logo

RETROSPECTIVA ŞTIRILOR din Fluxul IPN „Integrare Europeană”, 6-12 noiembrie 2017


https://www.ipn.md/index.php/ro/retrospectiva-stirilor-din-fluxul-ipn-integrare-europeana-6-12-noiembrie-2017-7978_1038140.html

IPN a publicat pe 6 noiembrie OP-ED-ul cu titlul: „Legitimitatea guvernelor din PaE, supraviețuirea vectorului european și Moldova”, semnat de politologul Dionis Cenușa. Autorul articolului susține că niciun partid aflat la guvernare nu va fi capabil să implementeze reforme nepopulare decât numai dacă are suficientă legitimitate. Opinia publică, spune Dionis Cenușa, nu va acorda credit de încredere fără să fie satisfăcută de calitatea guvernanților, explică politologul. Cu cât mai joase sunt criteriile de evaluare a guvernării de către public, continuă Dionis Cenușa, cu atât guvernarea pare mai puțin integră, profesionistă și eficace în comparație cu guvernele statelor membre UE. Citește mai mult…

xxx

Comisarul Uniunii Europene pentru comerț, Cecilia Malmström, a efectuat în zilele de 6 și 7 noiembrie o vizită la Chișinău. Oficialul european a făcut o trecere în revistă a progreselor și provocărilor înregistrate în relația comercială UE-Republica Moldova. Pe parcursul vizitei, comisarul a avut întrevederi cu președintele Igor Dodon, cu premierul Pavel Filip, cu vicepremierul, ministru al economiei şi infrastructurii Octavian Calmâc și cu președintele Parlamentului Andrian Candu. Totodată, Cecilia Malmström s-a întâlnit și cu membrii Asociației de Business European și cu reprezentanții societății civile. Citește mai mult…

xxx

Grădinița „Lăstărel” din orașul Fălești va fi alimentată cu apă caldă de la colectoare solare și cu energie termică de la o nouă centrală. Pentru instalarea acestora a fost alocați peste 65 de mii de euro în cadrul proiectului „Energie și Biomasă”, finanțat de Uniunea Europeană. Autoritățile locale au investit 295 de mii de lei, iar 12 mii de lei a fost contribuția părinților. În cadrul proiectului a fost schimbat sistemul de încălzire pe cărbune și instalată o nouă centrală termică, care funcționează pe bază de biomasă. Centrala are o capacitate de 200 KW și încălzește 1300 de metri pătrați. Citește mai mult…

xxx

Semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a permis crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre UE și Moldova. Lucru care a facilitat adoptarea mai multor legi privind reglementarea comerțului exterior, concurenței, protecției drepturilor de proprietate industrială, precum și ajustarea normativelor legislative cu cadrul juridic internațional. În consecință, a fost liberalizat comerțul cu bunuri și servicii, s-au redus impozitele și barierele tehnice și netarifare. Declarația a fost făcută de viceministrul economiei și infrastructurii, Vitalie Iurcu, în cadrul Forumului internațional „Invest Găgăuzia”, desfășurat pe 4 noiembrie la Comrat. Citește mai mult…

xxx

Letonia își reiterează sprijinul continuu pentru parcursul european al Republicii Moldova, dar și sprijinul în procesul de implementare a reformelor pe mai multe domenii. Declarații în acest sens au fost făcute de către ministrul afacerilor externe al Republicii Letonia, EdgarsRinkēvičs, aflat într-o vizită la Chișinău, în data de 6 noiembrie. După întrevederea cu omologul său moldovean, Andrei Galbur, cei doi oficiali au semnat un acord bilateral interguvernamental privind cooperarea în domeniul educației, culturii, tineretului și sportului.Într-o conferință de presă, Andrei Galbur a declarat că Letonia de un sfert de veac pe parcursul căruia Letonia a fost un susținător și un promotor activ al procesului de reformă și de modernizare europeană din Republica Moldova. Citește mai mult…

xxx

Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) a adus beneficii substanțiale economiei Republicii Moldova. La trei ani de implementare, exporturile moldovenești pe piața europeană au crescut cu două treimi, iar importurile din UE pe piața moldovenească – cu 50 la sută. Declarații în acest sens a făcut Cecilia Malmström, comisar european pentru comerț, marți, 7 noiembrie, la o conferință de presă la Chișinău, susținută alături de premierul Pavel Filip. DCFTA a oferit Moldovei acces preferențial la cea mai mare piață a lumii, export fără de taxe și multe oportunități de investiții. Premierul a discutat cu Cecilia Malmström posibilitatea extinderii DCFTA în regiunea transnistreană și în anul viitor. Citește mai mult…


xxx

Perfecționarea cadrului pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, asigurarea egalității de gen și îmbunătățirea accesului femeilor la justiție –  sunt rezultate ale implementării proiectelor din cadrul Parteneriatului pentru o Bună Guvernare în 2015-2017 (PGG). Rezultatele au fost prezentate marți, 7 octombrie, în cadrul unui eveniment public. Parteneriatul pentru o Bună Guvernare în 2015-2017 are la bază patru proiecte, finanțate de UE și cofinanțate de Consiliul Europei, care pun accentul pe câteva aspecte: îmbunătățirea proceselor electorale; combaterea și prevenirea discriminării; consolidarea respectării drepturilor omului în procesul de implementare a agendei digitale; consolidarea sistemului judiciar și sprijinirea Uniunii Avocaților din Republica Moldova. Citește mai mult…

xxx

Un nou proiect al Uniunii Europene, pentru asigurarea vizibilității și comunicării acțiunilor de implementare a Acordului de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA) a fost lansat marți, 7 noiembrie, la Chișinău. Proiectul va dura doi ani și prevede investiții de 1,9 milioane de euro. Vicepremierul Octavian Calmâc, ministru al economiei și infrastructurii, a declarat în cadrul evenimentului că la nivel sectorial, la nivelul agentului economic, dar și la nivelul investitorilor mari sau mici s-a vorbit puțin despre avantajele DCFTA. De aceea nu au putut utiliza la maximum avantajele care le sunt oferite. Prezentă la evenimentul de lansare a proiectului, comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström, a remarcat că UE a devenit cea mai importantă piață de desfacere a Moldovei. Citește mai mult…

xxx

„Semnarea deciziei protocolului privind deschiderea podului Gura Bâcului-Bîcioc va oferi oportunități semnificativ crescute pentru facilitarea circulației persoanelor, transportului și bunurilor, și activităților de afaceri pe ambele maluri ale Nistrului și în întreaga regiune”, se menționează într-o declarație a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. În declarație se mai spune că activitatea președinției austriece în exercițiu a OSCE a fost deosebit de importantă pentru atingerea acestui rezultat. Citește mai mult…

xxx

Piața Uniunii Europene este mult mai stabilă pentru mărfurile moldovenești, oferă un preț mult mai garantat, acolo lucrează toate instrumentele unei economii de piață, unde toată lumea are acces la justiție, la cumpărături credibile, își pot recupera pierderile. Astfel, s-au minimizat riscurile comerciale legate de aceste tranzacții. Declarațiile au fost făcute de ministrul economiei și infrastructurii, Octavian Calmâc, în cadrul unei emisiuni TV. În cadrul aceleiași emisiuni, expertul economic Veaceslav Ioniță a spus că de când Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu uniunea Europeană și a fost deschisă piața spre UE, crește competitivitatea economiei moldovenești. Citește mai mult…

xxx

Una dintre problemele sectorului agroalimentar în ceea ce privește exporturile în Uniunea Europeană în baza Acordului de liber schimb este faptul că Republica Moldova nu poate exporta o cantitate mare de produse în mod constant. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei emisiuni TV. Alexandru Fală, director de programe al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, consideră că aceasta este o primă problemă pe care Republica Moldova nu o poate soluționa, inclusiv din cauza fragmentării sectorului agricol. Citește mai mult…

xxx

Organizații ale societății civile, din 13 raioane ale țării, au fost ajutate să-și consolideze capacitățile de intervenție pentru a susține la nivel local familiile dezavantajate. Cu finanțările obținute în cadrul unui proiect european, ONG-urile au stabilit parteneriate cu autoritățile publice locale și au desfășurat în comun acțiuni de sensibilizare a opiniei publice privind drepturile omului și ale copilului, au organizat ateliere de creație, activități extrașcolare, tabere de vară, cluburi pentru adolescenți și alte activități. Peter Michalko, ambasadorul UE în Republica Moldova, a spus că prin acest proiect s-a dorit susținerea dezvoltării capacităților societății civile de a influența elaborarea și implementarea politicilor publice, astfel ca ONG-urile să devină „avocați ai celor mai vulnerabili membri ai societății”, ceea ce s-a reușit. Citește mai mult…

xxx

Primul Centru de Informare Turistică din Chișinău a fost inaugurat joi, 9 noiembrie în incinta Primăriei capitalei. Centrul pune la dispoziția vizitatorilor informații despre evenimente, facilități de cazare, itinerare și tururi, inclusiv vinicole. Totodată, prin intermediul tehnologiei Virtual Reality, vizitatorii vor putea vizualiza interactiv anumite destinații, până a procura serviciile de călătorie. Centrul de Informare Turistică a fost creat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, precum și USAID și Guvernul Suediei, prin Proiectul de Competitivitate din Moldova. Citește mai mult…

xxx

Raportul Parlamentului European care solicită aprofundarea colaborării și găsirea unor noi modalități de a sprijini țările aflate la frontierele de est ale UE constituie un semnal foarte important și propune obiective care vor schimba în bine viața cetățenilor moldoveni. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Parlamentului, Iurie Leancă, în cadrul unei emisiuni TV. Potrivit lui Iurie Leancă, în raportul parlamentarilor europeni, care vizează aprofundarea colaborării cu Republica Moldova, Georgia și Ucraina, se face referință la un șir de propuneri cum ar fi aderarea într-o anumită perspectivă la Uniunea Europeană, ceea ce este un pas calitativ nou, posibilitatea aderării la aranjamentele Schengen, despre care nu s-a vorbit până acum, anularea tarifelor roaming, aderarea la un spațiu energetic comun european, crearea unor coridoare de infrastructură, care ar conecta Moldova mult mai bine la tot ce înseamnă infrastructura europeană. Citește mai mult…

Retrospectiva știrilor din Fluxul IPN „Integrare Europeană” este realizată cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel și este liberă pentru preluare cu condiția indicării sursei.