ANI cere confiscarea unei averi nejustificate de aproape jumătate de milion de lei de la un fost inspector fiscal

Autoritatea Națională de Integritate a constatat o avere nejustificată de aproape jumătate de milion de lei în cazul unei foste inspectoare a Serviciului Fiscal de Stat. Potrivit actului de constatare, diferența a fost stabilită pentru perioada 2020–2021, transmite IPN.

În anul 2020, diferența calculată a fost de 430 282,01 lei, iar în 2021 – 28 108,84 lei. Printre cheltuielile care au contribuit la diferența constatată se numără procurarea, în august 2020, a unui automobil Toyota Highlander, pentru 400 de mii de lei. Inspectorul de integritate a identificat și mai multe plăți aferente unor credite și alimentări cu numerar ale conturilor bancare.

În cadrul controlului, Natalia Golban a invocat, între altele, împrumuturi în valoare totală de 340 de mii de lei acordate de rude aflate peste hotare, precum și ajutor financiar primit de la părinți și socri. Inspectorul de integritate nu a acceptat aceste surse drept justificare a disponibilităților financiare.

Potrivit ANI, împrumuturile nu s-au regăsit în declarațiile de avere, iar persoana verificată nu a prezentat documente care să confirme capacitatea financiară a creditorilor, transmiterea efectivă a banilor sau restituirea acestora. În cazul sprijinului financiar invocat din partea părinților și socrilor, nu au fost indicate sumele concrete, perioadele și modalitatea în care banii ar fi fost transmiși.

Inspectorul a constatat, de asemenea, că în mai multe declarații de avere nu au fost indicate unele bunuri. Este vorba despre două automobile și un teren. ANI a constatat nedeclararea corespunzătoare a averii și intereselor personale pentru anii 2020 și 2022–2025.

În urma controlului, ANI a decis să constate încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. Cazul a fost transmis instanței pentru a examina confiscarea averii nejustificate. Totodată, ANI a decis decăderea Nataliei Golban din dreptul de a exercita, timp de trei ani, funcții prevăzute de legislația privind declararea averii și intereselor personale. Interdicția urmează să producă efecte în condițiile legii, după rămânerea definitivă a actului de constatare.

Actul ANI poate fi contestat în termen de 30 de zile de la emitere, la Curtea de Apel Centru.

Regulile pentru echivalarea permiselor de conducere obținute în regiunea transnistreană ar urma să se modifice din 1 aprilie 2027. Guvernul propune ca persoanele care dețin permise obținute până la această dată să susțină doar examenele teoretic și practic pentru obținerea permisului național. În schimb, permisele de conducere obținute în regiunea transnistreană după 1 aprilie 2027 nu vor mai putea fi echivalate, transmite IPN.

Astfel, cei care doresc permise naționale vor fi nevoiți să urmeze cursurile unei școli auto și ulterior să dea examenele.

Autorii proiectului susțin că modificările sunt necesare pentru a asigura condiții egale pentru toți cetățenii și pentru a consolida credibilitatea permiselor de conducere moldovenești în relațiile internaționale. Potrivit notei de fundamentare, până la 15 ianuarie 2025, dreptul de a conduce obținut în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender putea fi echivalat fără susținerea examenelor. Din 16 ianuarie 2025, echivalarea este condiționată de promovarea probelor teoretice și practice.

Autoritățile menționează că informațiile privind pregătirea conducătorilor auto din regiunea transnistreană nu sunt disponibile integral autorităților naționale, în condițiile lipsei controlului efectiv asupra regiunii.

Noile prevederi ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie 2027. Termenul a fost propus pentru a permite ajustarea programelor de formare profesională și a proceselor conexe din regiune la cerințele cadrului normativ național. Proiectul este elaborat de Agenția Servicii Publice, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, și este promovat de Ministerul Afacerilor Interne.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

ANI cere confiscarea unei averi nejustificate de aproape jumătate de milion de lei de la un fost inspector fiscal

Autoritatea Națională de Integritate a constatat o avere nejustificată de aproape jumătate de milion de lei în cazul unei foste inspectoare a Serviciului Fiscal de Stat. Potrivit actului de constatare, diferența a fost stabilită pentru perioada 2020–2021, transmite IPN.

În anul 2020, diferența calculată a fost de 430 282,01 lei, iar în 2021 – 28 108,84 lei. Printre cheltuielile care au contribuit la diferența constatată se numără procurarea, în august 2020, a unui automobil Toyota Highlander, pentru 400 de mii de lei. Inspectorul de integritate a identificat și mai multe plăți aferente unor credite și alimentări cu numerar ale conturilor bancare.

În cadrul controlului, Natalia Golban a invocat, între altele, împrumuturi în valoare totală de 340 de mii de lei acordate de rude aflate peste hotare, precum și ajutor financiar primit de la părinți și socri. Inspectorul de integritate nu a acceptat aceste surse drept justificare a disponibilităților financiare.

Potrivit ANI, împrumuturile nu s-au regăsit în declarațiile de avere, iar persoana verificată nu a prezentat documente care să confirme capacitatea financiară a creditorilor, transmiterea efectivă a banilor sau restituirea acestora. În cazul sprijinului financiar invocat din partea părinților și socrilor, nu au fost indicate sumele concrete, perioadele și modalitatea în care banii ar fi fost transmiși.

Inspectorul a constatat, de asemenea, că în mai multe declarații de avere nu au fost indicate unele bunuri. Este vorba despre două automobile și un teren. ANI a constatat nedeclararea corespunzătoare a averii și intereselor personale pentru anii 2020 și 2022–2025.

În urma controlului, ANI a decis să constate încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. Cazul a fost transmis instanței pentru a examina confiscarea averii nejustificate. Totodată, ANI a decis decăderea Nataliei Golban din dreptul de a exercita, timp de trei ani, funcții prevăzute de legislația privind declararea averii și intereselor personale. Interdicția urmează să producă efecte în condițiile legii, după rămânerea definitivă a actului de constatare.

Actul ANI poate fi contestat în termen de 30 de zile de la emitere, la Curtea de Apel Centru.

Autoritatea Națională de Integritate a constatat o avere nejustificată de aproape jumătate de milion de lei în cazul unei foste inspectoare a Serviciului Fiscal de Stat. Potrivit actului de constatare, diferența a fost stabilită pentru perioada 2020–2021, transmite IPN.

În anul 2020, diferența calculată a fost de 430 282,01 lei, iar în 2021 – 28 108,84 lei. Printre cheltuielile care au contribuit la diferența constatată se numără procurarea, în august 2020, a unui automobil Toyota Highlander, pentru 400 de mii de lei. Inspectorul de integritate a identificat și mai multe plăți aferente unor credite și alimentări cu numerar ale conturilor bancare.

În cadrul controlului, Natalia Golban a invocat, între altele, împrumuturi în valoare totală de 340 de mii de lei acordate de rude aflate peste hotare, precum și ajutor financiar primit de la părinți și socri. Inspectorul de integritate nu a acceptat aceste surse drept justificare a disponibilităților financiare.

Potrivit ANI, împrumuturile nu s-au regăsit în declarațiile de avere, iar persoana verificată nu a prezentat documente care să confirme capacitatea financiară a creditorilor, transmiterea efectivă a banilor sau restituirea acestora. În cazul sprijinului financiar invocat din partea părinților și socrilor, nu au fost indicate sumele concrete, perioadele și modalitatea în care banii ar fi fost transmiși.

Inspectorul a constatat, de asemenea, că în mai multe declarații de avere nu au fost indicate unele bunuri. Este vorba despre două automobile și un teren. ANI a constatat nedeclararea corespunzătoare a averii și intereselor personale pentru anii 2020 și 2022–2025.

În urma controlului, ANI a decis să constate încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. Cazul a fost transmis instanței pentru a examina confiscarea averii nejustificate. Totodată, ANI a decis decăderea Nataliei Golban din dreptul de a exercita, timp de trei ani, funcții prevăzute de legislația privind declararea averii și intereselor personale. Interdicția urmează să producă efecte în condițiile legii, după rămânerea definitivă a actului de constatare.

Actul ANI poate fi contestat în termen de 30 de zile de la emitere, la Curtea de Apel Centru.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025