Ultima zi pentru depunerea dosarelor de înregistrare în alegerile din Găgăuzia

Astăzi este ultima zi în care pot fi depuse dosarele pentru înregistrarea candidaților la alegerile pentru Adunarea Populară și funcția de bașcan al Găgăuziei, care vor avea loc pe 15 noiembrie. Până acum, 133 de persoane au depus actele pentru a candida la funcția de deputat în Adunarea Populară, iar opt au solicitat înregistrarea în scrutinul pentru funcția de bașcan, transmite IPN.

Din cele 133 de persoane care au depus cereri la consiliile electorale de circumscripție din Comrat, Ceadâr-Lunga și Vulcănești, 40 sunt desemnate de partide, iar 93 au primit liste de subscripție. Dintre acestea, 15 încă adună semnături și nu și-au depus dosarele pentru înregistrare. Până acum, au fost înregistrați 26 de candidați: 20 desemnați de partide și șase independenți.

În scrutinul pentru funcția de bașcan, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a înregistrat până în prezent trei candidați. Este vorba despre fostul deputat Fiodor Gagauz, desemnat de Partidul Socialiștilor, deputatul Alexandr Stoianoglo și fostul deputat Corneliu Dudnic, care candidează independent. Alte două dosare sunt în proces de examinare, iar trei persoane continuă să colecteze semnături.

Dosarele pentru înregistrarea candidaților pot fi depuse până la ora 17:00. Acestea sunt examinate de consiliile electorale competente în termen de cel mult șapte zile de la data depunerii.

Campania electorală pentru alegerile deputaților în Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan va începe pe 16 octombrie, concomitent pentru toți candidații înregistrați.

O femeie de 52 de ani a murit după ce a fost lovită de un automobil în apropierea localității Rassvet din raionul Strășeni. Femeia se afla pe acostament și ținea de funie o bovină, iar funia ar fi fost prinsă de automobil și ar fi tras-o pe carosabil, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, preliminar s-a stabilit că animalul se afla pe partea opusă a drumului, iar funia cu care era ținut ar fi fost prinsă de automobil. În urma impactului, femeia a fost lovită și a decedat la fața locului, până la sosirea echipajului medical. Sectorul de drum era neiluminat.

La volanul automobilului se afla un bărbat de 59 de ani. Acesta a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ultima zi pentru depunerea dosarelor de înregistrare în alegerile din Găgăuzia

Astăzi este ultima zi în care pot fi depuse dosarele pentru înregistrarea candidaților la alegerile pentru Adunarea Populară și funcția de bașcan al Găgăuziei, care vor avea loc pe 15 noiembrie. Până acum, 133 de persoane au depus actele pentru a candida la funcția de deputat în Adunarea Populară, iar opt au solicitat înregistrarea în scrutinul pentru funcția de bașcan, transmite IPN.

Din cele 133 de persoane care au depus cereri la consiliile electorale de circumscripție din Comrat, Ceadâr-Lunga și Vulcănești, 40 sunt desemnate de partide, iar 93 au primit liste de subscripție. Dintre acestea, 15 încă adună semnături și nu și-au depus dosarele pentru înregistrare. Până acum, au fost înregistrați 26 de candidați: 20 desemnați de partide și șase independenți.

În scrutinul pentru funcția de bașcan, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a înregistrat până în prezent trei candidați. Este vorba despre fostul deputat Fiodor Gagauz, desemnat de Partidul Socialiștilor, deputatul Alexandr Stoianoglo și fostul deputat Corneliu Dudnic, care candidează independent. Alte două dosare sunt în proces de examinare, iar trei persoane continuă să colecteze semnături.

Dosarele pentru înregistrarea candidaților pot fi depuse până la ora 17:00. Acestea sunt examinate de consiliile electorale competente în termen de cel mult șapte zile de la data depunerii.

Campania electorală pentru alegerile deputaților în Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan va începe pe 16 octombrie, concomitent pentru toți candidații înregistrați.

Redacția „Cu sens” și Teatrul Național „Mihai Eminescu” prezintă premiera spectacolului „Uncovered” /TNME /ora 18:00/.

La Cluj Napoca este prezentat filmul „Mario, Maria, Marinel – MMM„ fiind urmat de o discuție cu regizoarea filmului, Violeta Gorgos /Cinema Arta, Cluj Napoca /ora 17:30/.

Continuă expoziția cu genericul: „Vestigii ale culturii Cucuteni-Trypillia din Republica Moldova” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /24 septembrie 2026-24 septembrie 2027/.

Continuă expoziția „Vytynanki reality”, care prezintă lucrările realizate în cadrul laboratorului artistic internațional desfășurat la Chișinău, sub coordonarea artistei Olga Kashimbeckova, în contextul Zilelor europene ale patrimoniului 2026 /Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău /20 septembrie-1 noiembrie/.

Continuă expoziția tematică „Un secol de învățământ superior în spațiul pruto-nistrean” /Biblioteca Națională a Republicii Moldova /14 septembrie-30 decembrie/.

Continuă expoziția de fotografie documentară vernisată cu prilejul a 90 de ani de la nașterea artistei Eugenia Todorașcu, care reflectă activitatea teatrală și cinematografică acesteia /Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, Sala Panoramică /11 septembrie-10 octombrie/.

Continuă expoziția „Arheologia urbană și memoria ascunsă a Chișinăului” /Muzeul Național de Istorie a Moldovei /17 iulie-30 noiembrie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025