Comunicat de presă
Drept la replică publicat în temeiul art. 27 din Legea nr. 64/2010 cu privire la libertatea de exprimare ca răspuns la materialul publicat pe IPN.md la 7 iulie 2026, întemeiat pe comunicatul de presă al SRL „Invensis Soft” privind procedura de insolvabilitate a S.A. „Alimentarmaș”.
I. PRECIZARE PRELIMINARĂ
Subsemnatul, Ipate Nichita, în calitate de persoană vizată direct prin materialul publicat pe IPN.md la data de 7 iulie 2026, în baza comunicatului de presă al SRL „Invensis Soft” referitor la procedura de insolvabilitate a S.A. „Alimentarmaș”, exercit dreptul la replică garantat de art. 27 din Legea nr. 64/2010 cu privire la libertatea de exprimare. Iau act de faptul că IPN.md a recunoscut, prin răspunsul din 14 iulie 2026, că materialul publicat reprezintă un comunicat de presă al SRL „Invensis Soft”, distribuit contra cost, și că „IPN nu subscrie la afirmațiile, interpretările sau acuzațiile conținute în comunicat și nu își asumă exactitatea acestora ca fiind constatări proprii ale agenției”. Apreciez această clarificare, însă ea nu atenuează prejudiciul reputațional produs prin publicarea necontradictorie a unor acuzații grave, fără solicitarea poziției mele prealabil publicării.
II. CONTESTAREA AFIRMAȚIILOR PRINCIPALE
1. Afirmația: „Ipate Nichita – actor procedural și instrument de presiune”, parte dintr-un „mecanism coerent și structurat” asociat lui Veaceslav Platon.
REPLICA: Această afirmație este falsă, neprobată și defăimătoare. Implicarea mea în procedura de insolvabilitate a SA „Alimentarmaș” este strict legală și decurge dintr-un raport de muncă — am fost angajat de administratorul acționarului ÎCS „Activrecargado” SRL (care deține 40,65% din capitalul SA „Alimentarmaș”) în calitate de jurist-consult, în scopul apărării drepturilor și intereselor legitime ale acționarului în cadrul procedurii de insolvabilitate.
Întrucât, conform art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea insolvabilității, activitatea organelor de conducere ale debitorului se suspendă la intentarea procedurii, accesul efectiv al acționarului la dosarul de insolvabilitate este posibil exclusiv prin reprezentantul debitorului, desemnat conform art. 88 din aceeași lege. În acest scop am achiziționat, în mod legal și transparent, o creanță de rang II (salariat) în valoare de 609,51 lei — creanță pe care lichidatorul Timotin Veaceslav a stins-o unilateral și ilegal la 30.05.2025, tocmai pentru a mă elimina din procedură și a continua, fără nicio opoziție, practicile de însușire a activelor SA „Alimentarmaș”. Nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nicio decizie a vreunei autorități competente și niciun act oficial care să stabilească vreo legătură între mine și Veaceslav Platon sau între mine și vreo organizație criminală. Afirmația contrară reprezintă o prezentare tenedențioasă a unor bănuieli unilaterale ale unei părți aflate în vădit conflict de interese
2. Afirmația: „Ipate Nichita, însoțit de Valeriu Diaconu, a solicitat suma de 10 milioane EUR pentru cedarea controlului asupra pachetului de acțiuni” și „presiuni directe și amenințări cu denigrarea publică”.
REPLICA: Contest categoric aceste afirmații. Ele nu corespund realității și nu sunt susținute de nicio probă obiectivă. Dimpotrivă, dispun de înregistrări audio ale discuțiilor purtate la 04.11.2025, 05.11.2025 și 06.11.2025 cu Topalo Arcadie — asociat și beneficiar final al „Invensis Soft” SRL, fondator cu 100% al creditorului „Ultra Distribution” SRL și beneficiar final al creditorului „Presudor” SRL —, înregistrări pe care le-am pus la dispoziția instanței de insolvabilitate și a organelor competente (CNA, PA, PCCOCS, MJ, CADAA) și prezentate IPN.MD împreună cu Cererea prealabilă.
Aceste înregistrări audio a discuțiilor părților la întrevedere reflectă o realitate diametral opusă celei prezentate în comunicatul SRL „Invensis Soft”. Demonstrează clar și fără careva dubii cine a condus activitatea comercială și a gestionat conturile speciale de acumulare a debitorului în procedura falimentului SA „Alimentarmaș” în perioada falimentului în mod fraudulos cu însușiri ilicite de milioane lei din SA „Alimentarmaș”, cine a fost beneficiarul final al acestor însușiri de milioane în mod fraudulos din SA „Alimentarmaș” și care scop real a urmărit beneficiarul final al firmelor sale „undițe”, care a procurat de la CNAS și SFS creanțele față de SA „Alimentarmaș”, fapt recunoscut expres prin Comunicatul de presă, numai nu stingerea creanțelor sale de către debitor, după cum prevede expres art. 1 alin. (1) a Legii insolvabilității, cine a inițiat și organizat întrevederea între fondatorul cu 100% al „Invensis Soft SRL”, „Ultra Distribution” SRL, precum și beneficiar real al „Presudor” SRL – Topalo Arcadie (unicii creditori ai SA „Alimentarmaș” a căror creanțe încă nu au fost stinse și s-au opus vehement să le fie stinse de către debitor prin Oferta de executare, fapt constatat prin încheieri judecătorești executorii, prin care a fost destituiți din funcție lichidatorul și membrii Comitetului creditorilor („Invensis Soft” SRL, „Ultra Distribution” SRL și „Presudor” SRL) și fapt constatat de Comisia de Autorizare și Disciplină a Administratorilor Autorizați (CADAA), care la 08.05.2026 a decis retragerea autorizației administratorului autorizat Timotin Veaceslav, susținută prin Ordinul MJ din 08.06.2026) și acționarul debitorului SA „Alimentarmaș” ÎCS „Activrecargado” SRL, la care eu am participat în calitate de reprezentant legal prin procură, care a fost de fapt scopul real a lui Topalo Arcadie pentru inițierea acestor întrevederi și scopul real al Comunicatului de presă din 07.07.2026 publicat de IPN.MD, cine și asupra cui a exercitat presiuni cu folosirea SFS, CNA și PA după ce nu și-a atins scopul la întrevederi, ce fel de presiuni și care era și a rămas scopul real al presiunilor exercitate.
3. Afirmația privind antecedentele penale — prezentate în comunicat în directă conexiune cu acuzațiile actuale, cu scopul de a conferi credibilitate suplimentară afirmațiilor despre o pretinsă „grupare”.
REPLICA: Este adevărat că am antecedente penale vizând fapte din 2001 (pe care le-am negat deoarece de fapt eu am fost victima unui atac armat de către un grup criminal organizat care se ocupa cu „răchetul” și estorca bani și bunuri din oameni de afaceri și controlau absolut teritoriul raionului Criuleni, protejați de șeful de atunci al DGCCOC al MAI, care era cumătrul liderului grupului respectiv, care ulterior a devenit vice-ministru de interne și general de poliție, care la proteste era mereu alături de Plahotniuc. Jurnalistul Oleg Brega la emisiunea „Inamicul Publi” dădea mereu citire adresărilor mele despre acești indivizi care au corupt judecătorii din Judecătoria Criuleni să mă condamne, unul din acest complet de judecată corupt a fost condamnată ulterior la 8 ani de închisoare pentru acte de corupție și este dată în căutare. În momentul atacului armat asupra mea, în automobilul meu era pe lângă sora mea dreaptă, verișorul mamei mele și nepoata la vîrsta de 2 ani, care s-a speriat groaznic și care seara târziu a fost luată de acasă cu forța din mâinile mamei sale care protesta vehement cu strigăte și plângeri, transportată fără mama sau un reprezentant legal la IP Ciocana unde a fost supusă unei teroare și amenințări cu violuri în grup de către reținuți în celule și impusă să semneze actele lor. Consătean și ofițer din CNA care din grădina casei unde locuia a privit toată situația din drum, a dat declarații la procuratură prin care a relatat adevărul cu acest grup criminal înarmat m-a atacat și eu m-am apărat. Expertul medico-legist de la CML a făcut raport de expertiză cu concluzii false, care le-am descoperit printr-un alt raport de expertiză ascuns de CML, dar procuratura a refuzat să-l atragă la răspundere penală. Istoria este lungă și nu este una unicală, dar una banală pentru Moldova. Aceste condamnări sunt stinse prin efectul legii de aproape 10 ani, conform dispozițiilor Codului penal al Republicii Moldova. Prezentarea lor, în 2026, alături de acuzații actuale neprobate, creează în mod deliberat o confuzie stigmatizantă între un fapt istoric definitiv soluționat juridic și o acuzație actuală care nu a fost stabilită de nicio instanță sau autoritate competentă. O astfel de tehnică editorială, chiar şi atunci când provine dintr-un comunicat al unui terț, contravine prezumției de nevinovăție garantate de art. 21 din Constituția Republicii Moldova și art. 6 § 2 din CEDO.
4. Afirmația: „ … procedura de insolvabilitate a S.A. „Alimentarmaș” a ajuns să fie influențată de un grup de persoane și entități interconectate: un fost lichidator cu autorizația retrasă, un creditor formal cu o creanță de 600 lei, o companie din România și o structură asociată listelor de sancțiuni …”
REPLICĂ: Contest categoric aceste afirmații. Ele nu corespund realității și nu sunt susținute de nicio probă obiectivă, dar din contra realitatea și toate probele documentare și audio demonstrează contrariul, expus la Titlul următor.
III. CONTEXTUL FACTUAL REAL — CE NU A APĂRUT ÎN COMUNICAT
Comunicatul SRL „Invensis Soft” omite în totalitate să prezinte publicului contextul factual esențial al situației de la SA „Alimentarmaș”:
a)Topalo Arcadie — autorul comunicatului — este beneficiarul final al celor trei creditori care controlează monopolar Adunarea creditorilor SA „Alimentarmaș”, care a constituit în 2022 exclusiv din membrii săi Comitetul creditorilor: „Invensis Soft” SRL, „Ultra Distribution” SRL și „Presudor” SRL, destituiți din funcție la 07.04.2026 pentru încălcări grave a legii și depășirea atribuțiilor sale și care are în continuare dreptul a numi alți membri ai Comitetului creditorilor, care de fapt și de iure controlează absolut activitatea comercială și gestionarea conturilor speciale de acumulare ale SA „Alimentarmaș” și care are dreptul a decide a destitui lichidatorul din funcție cu înaintarea unui demers în acest sens instanței de insolvabilitate în cazul în care consideră că lichidatorul și-a încălcat atribuțiile sale – instrument de presiune enormă asupra lichidatorului, care nu poate să angajeze pe cineva la debitor, să suporte cheltuieli mai mari decât 10 000 lei, sau să practice activitatea comercială în procedura de faliment (spre exemplu: darea în locațiune a spațiilor sale etc.) fără aprobarea Comitetului creditorilor. Acesta a achiziționat creanțe de la CNAS și SFS, a instituit un Comitet al creditorilor format exclusiv din firmele sale proprii și a utilizat structura de insolvabilitate în interesul exclusiv al grupului său, controlând și influențând în termeni absoluți procesul de insolvabilitate.
La moment este desemnat un alt lichidator de către instanța de insolvabilitate, după destituirea lui Timotin Veaceslav, însă acest lichidator nu poate face nimic fără aprobarea Comitetului creditorilor, sau Adunarea creditorilor, în cazul în care Comitetul creditorilor nu este funcțional pe motiv că sunt destituiți membrii săi, decât doar mărunțișuri. Nu poate angaja pe cineva la debitor, suporta cheltuieli mai mari decât 10 000 lei și continua activitatea comercială (darea în locațiune a spațiilor sale – unica sursă de acumulare de mijloace bănești în contul speciale de acumulare pentru stingerea creanțelor creditorilor) fără aprobarea Comitetului creditorilor, sau Adunării creditorilor în cazul destituirii membrilor Comitetului creditorilor.
Acționarul ÎCS „Activrecargado” cu aproape 41%,, ca și acționarul Statul R. Moldova cu aproape 31% nu au acces la gestionarea activității comerciale ale SA „Alimentarmaș” și nici la conturile speciale de acumulare de a influența într-un careva mod procesul de insolvabilitate al SA „Alimentarmaș” și nici careva instrumente de influențare a lichidatorului, pe care TOPALO ARCADIE le are real, ci doar să-și apere interesele legitime ale sale prin intermediul reprezentantului lichidatorului (prin contestații și sesizări la organele și instituțiile statului), ceea ce demonstrează că afirmațiile SRL „Invensis Soft” contestate sunt vădit false și induc în eroare societatea prin Comunicatul de presă publicat la 07.07.2026 și republicat de alte agenții de presă.
a)Raportul ICFS din 07.11.2025, emis ca urmare a sesizării mele, a constatat:
- Onorarii ilegale încasate de Timotin Veaceslav: 475.000 lei;
- Onorarii ilegale încasate de avocatul Iosip Andrei: 1.445.000 lei;
- Retribuții stimulative ilegale ale membrilor Comitetului creditorilor: 1.191.000 lei.
c) Prin Încheierea instanței de insolvabilitate din 04.02.2026, a fost declarată nulitatea absolută a hotărârilor Comitetului creditorilor din 21.11.2025, instanța constatând „ilegalități grave” comise atât de Timotin Veaceslav, cât și de Comitetul creditorilor.
d) SFS a revocat decizia de sistare a operațiunilor din 16.04.2026, explicit în temeiul art. 6 alin. (9) din Legea nr. 25/2016 — deoarece nu s-a confirmat că beneficiarul efectiv al fondurilor este un subiect al restricțiilor internaționale.
e) Oferta de executare înaintată de „Rose A.C.” SRL la 23.09.2025 — prin care s-a propus stingerea integrală a tuturor creanțelor creditorilor validați, inclusiv ale firmelor lui Topalo Arcadie, prin consemnarea mijloacelor bănești — a fost admisă de instanța de insolvabilitate prin Încheierea din 21.10.2025. Blocarea acestei proceduri a constituit scopul real al comunicatului de presă.
IV. SURSA COMUNICATULUI ȘI CONFLICTUL DE INTERESE
SRL „Invensis Soft” este parte direct interesată în procedura de insolvabilitate a SA „Alimentarmaș”, aflată în vădit conflict de interese cu persoanele vizate în comunicat. Comunicatul reprezintă poziția unilaterală a unui creditor care, potrivit propriilor declarații inserate în comunicat, urmărește „activele SA „Alimentarmaș”„, și nu stingerea creanțelor sale prin mecanismul legal al Ofertei de executare.
Publicarea unui astfel de comunicat fără verificare contradictorie, fără solicitarea poziției persoanelor vizate și fără o minimă analiză a conflictului de interese al sursei, contravine obligațiilor deontologice ale oricărei redacții, indiferent dacă materialul are caracter publicitar sau editorial.
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.