Starea de alertă pe râul Nistru a fost ridicată, însă intervențiile pentru prevenirea poluării continuă. Echipele specializate efectuează lucrări de întreținere și înlocuire a barajelor de protecție. Despre aceasta a anunțat ministrul mediului, Gheorghe Hajder, care a precizat că situația rămâne sub monitorizare, transmite IPN.
Ministrul a subliniat că, deși alerta a fost ridicată, acțiunile de intervenție continuă pentru a preveni riscurile. „Mai există anumite cantități de produse petroliere care s-au depozitat pe mal, fie în vegetație, iar altele încă urmează să vină, însă în cantități mult mai mici”, a precizat Gheorghe Hajder pentru presă.
Potrivit oficialului, autoritățile continuă verificarea calității apei, deoarece în anumite zone au fost depistate urme de produse petroliere. În acest context, probele sunt prelevate periodic pentru a preveni eventuale riscuri pentru populație și pentru a menține parametrii de calitate în limitele admise.
Ministrul a menționat că impactul asupra mediului este limitat, fără efecte extinse. Deși pot apărea cazuri izolate care afectează fauna, majoritatea habitatelor de pe Nistru rămân sigure și situația este sub controlul autorităților.
În urma atacurilor din 7 martie asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk, Ucraina, în râul Nistru au ajuns produse petroliere. Ca urmare, autoritățile au instituit stare de alertă de mediu pe bazinul Nistrului.