Un procuror și trei polițiști, reținuți în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Un procuror și trei polițiști au fost reținuți, fiind bănuiți că ar fi complici într-o cauză în care se investighează pretinderea unei mite de 400 de mii de dolari. Potrivit Procuraturii Generale, banii ar fi fost solicitați pentru ei și pentru alți angajați din instituțiile de drept, în schimbul adoptării unor decizii favorabile într-un dosar de spălare de bani, transmite IPN.

PG precizează că au fost efectuate noi percheziții, în continuarea acțiunilor desfășurate pe 29 martie, când a fost reținut primul suspect. În privința acestuia, instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cei patru bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore. În cazul procurorului, cauza penală a fost inițiată marți, în baza probelor acumulate.

Oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.

Primăria municipiului Chișinău organizează festivalul „Te salut, Chișinău!”, cu ocazia celor 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului (17-19 iulie) /Strada pietonală „Eugen Doga” /ora 18:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /18-19 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /18-19 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Un procuror și trei polițiști, reținuți în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Un procuror și trei polițiști au fost reținuți, fiind bănuiți că ar fi complici într-o cauză în care se investighează pretinderea unei mite de 400 de mii de dolari. Potrivit Procuraturii Generale, banii ar fi fost solicitați pentru ei și pentru alți angajați din instituțiile de drept, în schimbul adoptării unor decizii favorabile într-un dosar de spălare de bani, transmite IPN.

PG precizează că au fost efectuate noi percheziții, în continuarea acțiunilor desfășurate pe 29 martie, când a fost reținut primul suspect. În privința acestuia, instanța a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cei patru bănuiți au fost reținuți pentru 72 de ore. În cazul procurorului, cauza penală a fost inițiată marți, în baza probelor acumulate.

Oamenii legii continuă acțiunile de urmărire penală, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că modificările privind competențele autonomiei găgăuze în organizarea alegerilor nu reprezintă o atingere adusă statutului acesteia. „Găgăuzia nu are dușmani în Moldova”, a declarat Tănase în emisiunea „Teritoria Svobodî” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

Alexandru Tănase a mai afirmat că Comratul este „manipulat cu obrăznicie”. „Îmi pare foarte rău că, după 30 de ani, acolo nu sunt reprezentate normal alte partide politice, iar politicienii cu orientare pro-moscovită controlează situația din autonomie”, a precizat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, aceasta este o restanță a Chișinăului, pentru care țara va plăti un preț mare din cauza ignorării situației din regiune.

El a menționat că, cel mai probabil, vor fi operate modificări legislative, potrivit cărora Chișinăul va desemna el însuși organele electorale care vor organiza alegerile în Găgăuzia – la data stabilită de Adunarea Populară.

„Găgăuzia nu are niciun dușman în Republica Moldova. Nu există niciun politician – nici măcar cel mai marginal – care să spună că autonomia trebuie lichidată sau că anumite competențe trebuie reduse”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025