2021 a readus teatrele în scenă. Regizorul Sandu Grecu

Cu bune și cu rele, 2021 se încheie și tot ce a zămislit lasă o urmă în destinul omului, familiei, țării. Despre victorii și rateuri, despre speranțe și dezamăgiri, achiziții și pierderi, IPN a vorbit cu cei cărora le pasă și au ce spune. Cum a fost 2021 pentru omul și regizorul Sandu Grecu, președinte al Uniunii Teatrale din Moldova.

„În 2021 cel mai important a fost că teatrele au revenit în scenă. Cu toate că am avut permisiunea să jucăm cu 30-50% (spectatori, n.r.), totuși jumătate din venitul planificat în 2021 am reușit să ni-l asigurăm”, a menționat Sandu Grecu, arătând că în perioada pandemiei Teatrul „Satiricus. Ion Luca Caragiale”, pe care îl conduce, a încercat să se adapteze din mers, atât din punct de vedere artistic, cât și financiar. „Am lucrat mai mult peste hotare, pentru că am putut să câștigăm mai mult acolo. Acasă aveam voie să vindem numai jumătate din numărul de bilete. Dar am recuperat pierderile din turneele noastre internaționale. Teatrele în Republica Moldova nu sunt finanțate 100% de stat, de aceea celelalte cheltuieli – 20-40% – a trebuit să le acoperim la fiecare capitol, inclusiv salariile, fondul social, întreținerea clădirii, montările noi”, a menționat Sandu Grecu.

Pandemia a impus teatrul să treacă la o nouă formă de activitate – lucrul de la distanță. O parte din angajați, fiind bolnavi, a lucrat aflându-se în izolare, de acasă. Activitatea teatrului nu a fost întreruptă. „Tehnologiile informaționale ne-au permis să fim în pas cu cerințele la zi”, a specificat Sandu Grecu. „Pandemia ne-a adus liniște și succes. În condițiile când am jucat mai puțin, am avut timp să montăm mai mult și mai calitativ. Nu este rău fără bine”, a spus regizorul.

O bucurie pentru Sandu Grecu este că teatrul a reușit să facă câteva spectacole importante. Primul este „Prințesa de cartier”, prezentat și la festivalul internațional de la Sibiu – cel mai mare și important festival din Europa, la care participă peste 1000 de trupe din întreaga lume. Al doilea spectacol este „Casa”, după o piesă a lui Maxim Gorki, cu regizorul Dumitru Agriș, conațional de-al nostru stabilit în Moscova și care este în topul regizorilor din Rusia Iar al treilea este „Parlamentul sau comisia de anchetă”, după piesa dramaturgului român Mirel Taloș, fost parlamentar cu trei mandate în politica de la București.

Cel mai important eveniment produs la Teatrul Satiricus în 2021 este Bienala teatrului – festival desfășurat în luna octombrie, la care au participat peste 20 de teatre din lume. Au fost prezentat spectacole diferite ca stil, ca viziune artistică și ca platformă estetică. „În condițiile pandemiei, festivalul a fost un respiro pentru toate teatrele, de la noi și de peste hotare, care au participat la eveniment”, a menționat Sandu Grecu. Următoarea ediție a Bienalei va avea loc în 2023.

După schimbarea guvernării la Chișinău, Sandu Grecu nu a văzut, până acum, mișcări concrete privind schimbarea atitudinii autorităților de stat față de domeniul culturii. „Orice guvernare care vine, de obicei, își aduce aminte de cultură la urmă. Să sperăm că se vor trezi în al 12-lea ceas. Să sperăm că măcar această guvernare va înțelege că prioritară într-un stat nu este nici economia și nici politica internă și externă, ci cultura și învățământul. De la cultură și învățământ își au începuturile și economia, și politica internă și externă, și schimbarea mentalității electoratului. Numai investind în cultură și educație, vom putea avea un alt cetățean, un alt electorat în Republica Moldova”, a spus Sandu Grecu. „Vreți patrioți care să țină la această bucată de pământ? Pentru aceasta, măcar actuala guvernare să înțeleagă că trebuie să începem de la cultură și educație”, a subliniat Sandu Grecu.

Republica Moldova are nevoie de profesioniști. Profesionalismul ține de educație și cultură și necesită investiții. „Profesioniștii nu sunt apreciați, cu părere de rău, nici astăzi. Mă tem că politicul aduce mult amatorism în multe domenii: economie, cultură, politica externă, învățământ, justiție”, a remarcat Sandu Grecu. „Aștept calitate de la actuala guvernare și aștept profesioniști. Nu trebuie profesioniștii împărțiți ca fiind de dreapta sau de stânga. Nu trebuie de politizat societatea, instituțiile de învățământ, cultura, economia. Dacă nu ne vom politiza, vom putea face o țară bună, o Elveție”, a concluzionat Sandu Grecu. „Acum se repetă în politică amatorismul din anii ’90. Dar atunci se ierta, că era perioada romantismului în politică. Or, deja, perioada romantismului s-a terminat. Trebuie să trecem la perioada pragmatismului. Mă deranjează neprofesionalismul și amatorismul”, a spus Sandu Grecu. În opinia maestrului Republica Moldova are nevoie de „un proiect de țară”, care e cu totul altceva decât un proiect elaborat de un ONG.

Sandu Grecu este originar din satul Colibași. În 1983 a absolvit Institutul de Arte. În 1985 a fost angajat ca actor la teatrul lui Andrei Vartic. În 1990 a fondat Teatrul național Satiricus, pe care îl conduce până în prezent.

Actualizare: Biroul politici de reintegrare a salutat eliberarea lui Emilian Ceban și Evghenii Pancioha, menționând că ambele cazuri s-au aflat permanent în atenția viceprim-ministrului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, și a instituției. Potrivit BPR, pe parcursul detenției au fost întreprinse demersuri comune cu partenerii externi, iar reprezentanții de la Tiraspol și participanții la procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană au fost sesizați în mod constant.

BPR precizează că a solicitat în repetate rânduri eliberarea imediată și necondiționată a tuturor cetățenilor deținuți ilegal în regiunea transnistreană, restabilirea drepturilor acestora și investigarea cazurilor de către autoritățile competente. Instituția afirmă că va continua demersurile pentru identificarea unor soluții și în celelalte cazuri de cetățeni aflați în detenție ilegală.

Știre inițială: Evghenii Pancioha și Emilian Ceban, doi bărbați condamnați de structurile de la Tiraspol pentru pretinsa trădare de patrie, au fost eliberați după opt, respectiv, patru ani de detenție. Asociația Promo-LEX susține că cei doi au fost condamnați ilegal, transmite IPN.

Asociația menționează că Evghenii Pancioha a fost reținut în 2018 și condamnat la 13 ani de închisoare. Mai mult, acesta nu a avut parte de un proces echitabil, nu a beneficiat de asistență juridică independentă și nici de îngrijirile medicale necesare, iar starea sa de sănătate s-a agravat în perioada detenției.

Emilian Ceban a fost arestat în 2022, la vârsta de 18 ani, după ce a refuzat să semneze un contract militar pe zece ani cu structurile paramilitare din regiunea transnistreană și și-a exprimat intenția de a se muta pe malul drept al Nistrului. Ulterior, potrivit Promo-LEX, acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru pretinsă trădare de patrie.

Organizația atrage atenția că Emilian Ceban nu deține acte de identitate și nu are cetățenia niciunui stat. În acest context, Promo-LEX solicită autorităților Republicii Moldova să îi ofere sprijin pentru obținerea documentelor necesare, astfel încât acesta să își poată continua studiile sau să se poată angaja. Totodată, asociația afirmă că ambii bărbați eliberați au nevoie de asistență medicală, psihologică și juridică pentru recuperarea după perioada de detenție.

Promo-LEX mai cere autorităților să investigheze circumstanțele în care cei doi au fost privați de libertate și tratamentele degradante la care au fost supuși. De asemenea, organizația solicită crearea unui mecanism național de sprijin pentru persoanele eliberate din detenție în regiunea transnistreană, menționând că, în prezent, acestea nu beneficiază de asistență specializată pentru reintegrare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

2021 a readus teatrele în scenă. Regizorul Sandu Grecu

Cu bune și cu rele, 2021 se încheie și tot ce a zămislit lasă o urmă în destinul omului, familiei, țării. Despre victorii și rateuri, despre speranțe și dezamăgiri, achiziții și pierderi, IPN a vorbit cu cei cărora le pasă și au ce spune. Cum a fost 2021 pentru omul și regizorul Sandu Grecu, președinte al Uniunii Teatrale din Moldova.

„În 2021 cel mai important a fost că teatrele au revenit în scenă. Cu toate că am avut permisiunea să jucăm cu 30-50% (spectatori, n.r.), totuși jumătate din venitul planificat în 2021 am reușit să ni-l asigurăm”, a menționat Sandu Grecu, arătând că în perioada pandemiei Teatrul „Satiricus. Ion Luca Caragiale”, pe care îl conduce, a încercat să se adapteze din mers, atât din punct de vedere artistic, cât și financiar. „Am lucrat mai mult peste hotare, pentru că am putut să câștigăm mai mult acolo. Acasă aveam voie să vindem numai jumătate din numărul de bilete. Dar am recuperat pierderile din turneele noastre internaționale. Teatrele în Republica Moldova nu sunt finanțate 100% de stat, de aceea celelalte cheltuieli – 20-40% – a trebuit să le acoperim la fiecare capitol, inclusiv salariile, fondul social, întreținerea clădirii, montările noi”, a menționat Sandu Grecu.

Pandemia a impus teatrul să treacă la o nouă formă de activitate – lucrul de la distanță. O parte din angajați, fiind bolnavi, a lucrat aflându-se în izolare, de acasă. Activitatea teatrului nu a fost întreruptă. „Tehnologiile informaționale ne-au permis să fim în pas cu cerințele la zi”, a specificat Sandu Grecu. „Pandemia ne-a adus liniște și succes. În condițiile când am jucat mai puțin, am avut timp să montăm mai mult și mai calitativ. Nu este rău fără bine”, a spus regizorul.

O bucurie pentru Sandu Grecu este că teatrul a reușit să facă câteva spectacole importante. Primul este „Prințesa de cartier”, prezentat și la festivalul internațional de la Sibiu – cel mai mare și important festival din Europa, la care participă peste 1000 de trupe din întreaga lume. Al doilea spectacol este „Casa”, după o piesă a lui Maxim Gorki, cu regizorul Dumitru Agriș, conațional de-al nostru stabilit în Moscova și care este în topul regizorilor din Rusia Iar al treilea este „Parlamentul sau comisia de anchetă”, după piesa dramaturgului român Mirel Taloș, fost parlamentar cu trei mandate în politica de la București.

Cel mai important eveniment produs la Teatrul Satiricus în 2021 este Bienala teatrului – festival desfășurat în luna octombrie, la care au participat peste 20 de teatre din lume. Au fost prezentat spectacole diferite ca stil, ca viziune artistică și ca platformă estetică. „În condițiile pandemiei, festivalul a fost un respiro pentru toate teatrele, de la noi și de peste hotare, care au participat la eveniment”, a menționat Sandu Grecu. Următoarea ediție a Bienalei va avea loc în 2023.

După schimbarea guvernării la Chișinău, Sandu Grecu nu a văzut, până acum, mișcări concrete privind schimbarea atitudinii autorităților de stat față de domeniul culturii. „Orice guvernare care vine, de obicei, își aduce aminte de cultură la urmă. Să sperăm că se vor trezi în al 12-lea ceas. Să sperăm că măcar această guvernare va înțelege că prioritară într-un stat nu este nici economia și nici politica internă și externă, ci cultura și învățământul. De la cultură și învățământ își au începuturile și economia, și politica internă și externă, și schimbarea mentalității electoratului. Numai investind în cultură și educație, vom putea avea un alt cetățean, un alt electorat în Republica Moldova”, a spus Sandu Grecu. „Vreți patrioți care să țină la această bucată de pământ? Pentru aceasta, măcar actuala guvernare să înțeleagă că trebuie să începem de la cultură și educație”, a subliniat Sandu Grecu.

Republica Moldova are nevoie de profesioniști. Profesionalismul ține de educație și cultură și necesită investiții. „Profesioniștii nu sunt apreciați, cu părere de rău, nici astăzi. Mă tem că politicul aduce mult amatorism în multe domenii: economie, cultură, politica externă, învățământ, justiție”, a remarcat Sandu Grecu. „Aștept calitate de la actuala guvernare și aștept profesioniști. Nu trebuie profesioniștii împărțiți ca fiind de dreapta sau de stânga. Nu trebuie de politizat societatea, instituțiile de învățământ, cultura, economia. Dacă nu ne vom politiza, vom putea face o țară bună, o Elveție”, a concluzionat Sandu Grecu. „Acum se repetă în politică amatorismul din anii ’90. Dar atunci se ierta, că era perioada romantismului în politică. Or, deja, perioada romantismului s-a terminat. Trebuie să trecem la perioada pragmatismului. Mă deranjează neprofesionalismul și amatorismul”, a spus Sandu Grecu. În opinia maestrului Republica Moldova are nevoie de „un proiect de țară”, care e cu totul altceva decât un proiect elaborat de un ONG.

Sandu Grecu este originar din satul Colibași. În 1983 a absolvit Institutul de Arte. În 1985 a fost angajat ca actor la teatrul lui Andrei Vartic. În 1990 a fondat Teatrul național Satiricus, pe care îl conduce până în prezent.

Primăria municipiului Chișinău organizează festivalul „Te salut, Chișinău!”, cu ocazia celor 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului (17-19 iulie) /Strada pietonală „Eugen Doga” /ora 18:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /18-19 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /18-19 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025