Rezultatele primei evaluări naționale arată cât de pregătiți sunt copiii de grădiniță pentru începerea școlii

Copiii care vor merge la școală în toamnă sunt, în general, pregătiți pentru noul nivel de educație, scorul mediu național fiind de 81%. Totuși, deși evaluarea arată rezultate bune la matematică și la activitățile fizice, datele indică dificultăți în gestionarea emoțiilor și în relaționarea cu alți copii. Sunt concluziile primului studiu național privind nivelul de dezvoltare al copiilor la finalul grădiniței, prezentat de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu UNICEF, transmite IPN.

Mihai Bologan, directorul companiei sociologice IData, care a realizat studiul, a precizat că, la exercițiile fizice, micuții au luat un scor de 85%, iar la matematica, 84%. Copiii stau bine și la capitolul citit și scris, acumulând un scor de 82%.

Dificultățile apar însă la modul în care își controlează emoțiile și la cum se împacă cu ceilalți, unde scorul a fost cel mai mic, de 75%. Cel mai greu le este să își facă prieteni noi și să vorbească despre asta, scorul fiind aici cel mai scăzut – doar 49%. Experții susțin că educatorii trebuie să pună accentul pe bunătate și prietenie și pe cum își pot rezolva copiii certurile și nemulțumirile.

Studiul mai arată și diferențe mari în regiunile din țară. Cei mai dezvoltați sunt preșcolarii din Chișinău cu 85%, urmați de cei din centru și sud. La celălalt capăt al listei sunt copiii din nord, cu scorul, de 77%. De asemenea, studiul arată că fetele sunt mai pregătite decât băieții, iar copiii din mediul urban se clasează înaintea celor de la sate cu circa 6 puncte procentuale.

O atenție deosebită s-a acordat copiilor cu cerințe speciale. Aceștia au luat un scor de 51% la nivelul de pregătire, iar cel mai greu le-a fost la gestionarea emoțiilor, 39%. Doar un sfert dintre ei au trecut testul pentru școală. Specialiștii spun însă că testele au fost aceleași pentru toți și nu au fost adaptate pentru ei, așa că statul trebuie să schimbe modul în care acești copii sunt învățați și ajutați să facă trecerea la școală.

Toate aceste date au fost adunate după ce specialiștii au mers la grădinițe, au testat copiii prin jocuri și au stat de vorbă cu părinții. Ca un copil să fie considerat gata de școală, el trebuia să treacă de pragul de 66%.

Cercetarea a fost realizată în primăvară pe un eșantion reprezentativ de 1 768 de copii cu vârste între 6 și 7 ani din 120 de grădinițe din țară.

Un incendiu a izbucnit duminică într-o încăpere a unei clădiri de pe strada Pietrarilor din Chișinău, unde erau produse și restaurate uși. Un muncitor a suferit o intoxicație ușoară cu produse de ardere și a fost transportat la spital pentru investigații, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat după ce la etajul cinci al clădirii a fost observat fum. La fața locului au fost trimise echipaje de pompieri conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși la destinație, salvatorii au stabilit că incendiul fusese deja localizat de persoanele aflate în clădire, astfel că nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat.

Pompierii au constatat că flăcările au cuprins bunurile dintr-o încăpere cu o suprafață de aproximativ 18 metri pătrați. În timpul intervenției, un angajat al atelierului, care a încercat să stingă focul cu propriile forțe, a inhalat fum și a suferit o intoxicație ușoară cu produse de ardere.

Specialiștii urmează să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul și în ce circumstanțe s-a produs acesta.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Rezultatele primei evaluări naționale arată cât de pregătiți sunt copiii de grădiniță pentru începerea școlii

Copiii care vor merge la școală în toamnă sunt, în general, pregătiți pentru noul nivel de educație, scorul mediu național fiind de 81%. Totuși, deși evaluarea arată rezultate bune la matematică și la activitățile fizice, datele indică dificultăți în gestionarea emoțiilor și în relaționarea cu alți copii. Sunt concluziile primului studiu național privind nivelul de dezvoltare al copiilor la finalul grădiniței, prezentat de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu UNICEF, transmite IPN.

Mihai Bologan, directorul companiei sociologice IData, care a realizat studiul, a precizat că, la exercițiile fizice, micuții au luat un scor de 85%, iar la matematica, 84%. Copiii stau bine și la capitolul citit și scris, acumulând un scor de 82%.

Dificultățile apar însă la modul în care își controlează emoțiile și la cum se împacă cu ceilalți, unde scorul a fost cel mai mic, de 75%. Cel mai greu le este să își facă prieteni noi și să vorbească despre asta, scorul fiind aici cel mai scăzut – doar 49%. Experții susțin că educatorii trebuie să pună accentul pe bunătate și prietenie și pe cum își pot rezolva copiii certurile și nemulțumirile.

Studiul mai arată și diferențe mari în regiunile din țară. Cei mai dezvoltați sunt preșcolarii din Chișinău cu 85%, urmați de cei din centru și sud. La celălalt capăt al listei sunt copiii din nord, cu scorul, de 77%. De asemenea, studiul arată că fetele sunt mai pregătite decât băieții, iar copiii din mediul urban se clasează înaintea celor de la sate cu circa 6 puncte procentuale.

O atenție deosebită s-a acordat copiilor cu cerințe speciale. Aceștia au luat un scor de 51% la nivelul de pregătire, iar cel mai greu le-a fost la gestionarea emoțiilor, 39%. Doar un sfert dintre ei au trecut testul pentru școală. Specialiștii spun însă că testele au fost aceleași pentru toți și nu au fost adaptate pentru ei, așa că statul trebuie să schimbe modul în care acești copii sunt învățați și ajutați să facă trecerea la școală.

Toate aceste date au fost adunate după ce specialiștii au mers la grădinițe, au testat copiii prin jocuri și au stat de vorbă cu părinții. Ca un copil să fie considerat gata de școală, el trebuia să treacă de pragul de 66%.

Cercetarea a fost realizată în primăvară pe un eșantion reprezentativ de 1 768 de copii cu vârste între 6 și 7 ani din 120 de grădinițe din țară.

O persoană a fost ucisă, iar 16 au fost rănite după ce Rusia a lansat un amplu atac cu rachete balistice și drone asupra Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică. Principala țintă a bombardamentului a fost capitala Kiev, unde au fost avariate blocuri de locuințe, clădiri administrative și infrastructură civilă, transmite IPN citând presa locală.

Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, armata rusă a atacat cu 125 de drone, 25 de rachete balistice, 10 rachete hipersonice Zircon și șase alte tipuri de rachete. Majoritatea au vizat capitala ucraineană. Apărarea antiaeriană a reușit să doboare doar 108 drone și 18 rachete, restul au lovit zece obiective.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat bombardamentul drept unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice asupra Kievului. El a subliniat că apărarea împotriva rachetelor balistice rămâne principala prioritate a țării și a cerut accelerarea livrărilor de sisteme și interceptoare occidentale.

Publicația The Kyiv Independent menționează că atacul a provocat incendii în mai multe cartiere ale Kievului. Au fost afectate blocuri de locuințe, un cămin, un supermarket, clădiri administrative, depozite și un centru logistic din regiunea Kiev. Stația de metrou Lukianivska a fost închisă temporar după ce una dintre intrări a fost avariată de explozie, iar echipele de salvare au evacuat mai multe persoane din clădirile cuprinse de flăcări.

Atacul asupra Kievului are loc la doar o zi după ce Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone asupra mai multor regiuni din Rusia. Potrivit autorităților ruse, șapte persoane au murit și 25 au fost rănite după ce un centru logistic din regiunea Tambov a fost lovit, iar în regiunea Moscova au fost raportate incendii la un depozit petrolier și la un alt centru logistic.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025