Olga Gorban respinge acuzațiile privind implicarea sa în închiderea școlii din Bogdanovca Veche

Consiliera orășenească din Cimișlia, Olga Gorban, respinge acuzațiile primarului Sergiu Andronachi, potrivit cărora ea ar fi responsabilă de închiderea școlii din Bogdanovca Veche și de gestionarea patrimoniului acesteia. Ea susține că instituția a fost reorganizată printr-o decizie a Consiliului raional Cimișlia din mai 2016. În decembrie același an, afirmă Gorban, a semnat decizia privind deschiderea unei grădinițe în clădirea fostei școli, în calitate de președintă a ședinței consiliului.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Olga Gorban a precizat că școala din Bogdanovca Veche, localitate din componența orașului Cimișlia, a fost reorganizată în baza unei decizii a Consiliului raional Cimișlia pe fondul numărului insuficient de copii înscriși în clasa întâi. Măsura a vizat și alte instituții de învățământ din raion.

Consiliera afirmă că, în decembrie 2016, Consiliul orășenesc Cimișlia a intervenit pentru a păstra funcțională clădirea fostei școli, prin amenajarea unei grădinițe. Ea a precizat că a semnat decizia în această privință în calitate de președintă a ședinței consiliului.

Referitor la gestionarea patrimoniului fostei instituții de învățământ, Olga Gorban susține că responsabilitatea transmiterii bunurilor de la Consiliul raional către Primărie le-a revenit conducătorilor instituțiilor reorganizate. Totodată, controlul asupra executării deciziei ar fi fost în sarcina autorităților raionale.

În același timp, consiliera îl acuză pe primarul orașului Cimișlia că ar fi dispus demontarea sistemului de încălzire și a balustradelor clădirii în 2026, după închiderea ulterioară a grădiniței amenajate în fostul sediu al școlii.

Potrivit Olgăi Gorban, la ședința din 16 septembrie, primarul ar fi declarat că bunurile au fost demontate pentru a preveni furtul acestora. Consiliera îi cere edilului să explice unde se află bunurile demontate.

Anterior, într-o reacție pentru IPN, primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, a respins acuzațiile consilierei. El a menționat că autoritățile centrale nu au constatat ilegalități în decizia privind luarea la evidență contabilă a unor bunuri demontate din fosta școală din Bogdanovca Veche.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Institutul de Medicină Urgentă a primit un ecograf performant, procurat prin intermediul unui grant oferit de Polonia. Aparatul a fost instalat în Secția neurologie și boli cerebrovasculare. Potrivit IMU, acesta va permite diagnosticarea mai rapidă și mai precisă a pacienților, în special a celor cu suspiciuni de accident vascular cerebral, transmite IPN.

Instituția precizează că primește anual peste 4 000 de pacienți cu semne de AVC, care au nevoie de un diagnostic precis pentru a primi tratament adecvat. Directoarea IMU, Diana Manea, a menționat că dotarea secției cu un ecograf performant reprezintă un pas important în îmbunătățirea procesului de diagnostic și în creșterea calității serviciilor oferite pacienților.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone, prin intermediul ambasadei Republicii Polone la Chișinău. Reprezentanții Poloniei au evidențiat importanța susținerii sistemului medical și a cooperării în beneficiul pacienților.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Olga Gorban respinge acuzațiile privind implicarea sa în închiderea școlii din Bogdanovca Veche

Consiliera orășenească din Cimișlia, Olga Gorban, respinge acuzațiile primarului Sergiu Andronachi, potrivit cărora ea ar fi responsabilă de închiderea școlii din Bogdanovca Veche și de gestionarea patrimoniului acesteia. Ea susține că instituția a fost reorganizată printr-o decizie a Consiliului raional Cimișlia din mai 2016. În decembrie același an, afirmă Gorban, a semnat decizia privind deschiderea unei grădinițe în clădirea fostei școli, în calitate de președintă a ședinței consiliului.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Olga Gorban a precizat că școala din Bogdanovca Veche, localitate din componența orașului Cimișlia, a fost reorganizată în baza unei decizii a Consiliului raional Cimișlia pe fondul numărului insuficient de copii înscriși în clasa întâi. Măsura a vizat și alte instituții de învățământ din raion.

Consiliera afirmă că, în decembrie 2016, Consiliul orășenesc Cimișlia a intervenit pentru a păstra funcțională clădirea fostei școli, prin amenajarea unei grădinițe. Ea a precizat că a semnat decizia în această privință în calitate de președintă a ședinței consiliului.

Referitor la gestionarea patrimoniului fostei instituții de învățământ, Olga Gorban susține că responsabilitatea transmiterii bunurilor de la Consiliul raional către Primărie le-a revenit conducătorilor instituțiilor reorganizate. Totodată, controlul asupra executării deciziei ar fi fost în sarcina autorităților raionale.

În același timp, consiliera îl acuză pe primarul orașului Cimișlia că ar fi dispus demontarea sistemului de încălzire și a balustradelor clădirii în 2026, după închiderea ulterioară a grădiniței amenajate în fostul sediu al școlii.

Potrivit Olgăi Gorban, la ședința din 16 septembrie, primarul ar fi declarat că bunurile au fost demontate pentru a preveni furtul acestora. Consiliera îi cere edilului să explice unde se află bunurile demontate.

Anterior, într-o reacție pentru IPN, primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, a respins acuzațiile consilierei. El a menționat că autoritățile centrale nu au constatat ilegalități în decizia privind luarea la evidență contabilă a unor bunuri demontate din fosta școală din Bogdanovca Veche.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Guvernul a aprobat crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație, subordonate Ministerului Educației și Cercetării, care vor prelua de la autoritățile publice locale gestiunea școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special. Transferul va avea loc de la 1 ianuarie 2027, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți, unde preluarea se va face de la 1 ianuarie 2028, transmite IPN.

Noile agenții teritoriale preiau atribuțiile de fondator al instituțiilor publice de învățământ arondate. Acestea vor avea personalitate juridică, buget și structură proprie, iar efectivul-limită total aprobat este de 825 de unități de personal.

Agențiile vor administra rețeaua școlară, vor gestiona resursele umane și finanțarea instituțiilor, vor monitoriza calitatea educației și incluziunea școlară și se vor ocupa de aspecte ce țin de patrimoniu, transportul elevilor și serviciile de suport. Totodată, vor avea atribuții privind organizarea concursurilor de angajare a directorilor instituțiilor de învățământ, care vor putea avea maximum două mandate a câte cinci ani fiecare.

Structura și regulamentul fiecărei agenții, precum și lista instituțiilor pentru care va exercita calitatea de fondator, vor fi aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Cea mai mare agenție va fi cea din Chișinău, pentru care sunt prevăzute 121 de unități de personal. Agenția din Orhei va avea 29 de unități, cea din Bălți – 28, iar cea din Soroca – 27. Pentru Basarabeasca sunt prevăzute 14 unități de personal.

Grădinițele și instituțiile de învățământ extrașcolar nu vor trece în administrarea noilor agenții și vor rămâne în subordinea autorităților publice locale.

În UTA Găgăuzia, agenția teritorială pentru educație va fi creată de Adunarea Populară, iar structura, efectivul-limită și regulamentul de funcționare vor fi aprobate de Comitetul Executiv al Găgăuziei.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025