Orașul Chișinău nu dispune de vreun mecanism prin care locuitorii care vor să practice grădinăritul, ca practică individuală sau colectivă, să poată avea acces la pământ, iar agricultura urbană nu figurează în strategiile de dezvoltare a orașului, arată rezultatele Studiului de politici publice „Grădinăritul urban în Chișinău: de la penalizare la încurajare”, realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat și cu susținerea financiară oferită de Fundația Soros Moldova, transmite IPN.
Potrivit documentului, în lipsa unui mecanism legal municipal și a unei viziuni de satisfacere a acestei nevoi, pe de o parte, asistăm la sporirea gradului de grădinărit informal, iar, pe de altă parte – la diminuarea terenurilor cu potențial de grădinărit care sunt scoase din circuitul agricol și educațional și transformate în terenuri de construcție rezidențială și comercială.
Studiul a arătat că 80% dintre locuitorii orașului Chișinău locuiesc la bloc, iar suprafața terenurilor agricole și a spațiilor cu potențial de grădinărit scade. Deși majoritatea locuitorilor nu au acces la spațiu pentru grădinărit, totuși, mulți locuitori practică grădinăritul informal.
În același timp, 92% dintre respondenți cred că este posibil de a cultiva fructe și legume în Chișinău, 78% cunosc vecini sau prieteni care practică grădinăritul în oraș, 64% practică grădinăritul în diferite moduri (36% – la balcon, 35% – în grădina personală, 9% – în grădina din curtea blocului, 6,5% – pe un lot de pământ mai departe de curtea blocului. Alți 10% dintre respondenți au indicat că ar grădinări, dar nu au unde.
30% dintre persoanele intervievate au spus că grădinăresc pentru a cultiva hrană, 29% – pentru divertisment, 17% – pentru a învăța despre grădinărit, 9% – pentru a înverzi orașul, 6% – pentru a contribui la amenajarea urbană, 3% – pentru a comunica cu alți oameni care grădinăresc, iar alți 3% dintre respondenți au spus că grădinăresc pentru terapie, relaxare și conexiune cu natura.
Studiul recomandă ca politicile municipale de agricultură urbană să se bazeze pe trei dimensiuni prioritare: cea socială, cea economică și cea ecologică. Dimensiunea ecologică este mai degrabă una interdisciplinară, care urmărește, pe lângă beneficii sociale, și beneficii de mediu. Astfel, în Paris programele de grădinărit urban în grădinile comunitare au și o carte verde, pe care grădinarii trebuie să o semneze, dacă vor să beneficieze de o parcelă din acea grădină. Cartea verde stipulează principiile de agricultură ecologică, pe care trebuie să o practice grădinarii respectivi în acest spațiu. Aceasta înseamnă că, pe lângă faptul că aceste grădini înverzesc orașul, ele ajută și la diminuarea emisiilor de CO2.