Fraudele din sistemul medical nu pot fi eliminate complet, însă pot fi reduse, director CNAM

Fraudele din sistemul medical nu pot fi eliminate complet, însă pot fi reduse semnificativ prin digitalizare, controale și sancționarea celor care încalcă regulile. Acestea se referă, de cele mai multe ori, la raportarea nejustificată a unor servicii, internări inutile sau alte practici prin care banii publici sunt utilizați necorespunzător. Subiectul a fost discutat în cadrul audierilor parlamentare privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2025, transmite IPN.

Întrebat despre fraudele din sistemul medical și măsurile întreprinse pentru combaterea acestora, directorul CNAM, Ion Dodon, a declarat că astfel de cazuri vor continua să existe, însă instituțiile trebuie să reducă la minimum risipa banilor publici. „Fraude sunt și, mă scuzați, ele o să fie. Noi trebuie să luptăm pentru a reduce semnificativ cât mai mult nivelul acestor fraude”, a afirmat Ion Dodon.

Potrivit acestuia, unul dintre principalele instrumente este digitalizarea sistemului medical, care permite autorităților să urmărească aproape în timp real serviciile medicale raportate și să depisteze mai ușor eventualele nereguli. Directorul CNAM a precizat că instituția verifică inclusiv calitatea actului medical, penalizează prestatorii atunci când sunt constatate abateri și sesizează organele de drept dacă există indicii de fraudă.

Șeful CNAM a oferit și exemple de nereguli depistate în sistem. Potrivit lui, au existat cazuri în care pacienții au fost ținuți internați mai mult decât era necesar sau situații în care un medic și-a prescris singur servicii medicale. El a precizat că astfel de cazuri sunt izolate, dar demonstrează necesitatea monitorizării permanente.

Un alt subiect abordat în cadrul audierilor a vizat plângerile potrivit cărora pacienții sunt nevoiți, în unele spitale, să cumpere din bani proprii consumabile precum vată, seringi sau alte materiale medicale care ar trebui asigurate de instituțiile sanitare. Directorul CNAM a calificat astfel de situații drept inadmisibile și a spus că toate instituțiile medicale trebuie să asigure consumabilele esențiale. El a îndemnat pacienții cărora li se solicită să procure asemenea materiale, să păstreze bonurile și să depună o petiție la CNAM, iar instituția va obliga spitalele, în cazurile confirmate, să restituie cheltuielile suportate. Potrivit lui Ion Dodon, în ultimii ani au fost returnate pacienților câteva sute de mii de lei în urma unor astfel de sesizări.

Totodată, în cadrul audierilor, conducerea CNAM a prezentat rezultatele înregistrate în 2025. Din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au fost cheltuite peste 17 miliarde de lei, cu aproape 10% mai mult decât în anul precedent, iar finanțarea suplimentară a permis extinderea accesului la servicii medicale. Potrivit lui Ion Dodon, listele de așteptare pentru operațiile de cataractă și protezarea aparatului locomotor au fost reduse prin majorarea volumului de servicii contractate, iar implementarea sistemului e-Rețeta și a altor instrumente digitale contribuie atât la simplificarea accesului pacienților la tratament, cât și la diminuarea fraudelor din sistem.

Membrii Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie au apreciat rezultatele financiare prezentate de CNAM. În cadrul audierilor, aceștia au insistat asupra necesității orientării sistemului medical spre rezultate măsurabile, cu accent pe prevenție, medicina primară și evaluarea impactului investițiilor asupra sănătății populației.

Bilanțul victimelor seismelor produse în Venezuela luna trecută a ajuns la aproape cinci mii de morți, iar aproximativ 50 de mii de persoane sunt date dispărute în urma prăbușirilor provocate de cutremure. Uniunea Europeană a alocat un ajutor de urgență de 20 de milioane de euro pentru reconstrucție și asistență medicală, transmite IPN.

Datele oficiale privind numărul celor decedați au fost anunțate de președintele Parlamentului de la Caracas, Jorge Rodríguez. Estimarea privind numărul celor dispăruți a fost prezentată de Organizația Națiunilor Unite, care avertizează că zeci de mii de oameni s-ar putea afla încă sub dărâmături.

În urma seismelor, aproximativ 17 mii de persoane au fost rănite, iar peste 21 de mii au fost nevoite să se refugieze în adăposturi improvizate. Localnicii au relatat că, în primele ore de după seisme, intervenția autorităților a fost lentă, primele eforturi de salvare fiind organizate de civili și grupuri independente, relatează Al Jazeera.

Pentru sprijinirea eforturilor de recuperare, Uniunea Europeană a anunțat un ajutor de 20 de milioane de euro. Jumătate din sumă va fi destinată comunităților afectate, iar cealaltă jumătate – echipelor de salvare, personalului medical și experților implicați în intervenții.

Comisara europeană pentru egalitate, pregătire și gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, a mers la Caracas pentru a coordona sprijinul oferit și a discuta cu autoritățile locale. Prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene au fost mobilizați până acum 750 de salvatori din 18 țări, precum și aproximativ 80 de tone de provizii.

ONU estimează că reconstrucția Venezuelei după dezastru ar putea necesita aproximativ 37 de miliarde de dolari.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Fraudele din sistemul medical nu pot fi eliminate complet, însă pot fi reduse, director CNAM

Fraudele din sistemul medical nu pot fi eliminate complet, însă pot fi reduse semnificativ prin digitalizare, controale și sancționarea celor care încalcă regulile. Acestea se referă, de cele mai multe ori, la raportarea nejustificată a unor servicii, internări inutile sau alte practici prin care banii publici sunt utilizați necorespunzător. Subiectul a fost discutat în cadrul audierilor parlamentare privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2025, transmite IPN.

Întrebat despre fraudele din sistemul medical și măsurile întreprinse pentru combaterea acestora, directorul CNAM, Ion Dodon, a declarat că astfel de cazuri vor continua să existe, însă instituțiile trebuie să reducă la minimum risipa banilor publici. „Fraude sunt și, mă scuzați, ele o să fie. Noi trebuie să luptăm pentru a reduce semnificativ cât mai mult nivelul acestor fraude”, a afirmat Ion Dodon.

Potrivit acestuia, unul dintre principalele instrumente este digitalizarea sistemului medical, care permite autorităților să urmărească aproape în timp real serviciile medicale raportate și să depisteze mai ușor eventualele nereguli. Directorul CNAM a precizat că instituția verifică inclusiv calitatea actului medical, penalizează prestatorii atunci când sunt constatate abateri și sesizează organele de drept dacă există indicii de fraudă.

Șeful CNAM a oferit și exemple de nereguli depistate în sistem. Potrivit lui, au existat cazuri în care pacienții au fost ținuți internați mai mult decât era necesar sau situații în care un medic și-a prescris singur servicii medicale. El a precizat că astfel de cazuri sunt izolate, dar demonstrează necesitatea monitorizării permanente.

Un alt subiect abordat în cadrul audierilor a vizat plângerile potrivit cărora pacienții sunt nevoiți, în unele spitale, să cumpere din bani proprii consumabile precum vată, seringi sau alte materiale medicale care ar trebui asigurate de instituțiile sanitare. Directorul CNAM a calificat astfel de situații drept inadmisibile și a spus că toate instituțiile medicale trebuie să asigure consumabilele esențiale. El a îndemnat pacienții cărora li se solicită să procure asemenea materiale, să păstreze bonurile și să depună o petiție la CNAM, iar instituția va obliga spitalele, în cazurile confirmate, să restituie cheltuielile suportate. Potrivit lui Ion Dodon, în ultimii ani au fost returnate pacienților câteva sute de mii de lei în urma unor astfel de sesizări.

Totodată, în cadrul audierilor, conducerea CNAM a prezentat rezultatele înregistrate în 2025. Din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au fost cheltuite peste 17 miliarde de lei, cu aproape 10% mai mult decât în anul precedent, iar finanțarea suplimentară a permis extinderea accesului la servicii medicale. Potrivit lui Ion Dodon, listele de așteptare pentru operațiile de cataractă și protezarea aparatului locomotor au fost reduse prin majorarea volumului de servicii contractate, iar implementarea sistemului e-Rețeta și a altor instrumente digitale contribuie atât la simplificarea accesului pacienților la tratament, cât și la diminuarea fraudelor din sistem.

Membrii Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie au apreciat rezultatele financiare prezentate de CNAM. În cadrul audierilor, aceștia au insistat asupra necesității orientării sistemului medical spre rezultate măsurabile, cu accent pe prevenție, medicina primară și evaluarea impactului investițiilor asupra sănătății populației.

Fraudele din sistemul medical nu pot fi eliminate complet, însă pot fi reduse, director CNAM

Generalul-maior Evgheni Hmara, care a activat anterior în Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a fost numit ministru interimar al...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025