Agricultorii au blocat traseele la Căușeni și la Leova

Agricultorii care au ieșit astăzi, 11 august, cu tractoarele la protest în mai multe raioane au blocat traseele la Căușeni și la Leova. După ceva vreme, ambele trasee au fost deblocate.

Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat că poliția se află la fața locului pentru a asigura ordinea publică. Acțiunile de blocare a traseelor urmează să fie documentate.

Agricultorii din centrul și sud-estul țării, afectați de secetă și de grindină, și-au scos astăzi, 11 august, tehnica din dotare și protestează pe mai multe trasee din țară. Aceștia le cer autorităților să declare stare de urgență pentru sectorul agrar și să intervină cu măsuri concrete de susținere a ramurii. Ei spun că situația în care s-au pomenit este pur și simplu dezastruoasă. La Hâncești, în fața protestatarilor a venit ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, care le-a enumerat agricultorilor măsurile întreprinse de Guvern până acum și le-a spus că acestea continuă.

Agricultorii solicită ca resursele financiare alocate pentru acoperirea pierderilor financiare suportate să fie de cel puțin trei mii de lei per hectar. De asemenea,  solicită scutiri la plata impozitelor salariale și funciare, dar și vacanță fiscală pentru primele șase luni ale anului 2021. Agricultorii cer convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pentru a adopta deciziile de implementare a revendicărilor înaintate.

Universitățile din Moldova vin cu programe noi de licență și master pentru admiterea din acest an. Solicitate de IPN, instituțiile...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Agricultorii au blocat traseele la Căușeni și la Leova

Agricultorii care au ieșit astăzi, 11 august, cu tractoarele la protest în mai multe raioane au blocat traseele la Căușeni și la Leova. După ceva vreme, ambele trasee au fost deblocate.

Contactată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat că poliția se află la fața locului pentru a asigura ordinea publică. Acțiunile de blocare a traseelor urmează să fie documentate.

Agricultorii din centrul și sud-estul țării, afectați de secetă și de grindină, și-au scos astăzi, 11 august, tehnica din dotare și protestează pe mai multe trasee din țară. Aceștia le cer autorităților să declare stare de urgență pentru sectorul agrar și să intervină cu măsuri concrete de susținere a ramurii. Ei spun că situația în care s-au pomenit este pur și simplu dezastruoasă. La Hâncești, în fața protestatarilor a venit ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Ion Perju, care le-a enumerat agricultorilor măsurile întreprinse de Guvern până acum și le-a spus că acestea continuă.

Agricultorii solicită ca resursele financiare alocate pentru acoperirea pierderilor financiare suportate să fie de cel puțin trei mii de lei per hectar. De asemenea,  solicită scutiri la plata impozitelor salariale și funciare, dar și vacanță fiscală pentru primele șase luni ale anului 2021. Agricultorii cer convocarea ședinței extraordinare a Parlamentului pentru a adopta deciziile de implementare a revendicărilor înaintate.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că modificările privind competențele autonomiei găgăuze în organizarea alegerilor nu reprezintă o atingere adusă statutului acesteia. „Găgăuzia nu are dușmani în Moldova”, a declarat Tănase în emisiunea „Teritoria Svobodî” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

Alexandru Tănase a mai afirmat că Comratul este „manipulat cu obrăznicie”. „Îmi pare foarte rău că, după 30 de ani, acolo nu sunt reprezentate normal alte partide politice, iar politicienii cu orientare pro-moscovită controlează situația din autonomie”, a precizat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, aceasta este o restanță a Chișinăului, pentru care țara va plăti un preț mare din cauza ignorării situației din regiune.

El a menționat că, cel mai probabil, vor fi operate modificări legislative, potrivit cărora Chișinăul va desemna el însuși organele electorale care vor organiza alegerile în Găgăuzia – la data stabilită de Adunarea Populară.

„Găgăuzia nu are niciun dușman în Republica Moldova. Nu există niciun politician – nici măcar cel mai marginal – care să spună că autonomia trebuie lichidată sau că anumite competențe trebuie reduse”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025