Transportatorii amenință din nou cu proteste și cer întrevedere cu prim-ministrul

Transportatorii de pasageri solicită o întrevedere cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, altlfel amenință din nou cu proteste. Într-o scrisoare deschisă, aceștia fac referire la un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere (CTR), care, în opinia lor, ar putea determina operatorii de transport să iasă la manifestații de protest, transmite IPN.

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a menționat în demersul către premier că, pe 17 decembrie, a recepționat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale un proiect de modificare a CTR. Potrivit APOTA, proiectul nu are legătură cu problemele reale din ramură. În scrisoarea deschisă se precizează că „unele sintagme din proiect mai degrabă reflectă dorința de a camufla greșelile anterioare, asociată cu intenția de a simula o activitate de promovare a reformelor și de a menține cauzele reale ale problemelor, care de fapt permit continuarea schemelor de corupție”.

„Până nu sunt discutate și identificate problemele reale din ramură, până nu stabilim ce aspecte ale activității ANTA trebuie corectate în baza legislației, ce pârghii trebuie să utilizeze MIDR conform prevederilor CTR și, în final, ce prevederi actuale ale CTR trebuie modificate de urgență, nu putem avansa și nu putem spune că intenționăm să promovăm reforme în sector”, se arată în demersul APOTA.

Ultima serie de proteste ale transportatorilor s-a desfășurat vara. Atunci Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a invocat dezacordul față de politicile Guvernului, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Până la publicarea știrii, MIDR nu a avut o reacție oficială. Contactat de IPN, consultantul principal al Serviciului informare şi comunicare cu mass-media al ministerului, Lucia Grosu, a precizat că va reveni cu un comentariu conform solicitării oficiale adresate MIDR.

Peste 500 de tineri pedagogi urmează să înceapă activitatea în instituțiile de învățământ din țară de la 1 septembrie. Datele au fost prezentate de ministrul interimar al educației și cercetării, Dan Perciun, la finalul primei etape de depunere a dosarelor pentru repartizarea absolvenților în școli, transmite IPN.

Potrivit oficialului, Ministerul Educației va contacta absolvenții care nu au participat încă la concursul de repartizare, pentru a-i informa despre oportunitățile disponibile și pentru a-i încuraja să se alăture procesului. Cei care nu au reușit să depună dosarele în prima etapă vor putea participa la rundele suplimentare de repartizare, iar autoritățile susțin că sunt pregătite să angajeze noi cadre didactice chiar și pe parcursul lunii octombrie.

Dan Perciun a mai precizat că, în acest an, indemnizațiile unice de angajare pentru tinerii pedagogi au fost majorate, ajungând până la 375 de mii de lei. Sprijinul financiar este oferit absolvenților care aleg să predea discipline cu deficit de cadre didactice, precum matematica, fizica, chimia, biologia și informatica, dar și limba română în instituțiile de învățământ cu predare în alte limbi decât româna.

Indemnizațiile sunt destinate tinerilor profesori care aleg să activeze în școli din afara municipiilor Chișinău și Bălți.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Transportatorii amenință din nou cu proteste și cer întrevedere cu prim-ministrul

Transportatorii de pasageri solicită o întrevedere cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, altlfel amenință din nou cu proteste. Într-o scrisoare deschisă, aceștia fac referire la un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere (CTR), care, în opinia lor, ar putea determina operatorii de transport să iasă la manifestații de protest, transmite IPN.

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a menționat în demersul către premier că, pe 17 decembrie, a recepționat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale un proiect de modificare a CTR. Potrivit APOTA, proiectul nu are legătură cu problemele reale din ramură. În scrisoarea deschisă se precizează că „unele sintagme din proiect mai degrabă reflectă dorința de a camufla greșelile anterioare, asociată cu intenția de a simula o activitate de promovare a reformelor și de a menține cauzele reale ale problemelor, care de fapt permit continuarea schemelor de corupție”.

„Până nu sunt discutate și identificate problemele reale din ramură, până nu stabilim ce aspecte ale activității ANTA trebuie corectate în baza legislației, ce pârghii trebuie să utilizeze MIDR conform prevederilor CTR și, în final, ce prevederi actuale ale CTR trebuie modificate de urgență, nu putem avansa și nu putem spune că intenționăm să promovăm reforme în sector”, se arată în demersul APOTA.

Ultima serie de proteste ale transportatorilor s-a desfășurat vara. Atunci Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a invocat dezacordul față de politicile Guvernului, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Până la publicarea știrii, MIDR nu a avut o reacție oficială. Contactat de IPN, consultantul principal al Serviciului informare şi comunicare cu mass-media al ministerului, Lucia Grosu, a precizat că va reveni cu un comentariu conform solicitării oficiale adresate MIDR.

Zece miniștri din actualul executiv se vor regăsi și în Guvernul propus de premierul desemnat Vasile Tofan, în timp ce patru portofolii vor reveni unor membri noi ai cabinetului. Totodată, vicepremierii pentru reintegrare și pentru integrare europeană, Valeriu Chiveri și Cristina Gherasimov, își vor păstra funcțiile, transmite IPN.

Pentru funcția de ministru al sănătății este desemnat Alexandru Gasnaș, consilier prezidențial. La șefia Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare este propus Radu Musteața, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, iar pentru funcția de ministru al finanțelor este înaintată Victoria Belous, deputată PAS, care a mai deținut anterior funcția de ministră.

La conducerea Ministerului Culturii este propus Dan Suruceanu, manager cultural și administrator, cunoscut în special ca director executiv al complexului multimedia și sportiv Chișinău Arena.

Vasile Tofan a anunțat că a finalizat consultările cu fracțiunile parlamentare, precum și cu reprezentanții asociațiilor și organizațiilor, iar programul de activitate al Guvernului se află în etapa de definitivare. „Pe 21 iulie voi merge în Parlament cu o echipă de buni profesioniști, care să imprime tuturor instituțiilor Guvernului un ritm accelerat de lucru și să miște lucrurile înainte”, a declarat candidatul desemnat.

Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru de președinta Maia Sandu, la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate, după demisia lui Alexandru Munteanu. Ședința de învestire a Guvernului este programată pentru 21 iulie.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025