BOP 2026: Patru partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri

Patru formațiuni politice ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, potrivit datelor Barometrului Opiniei Publice 2026, prezentat de Institutul de Politici Publice. Astfel, 27% dintre respondenți spun că ar vota pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, 11,2% pentru Partidul Socialiștilor, 8,6% pentru Partidul Democrația Acasă, iar 5,7% pentru Partidul Politic Partidul Nostru. În același timp, aproape o treime dintre cei intervievați sunt indeciși.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al IPP, Arcadie Barbăroșie, a declarat că 24,2% dintre respondenți nu știu cu cine ar vota, 4,9% spun că nu ar participa la alegeri, iar 4,8% nu au oferit un răspuns. El a precizat că redistribuirea opțiunilor alegătorilor indeciși ar putea modifica configurația rezultatelor. În calculul prezentat, Partidul Comuniștilor, care a înregistrat 4,5% în intenția de vot, ar depăși astfel pragul electoral.

Totodată, sondajul indică un interes relativ redus pentru politică. Astfel, 26,8% dintre respondenți spun că sunt foarte interesați sau interesați de politică, în timp ce 44,5% afirmă că sunt puțin sau deloc interesați. Alți 28,5% spun că nu sunt nici mult, nici puțin interesați.

Datele cercetării arată și un nivel ridicat de neîncredere în corectitudinea alegerilor. Aproape 60% dintre participanți consideră că alegerile din Republica Moldova nu sunt libere și corecte, în timp ce 34,5% sunt de părere că acestea sunt libere și corecte. În același timp, peste 72% dintre respondenți spun că țara nu este guvernată potrivit voinței poporului, iar 21,6% au o opinie contrară.

Referindu-se la nivelul de încredere în partidele politice, Arcadie Barbăroșie a precizat că, în cazul PAS, 26% dintre respondenți au declarat că au oarecare încredere, iar 10% – multă încredere. În total, 36% dintre respondenți au încredere în partid. În cazul PSRM, cele două categorii însumează 29,6%, iar pentru Partidul Democrația Acasă nivelul de încredere este de 24,7%. În cazul PPPN, ponderea este de 24,6%.

Barometrul Opiniei Publice 2026 este realizat de Institutul de Politici Publice, iar datele au fost colectate și procesate de ATES Research Group. Sondajul a fost efectuat în perioada 25 august – 11 septembrie, pe un eșantion de 1 116 persoane. Marja maximă de eroare este de ±2,9%. Cea de-a 47-a ediție a BOP a fost realizată cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate pe baza declarațiilor organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Moldova nu intenționează să adere la NATO și dorește să rămână neutră. Declarația a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan într-un interviu pentru postul de televiziune american Bloomberg, transmite IPN.

Potrivit premierului, Moscova promovează ideea că Moldova ar urma să adere la Alianța Nord-Atlantică pentru a induce teamă în societate și a submina parcursul european al țării. Oficialul a subliniat că în același timp, pentru Moldova este important să aibă relații bune cu NATO, inclusiv cu România, care este stat membru al Alianței.

În contextul în care oficialii ruși au sugerat anterior că un eventual demers de aderare la NATO ar putea atrage Moldova în războiul din Ucraina, Vasile Tofan a menționat că Rusia poartă un război hibrid împotriva Moldovei, în special prin imixtiune în procesele electorale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

BOP 2026: Patru partide ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri

Patru formațiuni politice ar accede în Parlament dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, potrivit datelor Barometrului Opiniei Publice 2026, prezentat de Institutul de Politici Publice. Astfel, 27% dintre respondenți spun că ar vota pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, 11,2% pentru Partidul Socialiștilor, 8,6% pentru Partidul Democrația Acasă, iar 5,7% pentru Partidul Politic Partidul Nostru. În același timp, aproape o treime dintre cei intervievați sunt indeciși.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al IPP, Arcadie Barbăroșie, a declarat că 24,2% dintre respondenți nu știu cu cine ar vota, 4,9% spun că nu ar participa la alegeri, iar 4,8% nu au oferit un răspuns. El a precizat că redistribuirea opțiunilor alegătorilor indeciși ar putea modifica configurația rezultatelor. În calculul prezentat, Partidul Comuniștilor, care a înregistrat 4,5% în intenția de vot, ar depăși astfel pragul electoral.

Totodată, sondajul indică un interes relativ redus pentru politică. Astfel, 26,8% dintre respondenți spun că sunt foarte interesați sau interesați de politică, în timp ce 44,5% afirmă că sunt puțin sau deloc interesați. Alți 28,5% spun că nu sunt nici mult, nici puțin interesați.

Datele cercetării arată și un nivel ridicat de neîncredere în corectitudinea alegerilor. Aproape 60% dintre participanți consideră că alegerile din Republica Moldova nu sunt libere și corecte, în timp ce 34,5% sunt de părere că acestea sunt libere și corecte. În același timp, peste 72% dintre respondenți spun că țara nu este guvernată potrivit voinței poporului, iar 21,6% au o opinie contrară.

Referindu-se la nivelul de încredere în partidele politice, Arcadie Barbăroșie a precizat că, în cazul PAS, 26% dintre respondenți au declarat că au oarecare încredere, iar 10% – multă încredere. În total, 36% dintre respondenți au încredere în partid. În cazul PSRM, cele două categorii însumează 29,6%, iar pentru Partidul Democrația Acasă nivelul de încredere este de 24,7%. În cazul PPPN, ponderea este de 24,6%.

Barometrul Opiniei Publice 2026 este realizat de Institutul de Politici Publice, iar datele au fost colectate și procesate de ATES Research Group. Sondajul a fost efectuat în perioada 25 august – 11 septembrie, pe un eșantion de 1 116 persoane. Marja maximă de eroare este de ±2,9%. Cea de-a 47-a ediție a BOP a fost realizată cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate pe baza declarațiilor organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Anul acesta, numărul încălcărilor spațiului aerian al Republicii Moldova a ajuns la 44, mai mult decât dublu față de anul precedent și de aproape 11 ori peste nivelul din 2022. Datele au fost prezentate de Ministerul Apărării, transmite IPN.

În total, de la începutul războiului din Ucraina au fost înregistrate 81 de cazuri de survolare neautorizată a spațiului aerian național. Incidentele au implicat rachete și drone de producție rusească și iraniană, inclusiv drone-momeală. Distribuția anuală arată o creștere constantă: 4 incidente în 2022, 6 în 2023, 10 în 2024, 17 în 2025 și 44 în 2026. În total au fost 45 de drone, 12 drone-momeală și 6 rachete, iar în 17 cazuri au fost identificate la sol fragmente de drone sau rachete. Un alt caz a vizat un obiect asemănător unui balon.

Potrivit Ministerului Apărării, în peste 50 de cazuri obiectele au survolat ilegal spațiul aerian fără să ajungă la sol, iar în 17 cazuri s-au prăbușit fără să provoace daune. 13 incidente s-au soldat cu explozii, iar în peste 10 cazuri spațiul aerian a fost închis temporar din cauza riscului pentru aviația civilă.

Incidentele au fost înregistrate toate regiunile țării, cu o concentrare mai mare în localitățile și raioanele din apropierea frontierei cu Ucraina. Printre zonele menționate se numără UTA Găgăuzia, raioanele Ștefan Vodă, Căușeni, Soroca, Edineț și Briceni, municipiul Bălți, alte raioane din nord, precum și localități din estul țării.

Ministerul Apărării precizează că unele obiecte aeriene de proveniență militară nu au putut fi detectate de sistemele de supraveghere existente, deoarece au zburat la o altitudine joasă. În acest context, instituția susține că investițiile în echipamente pentru supravegherea, detectarea și neutralizarea amenințărilor aeriene sunt necesare pentru consolidarea capacității de apărare și protejarea spațiului aerian și a cetățenilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025