Intentarea procedurii de insolvabilitate nu va anula automat sechestrul penal și nici nu va constitui temei pentru scoaterea bunurilor de sub sechestru, dacă acesta a fost aplicat în vederea confiscării speciale sau extinse. Curtea Constituțională a constatat o omisiune legislativă în Legea insolvabilității și în Codul de Procedură Penală. Regulile stabilite de Curte se vor aplica până la modificarea legislației de către Parlament, transmite IPN.
Curtea a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în interesele unei bănci comerciale. Judecătorii au constatat că legislația nu reglementează efectele intentării procedurii de insolvabilitate asupra sechestrului penal aplicat bunurilor debitorului. La fel, nu reglementează competența de aplicare a sechestrului asupra bunurilor din masa debitoare după inițierea procedurii și nici mecanismul de reexaminare a necesității menținerii acestei măsuri.
Până la modificarea legislației, în cazul sechestrului aplicat pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune, garantarea acțiunii civile, executarea pedepsei amenzii sau compensarea cheltuielilor de judecată, necesitatea menținerii măsurii va putea fi reexaminată de organul competent.
Examinarea va avea loc la cererea administratorului insolvabilității, a lichidatorului sau a altei persoane interesate ale cărei drepturi patrimoniale sunt afectate de menținerea sechestrului. Organul competent va decide printr-o hotărâre motivată dacă bunurile pot fi scoase de sub sechestru, ținând cont de efectele juridice ale procedurii de insolvabilitate și de necesitatea menținerii măsurii.
Curtea Constituțională va remite Parlamentului o adresă pentru identificarea unei soluții legislative care să remedieze omisiunea constatată.
Hotărârea Curții este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării, urmând să fie publicată în Monitorul Oficial.