Lucrările la stația feroviară Prut-2 sunt pe ultima sută de metri, MIDR

Sursa foto: MIDR

Autoritățile anunță că lucrările la stația Prut-2 de pe tronsonul feroviar Cantemir-Fălciu sunt pe ultima sută de metri. Până în prezent, aproximativ 4 kilometri de cale ferată au fost reparați și restaurați complet, iar testările tehnice au confirmat funcționalitatea infrastructurii și starea bună a acesteia, transmite IPN.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale precizează că specialiștii continuă lucrările pentru integrarea rețelei de cale ferată din Moldova în sistemul feroviar european și pentru reluarea circulației trenurilor.

Potrivit MIDR, avansul lucrărilor este vizibil și pe tronsonul Văleni-Cahul, unde au fost realizate lucrări de consolidare a infrastructurii feroviare. Până în prezent, au fost forate peste 900 de găuri cu adâncimi de circa 25 de metri și turnate aproximativ 8 mii de tone de beton pentru întărirea malului râului Prut și protejarea infrastructurii împotriva calamităților naturale.

Autoritățile precizează că lucrările vor continua cu stabilizarea versantului și consolidarea malului, iar în etapa finală va fi montată suprastructura căii ferate.

Primăria municipiului Chișinău organizează festivalul „Te salut, Chișinău!”, cu ocazia celor 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului (17-19 iulie) /Strada pietonală „Eugen Doga” /ora 18:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /18-19 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /18-19 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Lucrările la stația feroviară Prut-2 sunt pe ultima sută de metri, MIDR

Sursa foto: MIDR

Autoritățile anunță că lucrările la stația Prut-2 de pe tronsonul feroviar Cantemir-Fălciu sunt pe ultima sută de metri. Până în prezent, aproximativ 4 kilometri de cale ferată au fost reparați și restaurați complet, iar testările tehnice au confirmat funcționalitatea infrastructurii și starea bună a acesteia, transmite IPN.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale precizează că specialiștii continuă lucrările pentru integrarea rețelei de cale ferată din Moldova în sistemul feroviar european și pentru reluarea circulației trenurilor.

Potrivit MIDR, avansul lucrărilor este vizibil și pe tronsonul Văleni-Cahul, unde au fost realizate lucrări de consolidare a infrastructurii feroviare. Până în prezent, au fost forate peste 900 de găuri cu adâncimi de circa 25 de metri și turnate aproximativ 8 mii de tone de beton pentru întărirea malului râului Prut și protejarea infrastructurii împotriva calamităților naturale.

Autoritățile precizează că lucrările vor continua cu stabilizarea versantului și consolidarea malului, iar în etapa finală va fi montată suprastructura căii ferate.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că modificările privind competențele autonomiei găgăuze în organizarea alegerilor nu reprezintă o atingere adusă statutului acesteia. „Găgăuzia nu are dușmani în Moldova”, a declarat Tănase în emisiunea „Teritoria Svobodî” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

Alexandru Tănase a mai afirmat că Comratul este „manipulat cu obrăznicie”. „Îmi pare foarte rău că, după 30 de ani, acolo nu sunt reprezentate normal alte partide politice, iar politicienii cu orientare pro-moscovită controlează situația din autonomie”, a precizat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, aceasta este o restanță a Chișinăului, pentru care țara va plăti un preț mare din cauza ignorării situației din regiune.

El a menționat că, cel mai probabil, vor fi operate modificări legislative, potrivit cărora Chișinăul va desemna el însuși organele electorale care vor organiza alegerile în Găgăuzia – la data stabilită de Adunarea Populară.

„Găgăuzia nu are niciun dușman în Republica Moldova. Nu există niciun politician – nici măcar cel mai marginal – care să spună că autonomia trebuie lichidată sau că anumite competențe trebuie reduse”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025