Noul PUG al Chișinăului ar urma să interzică transformarea spațiilor verzi în zone construibile

Spațiile verzi din Chișinău ar urma să fie protejate prin noul Plan Urbanistic General. Acestea nu vor mai putea fi transformate în zone construibile, iar documentul va stabili reguli clare și pentru conservarea clădirilor istorice, inclusiv a fațadelor și a ornamentelor arhitecturale. Declarațiile au fost făcute de arhitecta Mădălina Moțcanu-Dumitrescu, expertă în urbanism, transmite IPN.

Potrivit specialistei, PUG-ul va conține cerințe pentru păstrarea elementelor arhitecturale reprezentative ale orașului, astfel încât acestea să nu dispară odată cu dezvoltarea noilor construcții. Mădălina Moțcanu-Dumitrescu a explicat că planul va fi integrat într-un sistem informațional geografic, care va permite cetățenilor să verifice rapid ce construcții sunt permise pe un anumit teren, inclusiv înainte de cumpărarea acestuia.

În același timp, noul PUG va lua în considerare și riscurile de alunecări de teren și inundații. Studiile geotehnice vor identifica zonele vulnerabile și măsurile necesare pentru prevenirea agravării problemelor existente. Urbanista a subliniat că dezvoltarea Chișinăului trebuie realizată treptat, într-un interval de 10-15 ani de la aprobarea planului, în paralel cu extinderea rețelelor de electricitate, alimentare cu apă și canalizare. Potrivit acesteia, planificarea urbană trebuie să țină cont de particularitățile geografice și istorice ale capitalei.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat o finanțare suplimentară de 230 de milioane de euro pentru Ucraina, prin intermediul Instrumentului European pentru Pace (IEP). De asemenea, forul european a autorizat rambursarea parțială, prin același mecanism, către statele membre, a ajutorului militar deja acordat Kievului, în valoare totală de peste patru miliarde de euro, transmite IPN.

Astfel se pune în practică acordul politic agreat luna trecută de statele membre UE privind alocarea a 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina prin intermediul IEP. Acordul prevedea un miliard de euro ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, precum și consolidarea Misiunii de asistență militară a UE pentru 2027.

Cu finanțarea de 230 de milioane de euro, sprijinul total acordat de UE Kievului prin intermediul acestui mecanism se ridică la 10,8 miliarde de euro, din care aproape 10 miliarde sunt rambursările pentru echipamentele militare oferite Ucrainei de către statele membre UE.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Noul PUG al Chișinăului ar urma să interzică transformarea spațiilor verzi în zone construibile

Spațiile verzi din Chișinău ar urma să fie protejate prin noul Plan Urbanistic General. Acestea nu vor mai putea fi transformate în zone construibile, iar documentul va stabili reguli clare și pentru conservarea clădirilor istorice, inclusiv a fațadelor și a ornamentelor arhitecturale. Declarațiile au fost făcute de arhitecta Mădălina Moțcanu-Dumitrescu, expertă în urbanism, transmite IPN.

Potrivit specialistei, PUG-ul va conține cerințe pentru păstrarea elementelor arhitecturale reprezentative ale orașului, astfel încât acestea să nu dispară odată cu dezvoltarea noilor construcții. Mădălina Moțcanu-Dumitrescu a explicat că planul va fi integrat într-un sistem informațional geografic, care va permite cetățenilor să verifice rapid ce construcții sunt permise pe un anumit teren, inclusiv înainte de cumpărarea acestuia.

În același timp, noul PUG va lua în considerare și riscurile de alunecări de teren și inundații. Studiile geotehnice vor identifica zonele vulnerabile și măsurile necesare pentru prevenirea agravării problemelor existente. Urbanista a subliniat că dezvoltarea Chișinăului trebuie realizată treptat, într-un interval de 10-15 ani de la aprobarea planului, în paralel cu extinderea rețelelor de electricitate, alimentare cu apă și canalizare. Potrivit acesteia, planificarea urbană trebuie să țină cont de particularitățile geografice și istorice ale capitalei.

Reprezentanții Partidului Socialiștilor propun crearea unei aplicații mobile prin care elevii să poată alerta rapid poliția în cazuri de bullying sau alte situații de pericol. Aplicația ar urma să transmită locația utilizatorului și să înregistreze audio incidentul, astfel încât înregistrarea să poată fi folosită ulterior ca probă, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, reprezentantul organizației de tineret a PSRM, Nikita Romenskii, a subliniat necesitatea unor măsuri concrete pentru prevenirea bullyingului și a violenței în școli. Potrivit lui, aplicația ar putea transmite automat locația elevului aflat în pericol, permite urmărirea deplasării echipajului de poliție și înregistra audio incidentul, pentru a furniza probe oamenilor legii.

Deputatul socialist Grigore Novac a declarat că fenomenul violenței în școli nu mai poate fi ignorat și a solicitat discutarea problemei pe platforme parlamentare și ministeriale. Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, citate de parlamentar, în fiecare semestru sunt raportate între 3 600 și 4 200 de cazuri de violență asupra copiilor, cea mai frecventă formă fiind violența fizică.

Socialiștii mai propun introducerea unor ore suplimentare dedicate prevenirii violenței și explicării responsabilității juridice, adaptate vârstei elevilor. De asemenea, formațiunea pledează pentru elaborarea unui regulament clar pentru profesori, care să stabilească modul de intervenție în cazurile de bullying și violență în școli.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025