200 de persoane bolnave de COVID-19, în stare gravă la spital

Numărul persoanelor care se află în stare gravă la spital din cauza COVID-19 a crescut până la 200, dintre care zece sunt la respirație asistată. Datele au fost prezentate de ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, sâmbătă, după ședința Punctului Național Focal, transmite IPN.

Până acum, în condiții de laborator au fost confirmate 2129 de cazuri de COVID-19. Dintre acestea 128 sunt cazuri de import și 2001 sunt cu transmitere locală. Pe parcursul zilei de vineri au fost externate 115 persoane. Până acum, au fost procesate peste 10 mii de teste.

Într-o intervenție video, Gheorghe Țurcanu, directorul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a declarat că, în total, în spital au fost internați 237 de pacienți cu COVID-19, dintre care 106 s-au tratat. Directorul spune că echipamentul de protecție pus la dispoziția personalului, le-a dat posibilitatea medicilor din acest spital să se protejeze de virus la maximum. Până acum, s-au infectat șapte medici și trei lucrători auxiliari. Potrivit lui Gheorghe Țurcanu, colegii său au depășit frica inițială de a se infecta cu COVID-19.

Azi dimineață, Ministerul a informat despre decesul unui bărbat în vârstă de 77 ani din raionul Glodeni. Pacientul diagnosticat cu COVID-19 a fost internat la Spitalul Raional Glodeni pe 11 aprilie. El suferea de cardiopatie aterosclerotică și hipertensiune arterială gr.II.

Primăria municipiului Chișinău organizează festivalul „Te salut, Chișinău!”, cu ocazia celor 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului (17-19 iulie) /Strada pietonală „Eugen Doga” /ora 18:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /18-19 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /18-19 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

200 de persoane bolnave de COVID-19, în stare gravă la spital

Numărul persoanelor care se află în stare gravă la spital din cauza COVID-19 a crescut până la 200, dintre care zece sunt la respirație asistată. Datele au fost prezentate de ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, sâmbătă, după ședința Punctului Național Focal, transmite IPN.

Până acum, în condiții de laborator au fost confirmate 2129 de cazuri de COVID-19. Dintre acestea 128 sunt cazuri de import și 2001 sunt cu transmitere locală. Pe parcursul zilei de vineri au fost externate 115 persoane. Până acum, au fost procesate peste 10 mii de teste.

Într-o intervenție video, Gheorghe Țurcanu, directorul Spitalului Clinic al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a declarat că, în total, în spital au fost internați 237 de pacienți cu COVID-19, dintre care 106 s-au tratat. Directorul spune că echipamentul de protecție pus la dispoziția personalului, le-a dat posibilitatea medicilor din acest spital să se protejeze de virus la maximum. Până acum, s-au infectat șapte medici și trei lucrători auxiliari. Potrivit lui Gheorghe Țurcanu, colegii său au depășit frica inițială de a se infecta cu COVID-19.

Azi dimineață, Ministerul a informat despre decesul unui bărbat în vârstă de 77 ani din raionul Glodeni. Pacientul diagnosticat cu COVID-19 a fost internat la Spitalul Raional Glodeni pe 11 aprilie. El suferea de cardiopatie aterosclerotică și hipertensiune arterială gr.II.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că modificările privind competențele autonomiei găgăuze în organizarea alegerilor nu reprezintă o atingere adusă statutului acesteia. „Găgăuzia nu are dușmani în Moldova”, a declarat Tănase în emisiunea „Teritoria Svobodî” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

Alexandru Tănase a mai afirmat că Comratul este „manipulat cu obrăznicie”. „Îmi pare foarte rău că, după 30 de ani, acolo nu sunt reprezentate normal alte partide politice, iar politicienii cu orientare pro-moscovită controlează situația din autonomie”, a precizat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, aceasta este o restanță a Chișinăului, pentru care țara va plăti un preț mare din cauza ignorării situației din regiune.

El a menționat că, cel mai probabil, vor fi operate modificări legislative, potrivit cărora Chișinăul va desemna el însuși organele electorale care vor organiza alegerile în Găgăuzia – la data stabilită de Adunarea Populară.

„Găgăuzia nu are niciun dușman în Republica Moldova. Nu există niciun politician – nici măcar cel mai marginal – care să spună că autonomia trebuie lichidată sau că anumite competențe trebuie reduse”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025