Zonele Economice Libere oferă condiții preferențiale pentru investitori

Semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a permis crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre UE și Moldova. Lucru care a facilitat adoptarea mai multor legi privind reglementarea comerțului exterior, concurenței, protecției drepturilor de proprietate industrială, precum și ajustarea normativelor legislative cu cadrul juridic internațional. În consecință, a fost liberalizat comerțul cu bunuri și servicii, s-au redus impozitele și barierele tehnice și netarifare. Declarația a fost făcută de viceministrul economiei și infrastructurii, Vitalie Iurcu, în cadrul Forumului internațional „Invest Găgăuzia”, desfășurat pe 4 noiembrie la Comrat, transmite IPN.

Prezentând condițiile preferențiale oferite de Zonele Economice Libere pentru rezidenții celor 7 ZEL-uri, printre care ZEL Vulcănești, cu subzonele de la Comrat și Ceadîr-Lunga, Vitalie Iurcu a menționat că toate mărfurile importate sau exportate din zonele economice libere sunt scutite de taxe vamale, accize și se aplică o rată zero a taxei pe valoarea adăugată. Impozitul pe venit constituie 50 la sută din rata stabilită în Republica Moldova, iar companiile cu investiții de un milion de dolari sunt scutite de impozitul pe venit timp de trei ani și timp de cinci ani pentru investițiile de circa cinci milioane de dolari SUA.

De asemenea, Moldova are acorduri de liber schimb cu țările CSI, cu Turcia, care deschid noi oportunități și perspective pentru companiile care operează pe piața din Moldova. Din anul 2007, Republica Moldova este membră a Acordului de Liber Schimb Central- European (CEFTA), ceea ce facilitează liberalizarea comerțului agricol cu statele membre. De asemenea, recent au fost lansate negocieri privind semnarea Acordului de liber schimb cu China. Toate aceste acorduri de liber schimb oferă companiilor care operează în Moldova acces pe piețele UE, CEFTA și CSI, piețe cu acces la aproximativ 900 de milioane de potențiali consumatori.

O altă platformă industrială, Parcul Industrial, oferă posibilitatea de a schimba gratuit destinația terenurilor agricole, dreptul de a privatiza terenul de stat pentru construcție la preț normativ, alocarea gratuită a bunurilor publice pentru a crea parcuri la discreția proprietarului și reducerea taxei anuale de închiriere sau a chiriei pană la 70 la sută. Vitalie Iurcu a estimat că aceste facilități oferite mediului de afaceri vor contribui la crearea unui climat investițional atractiv și realizarea de noi proiecte competitive care vor duce la creșterea volumului investițiilor, exportului, importului iar ca urmare și a creării de noi locuri de muncă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.