O grenadă antitanc a fost descoperită în gospodăria unui bărbat de 57 de ani din raionul Căușeni. Potrivit informațiilor preliminare, obiectul exploziv ar fi fost păstrat încă din perioada războiului de la Nistru, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției menționează că grenada a fost depistată în urma unor percheziții desfășurate în baza unei informații operative. Obiectul exploziv era ascuns într-o construcție auxiliară din gospodărie. Acesta a fost ridicat în condiții de siguranță și va fi expertizat.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele cazului și proveniența grenadei.
Oamenii legii reiterează că deținerea ilegală a armelor, munițiilor și materialelor explozive constituie infracțiune și se pedepsește conform legii. Totodată, persoanele care descoperă astfel de obiecte sunt îndemnate să nu le atingă și să apeleze imediat Serviciul 112.