Aliații NATO au majorat cheltuielile pentru apărare. Alegerile din Moldova, discutate la summit

Sursa foto: Volodymyr Zelenskyy/ X

Șefii de stat și de guvern ai statelor din Alianța Nord-Atlantică au aprobat, în cadrul summitului de la Haga, o creștere a cheltuielilor pentru apărare și au reafirmat angajamentul de a se apăra reciproc în atacuri, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă, președintele român Nicușor Dan a reafirmat susținerea Ucrainei în război, menționând că aceasta „este legată de securitatea întregului flanc estic al NATO”. Totodată, liderul de la Cotroceni a atras atenția asupra importanței alegerilor parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc pe 28 septembrie.

„Summitul s-a încheiat cu o declarație ce conține patru puncte principale. În primul rând, se reafirmă unitatea transatlantică, deci, implicit, o continuare a prezenței americane în Europa. Apoi, punctul cel mai discutat în lunile anterioare summitului, creșterea contribuției financiare, respectiv s-a agreat această țintă de 5% din PIB până în anul 2035”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Potrivit șefului statului român, al treilea punct este faptul că „acești bani trebuie transformați în capabilități militare și un angajament al statelor membre de a colabora pentru asta”. În context, Nicușor Dan a menționat că România a venit cu precizările „ca în cadrul acestor mecanisme de finanțare ale Uniunii Europene, ne dorim ca și aliații NATO, care nu sunt membri UE, să poată participa”.

Cel de al patrulea punct, susținut de liderii NATO, este reafirmarea sprijinului pentru Ucraina în fața agresiunii militare ruse.

Primăria municipiului Chișinău organizează festivalul „Te salut, Chișinău!”, cu ocazia celor 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului (17-19 iulie) /Strada pietonală „Eugen Doga” /ora 18:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /18-19 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /18-19 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Aliații NATO au majorat cheltuielile pentru apărare. Alegerile din Moldova, discutate la summit

Sursa foto: Volodymyr Zelenskyy/ X

Șefii de stat și de guvern ai statelor din Alianța Nord-Atlantică au aprobat, în cadrul summitului de la Haga, o creștere a cheltuielilor pentru apărare și au reafirmat angajamentul de a se apăra reciproc în atacuri, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă, președintele român Nicușor Dan a reafirmat susținerea Ucrainei în război, menționând că aceasta „este legată de securitatea întregului flanc estic al NATO”. Totodată, liderul de la Cotroceni a atras atenția asupra importanței alegerilor parlamentare din Republica Moldova, care vor avea loc pe 28 septembrie.

„Summitul s-a încheiat cu o declarație ce conține patru puncte principale. În primul rând, se reafirmă unitatea transatlantică, deci, implicit, o continuare a prezenței americane în Europa. Apoi, punctul cel mai discutat în lunile anterioare summitului, creșterea contribuției financiare, respectiv s-a agreat această țintă de 5% din PIB până în anul 2035”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Potrivit șefului statului român, al treilea punct este faptul că „acești bani trebuie transformați în capabilități militare și un angajament al statelor membre de a colabora pentru asta”. În context, Nicușor Dan a menționat că România a venit cu precizările „ca în cadrul acestor mecanisme de finanțare ale Uniunii Europene, ne dorim ca și aliații NATO, care nu sunt membri UE, să poată participa”.

Cel de al patrulea punct, susținut de liderii NATO, este reafirmarea sprijinului pentru Ucraina în fața agresiunii militare ruse.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că modificările privind competențele autonomiei găgăuze în organizarea alegerilor nu reprezintă o atingere adusă statutului acesteia. „Găgăuzia nu are dușmani în Moldova”, a declarat Tănase în emisiunea „Teritoria Svobodî” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

Alexandru Tănase a mai afirmat că Comratul este „manipulat cu obrăznicie”. „Îmi pare foarte rău că, după 30 de ani, acolo nu sunt reprezentate normal alte partide politice, iar politicienii cu orientare pro-moscovită controlează situația din autonomie”, a precizat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, aceasta este o restanță a Chișinăului, pentru care țara va plăti un preț mare din cauza ignorării situației din regiune.

El a menționat că, cel mai probabil, vor fi operate modificări legislative, potrivit cărora Chișinăul va desemna el însuși organele electorale care vor organiza alegerile în Găgăuzia – la data stabilită de Adunarea Populară.

„Găgăuzia nu are niciun dușman în Republica Moldova. Nu există niciun politician – nici măcar cel mai marginal – care să spună că autonomia trebuie lichidată sau că anumite competențe trebuie reduse”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025