Clădirea Parlamentului, a cărei reconstrucție a fost finalizată în 2019, nu a fost recepționată și transmisă oficial, iar dreptul de proprietate nu este înregistrat în Registrul bunurilor imobile. Potrivit Curții de Conturi, situația a dus la supraevaluarea grupei de conturi pentru clădiri cu 581,5 milioane de lei, transmite IPN.
În cadrul unei ședințe a Comisiei parlamentare pentru control al finanțelor publice, șefa echipei de audit din cadrul Curții de Conturi, Elizaveta Munteanu, a menționat că Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu a asigurat finalizarea procedurilor administrative și juridice aferente recepției finale și transmiterii proiectului de execuție.
Elizaveta Munteanu a declarat că dreptul de proprietate asupra imobilului nu este înregistrat în Registrul bunurilor imobile, fapt care afectează evidența completă a patrimoniului domeniului public. Șefa echipei de audit a menționat că această situație generează incertitudini privind delimitarea responsabilităților pentru mentenanța și integritatea bunului în condițiile utilizării acestuia, fără respectarea cadrului legal de dare în exploatare.
Curtea de Conturi a reiterat recomandarea de consolidare a acțiunilor pentru dare în exploatare și transmiterea corespunzătoare a bunului imobil.
Secretara generală de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Angela Țurcanu, a declarat că procesul a fost încheiat în septembrie, iar actul de transmitere-predare se află la Parlament.
Consultantul principal în Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului, Augustina Badica, a precizat pentru IPN că actul a fost recepționat și urmează procedura legală cu înregistrare la Cadastru.
Clădirea Parlamentului a fost reconstruită după ce a fost vandalizată în timpul protestelor din 7 aprilie 2009.