Din bugetul de stat se vor aloca bani pentru educația digitală a profesorilor

Din bugetul de stat se vor aloca mai mulți bani pentru educația digitală a profesorilor, care sunt nevoiți să facă ore online pe timp de pandemie. În același timp, cadrele didactice care vor avea ore suplimentare vor primi adaos la salariu. Anunțul a fost făcut de deputata Partidului Socialiștilor, Alla Darovannaia, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

„În condiții de pandemie, când pentru trei luni a fost sistat procesul educațional, când erau derutați atât profesorii, cât și copiii, autoritățile în comun cu corpul profesoral au pregătit noul an de studii și apreciem eforturile celor care au reușit să relanseze procesul educațional. Acum avem trei priorități: asigurarea calității studiilor în condiții de pandemie, protejarea sănătății celor implicați în procesul educațional și dezvoltarea educației digitale”, a spus Alla Darovannaia.

Deputata PSRM a precizat că pentru educația digitală a cadrelor didactice sunt prevăzuți 300 de mii de lei, iar alte cinci milioane de lei, pentru biblioteca digitală.

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a examinat, în cadrul ședinței de ieri, 9 septembrie, un proiect de lege în susținerea cadrelor didactice în condițiile COVID-19. În special, se propun modificări la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Acestea prevăd că pentru perioada primului semestru al anului de studii 2020-2021 nu se limitează volumul activității didactice desfășurate de cadrele didactice, inclusiv cu funcții de conducere, în instituțiile de educație timpurie, învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar.

Astfel, în cazul insuficienței de cadre, conducătorii instituțiilor de învățământ pot stabili cadrelor didactice un volum maxim de lucru de până la 1,5 norme didactice, iar pentru cadre didactice din învățământul artistic – până la 2 norme. Cadrele didactice cu funcții de conducere vor avea dreptul la până la 0,5 din norma didactică.

Comisia a aprobat raportul la proiectul de lege, pentru prima lectură. După examinarea amendamentelor, acesta urmează să fie supus dezbaterilor în cadrul ședinței plenare.

Zece miniștri din actualul executiv se vor regăsi și în Guvernul propus de premierul desemnat Vasile Tofan, în timp ce patru portofolii vor reveni unor membri noi ai cabinetului. Totodată, vicepremierii pentru reintegrare și pentru integrare europeană, Valeriu Chiveri și Cristina Gherasimov, își vor păstra funcțiile, transmite IPN.

Pentru funcția de ministru al sănătății este desemnat Alexandru Gasnaș, consilier prezidențial. La șefia Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare este propus Radu Musteața, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, iar pentru funcția de ministru al finanțelor este înaintată Victoria Belous, deputată PAS, care a mai deținut anterior funcția de ministră.

La conducerea Ministerului Culturii este propus Dan Suruceanu, manager cultural și administrator, cunoscut în special ca director executiv al complexului multimedia și sportiv Chișinău Arena.

Vasile Tofan a anunțat că a finalizat consultările cu fracțiunile parlamentare, precum și cu reprezentanții asociațiilor și organizațiilor, iar programul de activitate al Guvernului se află în etapa de definitivare. „Pe 21 iulie voi merge în Parlament cu o echipă de buni profesioniști, care să imprime tuturor instituțiilor Guvernului un ritm accelerat de lucru și să miște lucrurile înainte”, a declarat candidatul desemnat.

Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru de președinta Maia Sandu, la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate, după demisia lui Alexandru Munteanu. Ședința de învestire a Guvernului este programată pentru 21 iulie.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Din bugetul de stat se vor aloca bani pentru educația digitală a profesorilor

Din bugetul de stat se vor aloca mai mulți bani pentru educația digitală a profesorilor, care sunt nevoiți să facă ore online pe timp de pandemie. În același timp, cadrele didactice care vor avea ore suplimentare vor primi adaos la salariu. Anunțul a fost făcut de deputata Partidului Socialiștilor, Alla Darovannaia, în cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

„În condiții de pandemie, când pentru trei luni a fost sistat procesul educațional, când erau derutați atât profesorii, cât și copiii, autoritățile în comun cu corpul profesoral au pregătit noul an de studii și apreciem eforturile celor care au reușit să relanseze procesul educațional. Acum avem trei priorități: asigurarea calității studiilor în condiții de pandemie, protejarea sănătății celor implicați în procesul educațional și dezvoltarea educației digitale”, a spus Alla Darovannaia.

Deputata PSRM a precizat că pentru educația digitală a cadrelor didactice sunt prevăzuți 300 de mii de lei, iar alte cinci milioane de lei, pentru biblioteca digitală.

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a examinat, în cadrul ședinței de ieri, 9 septembrie, un proiect de lege în susținerea cadrelor didactice în condițiile COVID-19. În special, se propun modificări la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Acestea prevăd că pentru perioada primului semestru al anului de studii 2020-2021 nu se limitează volumul activității didactice desfășurate de cadrele didactice, inclusiv cu funcții de conducere, în instituțiile de educație timpurie, învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar.

Astfel, în cazul insuficienței de cadre, conducătorii instituțiilor de învățământ pot stabili cadrelor didactice un volum maxim de lucru de până la 1,5 norme didactice, iar pentru cadre didactice din învățământul artistic – până la 2 norme. Cadrele didactice cu funcții de conducere vor avea dreptul la până la 0,5 din norma didactică.

Comisia a aprobat raportul la proiectul de lege, pentru prima lectură. După examinarea amendamentelor, acesta urmează să fie supus dezbaterilor în cadrul ședinței plenare.

Codul galben de pericol de incendiu a fost prelungit până pe 22 iulie. Meteorologii avertizează că lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate vor menține un risc excepțional de izbucnire a incendiilor de vegetație, transmite IPN.

Avertizarea vizează în mare parte zona centrală, însă sunt afectate și municipiul Bălți și raioane din nord Glodeni și Soroca. În zona de sud, codul galben este valabil până în Cimișlia, Basarabeasca și Taraclia.

În contextul menținerii riscului sporit de incendii, autoritățile îndeamnă populația să manifeste maximă responsabilitate și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. Salvatorii recomandă evitarea utilizării focului deschis în apropierea pădurilor, terenurilor agricole și a vegetației uscate, interzicerea arderii resturilor vegetale, a gunoiului și a miriștilor, precum și evitarea aruncării la întâmplare a mucurilor de țigară sau a altor obiecte aprinse. Orice focar trebuie anunțat imediat la Serviciul 112.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025