Stare de urgență în Crimeea ocupată pe fondul crizei de energie electrică

Sursa foto: RIA Novosti

În Crimeea ocupată a fost instituită starea de urgență, pe fondul crizei de aprovizionare cu energie electrică în urma atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice ruse. Autoritățile de ocupație ruse au menționat că regimul a intrat în vigoare în după-amiaza zilei de vineri pentru 24 de ore, relatează Suspilne citat de IPN.

Decizia vizează și orașul Sevastopol, care e o unitate administrativă separată. Această măsură vine în contextul unei situații critice a alimentării cu energie electrică în regiune, Sevastopolul fiind deja complet lipsit de electricitate după ce eforturile de restabilire a rețelei au eșuat noaptea trecută.

Autoritățile de ocupație au justificat introducerea stării de urgență prin necesitatea de a proteja agenții economici și populația. Astfel, firmele pot invoca forța majoră pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale din cauza penelor de curent. Totodată, măsura urmărește simplificarea procedurilor de acordare a compensațiilor financiare pentru locuitorii ale căror echipamente electrocasnice au fost avariate de fluctuațiile de tensiune.

Starea de urgență poate duce și la impunerea de măsuri restrictive precum limitarea libertății de mișcare prin introducerea de permise pe podul Kerci – unde s-au raportat deja blocaje de mii de vehicule – sau de restricții de circulație nocturnă. De asemenea, face posibilă declararea stării de asediu sau intensificarea controalelor de documente la intrarea și ieșirea din localități.

De cealaltă parte, președinta Grupului pentru drepturile omului din Crimeea, Olga Skripnik, susține că acest regim are scopul de a oferi o bază legală unor restricții care funcționează deja de facto. Potrivit expertei, autoritățile ruse evită să facă legătura directă între criza energetică și starea de război, deși situația este cauzată, spune ea, de loviturile armatei ucrainene asupra obiectivelor militare și de infrastructură din peninsulă.

Primăria municipiului Chișinău organizează festivalul „Te salut, Chișinău!”, cu ocazia celor 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului (17-19 iulie) /Strada pietonală „Eugen Doga” /ora 18:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /18-19 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /18-19 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Stare de urgență în Crimeea ocupată pe fondul crizei de energie electrică

Sursa foto: RIA Novosti

În Crimeea ocupată a fost instituită starea de urgență, pe fondul crizei de aprovizionare cu energie electrică în urma atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice ruse. Autoritățile de ocupație ruse au menționat că regimul a intrat în vigoare în după-amiaza zilei de vineri pentru 24 de ore, relatează Suspilne citat de IPN.

Decizia vizează și orașul Sevastopol, care e o unitate administrativă separată. Această măsură vine în contextul unei situații critice a alimentării cu energie electrică în regiune, Sevastopolul fiind deja complet lipsit de electricitate după ce eforturile de restabilire a rețelei au eșuat noaptea trecută.

Autoritățile de ocupație au justificat introducerea stării de urgență prin necesitatea de a proteja agenții economici și populația. Astfel, firmele pot invoca forța majoră pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale din cauza penelor de curent. Totodată, măsura urmărește simplificarea procedurilor de acordare a compensațiilor financiare pentru locuitorii ale căror echipamente electrocasnice au fost avariate de fluctuațiile de tensiune.

Starea de urgență poate duce și la impunerea de măsuri restrictive precum limitarea libertății de mișcare prin introducerea de permise pe podul Kerci – unde s-au raportat deja blocaje de mii de vehicule – sau de restricții de circulație nocturnă. De asemenea, face posibilă declararea stării de asediu sau intensificarea controalelor de documente la intrarea și ieșirea din localități.

De cealaltă parte, președinta Grupului pentru drepturile omului din Crimeea, Olga Skripnik, susține că acest regim are scopul de a oferi o bază legală unor restricții care funcționează deja de facto. Potrivit expertei, autoritățile ruse evită să facă legătura directă între criza energetică și starea de război, deși situația este cauzată, spune ea, de loviturile armatei ucrainene asupra obiectivelor militare și de infrastructură din peninsulă.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că modificările privind competențele autonomiei găgăuze în organizarea alegerilor nu reprezintă o atingere adusă statutului acesteia. „Găgăuzia nu are dușmani în Moldova”, a declarat Tănase în emisiunea „Teritoria Svobodî” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

Alexandru Tănase a mai afirmat că Comratul este „manipulat cu obrăznicie”. „Îmi pare foarte rău că, după 30 de ani, acolo nu sunt reprezentate normal alte partide politice, iar politicienii cu orientare pro-moscovită controlează situația din autonomie”, a precizat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, aceasta este o restanță a Chișinăului, pentru care țara va plăti un preț mare din cauza ignorării situației din regiune.

El a menționat că, cel mai probabil, vor fi operate modificări legislative, potrivit cărora Chișinăul va desemna el însuși organele electorale care vor organiza alegerile în Găgăuzia – la data stabilită de Adunarea Populară.

„Găgăuzia nu are niciun dușman în Republica Moldova. Nu există niciun politician – nici măcar cel mai marginal – care să spună că autonomia trebuie lichidată sau că anumite competențe trebuie reduse”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025