Sergiu Palihovici: Alegerile din Găgăuzia, o șansă pentru normalizarea relațiilor cu Chișinăul

Alegerile din Găgăuzia reprezintă o oportunitate pentru îmbunătățirea relațiilor dintre autoritățile centrale și cele regionale. Opinia îi aparține doctorului în științe politice Sergiu Palihovici, director al Școlii de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „Specificul alegerilor din anul 2026 pentru guvernatorul Găgăuziei”, organizate de Agenția de presă IPN. Totodată, acesta a menționat că, spre deosebire de scrutinele precedente, în actuala campanie electorală se observă o diminuare a accentelor geopolitice și o orientare mai pronunțată spre problemele interne ale regiunii.

Potrivit lui Sergiu Palihovici, profilul candidaților la funcția de bașcan oferă premise pentru depășirea tensiunilor dintre Chișinău și Comrat. El a menționat că, în urma contactelor cu reprezentanții mediului academic din regiune și cu autoritățile publice locale de nivelul întâi, a constatat existența unei dorințe de a depăși obstacolele în relații.

Doctorul în științe politice consideră că una dintre principalele diferențe față de alegerile precedente este reducerea temelor geopolitice din programele electorale ale candidaților. În opinia sa, această schimbare permite concentrarea asupra problemelor care țin de competențele regiunii.

Sergiu Palihovici a remarcat că relațiile dintre autoritățile centrale și cele regionale s-au deteriorat inclusiv în urma influenței exercitate de gruparea asociată lui Ilan Șor, după alegerea Evgheniei Guțul în funcția de bașcan. Potrivit expertului, această perioadă a evidențiat consecințele politice și sociale ale tensiunilor dintre Chișinău și Comrat, inclusiv efectele asupra populației din regiune. În același timp, directorul Școlii de Administrație Publică consideră că responsabilitatea pentru relațiile dificile dintre centru și regiune nu revine exclusiv autorităților găgăuze sau ingerințelor Federației Ruse, ci și clasei politice de la Chișinău.

Potrivit lui Sergiu Palihovici, politicienii de la nivel central au pus în repetate rânduri interesele politice înaintea celor naționale, valorificând divergențele dintre populații. Acest lucru a împiedicat dezvoltarea unor mecanisme care să contribuie la apropierea regiunii de instituțiile statului.

O altă problemă semnalată de expert este accesul populației din Găgăuzia la informație. Sergiu Palihovici a atras atenția că locuitorii consumă într-o măsură mai mare informații din surse rusești decât din cele în limba română, situație influențată inclusiv de necunoașterea limbii române. În opinia sa, după anunțarea rezultatelor alegerilor, autoritățile ar trebui să identifice mecanisme concrete pentru relansarea dialogului și normalizarea relațiilor dintre Chișinău și Comrat.

Dezbaterea publică „Specificul alegerilor din anul 2026 pentru guvernatorul Găgăuziei” este ediția a 363-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

În campania electorală din Găgăuzia au fost elaborate profilurile de integritate ale tuturor celor opt candidați la funcția de bașcan, însă nu toți au acceptat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor despre averile declarate, trecutul și activitatea lor politică. Declarația aparține directorului executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Specificul alegerilor din anul 2026 pentru guvernatorul Găgăuziei”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit lui, profilurile candidaților arată și trasee politice schimbătoare.

Petru Macovei a menționat că jurnaliștii au analizat parcursul politic și administrativ al candidaților, averile declarate, sursele de venit, precum și eventualele dosare civile sau penale. Documentarea a fost realizată în baza unor criterii de integritate elaborate în 2009 și actualizate ulterior de experți ai societății civile. Profilurile au fost publicate în limbile română și rusă pe portalul Moldovacurata.md.

Potrivit lui Petru Macovei, unii pretendenți la funcție au candidat anterior pe listele mai multor formațiuni politice, inclusiv ale socialiștilor, comuniștilor, Partidului Liberal Democrat, Partidului Democrat și și Partidului Alianța pentru Unirea Românilor. Documentarea a scos în evidență și situații în care averile declarate provoacă întrebări privind sursele de proveniență. Unii candidați au indicat drept venituri pensia de dizabilitate sau sprijinul financiar al membrilor familiei, în timp ce dețin bunuri a căror valoare necesită explicații suplimentare.

„Nu toți candidații la funcția de bașcan au fost deschiși să răspundă la întrebările jurnaliștilor de investigație, ceea ce lasă o anumită marjă sau o anumită doză de anumite semne de întrebare referitor la sinceritatea acestora”, a declarat el.

Un exemplu menționat de directorul executiv al API este candidatul Partidului Socialiștilor, Fiodor Gagauz care nu a răspuns întrebărilor suplimentare despre trei apartamente declarate. Acesta explicase anterior că locuințele au aparținut copiilor săi, care i le-au transmis ulterior. Petru Macovei a mai spus că unii candidați au avut sau au dosare în instanță, pe care le consideră răfuieli politice, dar a precizat că niciunul nu are condamnări penale sau de altă natură care să interzică participarea în alegeri.

„Este foarte important ca oamenii să se informeze înainte de a le oferi votul pentru un candidat sau altul și să pună întrebări la dezbaterile, la întâlnirile cu candidații”, a subliniat Petru Macovei.

Dezbaterea publică „Specificul alegerilor din anul 2026 pentru guvernatorul Găgăuziei” este ediția a 363-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Sergiu Palihovici: Alegerile din Găgăuzia, o șansă pentru normalizarea relațiilor cu Chișinăul

Alegerile din Găgăuzia reprezintă o oportunitate pentru îmbunătățirea relațiilor dintre autoritățile centrale și cele regionale. Opinia îi aparține doctorului în științe politice Sergiu Palihovici, director al Școlii de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „Specificul alegerilor din anul 2026 pentru guvernatorul Găgăuziei”, organizate de Agenția de presă IPN. Totodată, acesta a menționat că, spre deosebire de scrutinele precedente, în actuala campanie electorală se observă o diminuare a accentelor geopolitice și o orientare mai pronunțată spre problemele interne ale regiunii.

Potrivit lui Sergiu Palihovici, profilul candidaților la funcția de bașcan oferă premise pentru depășirea tensiunilor dintre Chișinău și Comrat. El a menționat că, în urma contactelor cu reprezentanții mediului academic din regiune și cu autoritățile publice locale de nivelul întâi, a constatat existența unei dorințe de a depăși obstacolele în relații.

Doctorul în științe politice consideră că una dintre principalele diferențe față de alegerile precedente este reducerea temelor geopolitice din programele electorale ale candidaților. În opinia sa, această schimbare permite concentrarea asupra problemelor care țin de competențele regiunii.

Sergiu Palihovici a remarcat că relațiile dintre autoritățile centrale și cele regionale s-au deteriorat inclusiv în urma influenței exercitate de gruparea asociată lui Ilan Șor, după alegerea Evgheniei Guțul în funcția de bașcan. Potrivit expertului, această perioadă a evidențiat consecințele politice și sociale ale tensiunilor dintre Chișinău și Comrat, inclusiv efectele asupra populației din regiune. În același timp, directorul Școlii de Administrație Publică consideră că responsabilitatea pentru relațiile dificile dintre centru și regiune nu revine exclusiv autorităților găgăuze sau ingerințelor Federației Ruse, ci și clasei politice de la Chișinău.

Potrivit lui Sergiu Palihovici, politicienii de la nivel central au pus în repetate rânduri interesele politice înaintea celor naționale, valorificând divergențele dintre populații. Acest lucru a împiedicat dezvoltarea unor mecanisme care să contribuie la apropierea regiunii de instituțiile statului.

O altă problemă semnalată de expert este accesul populației din Găgăuzia la informație. Sergiu Palihovici a atras atenția că locuitorii consumă într-o măsură mai mare informații din surse rusești decât din cele în limba română, situație influențată inclusiv de necunoașterea limbii române. În opinia sa, după anunțarea rezultatelor alegerilor, autoritățile ar trebui să identifice mecanisme concrete pentru relansarea dialogului și normalizarea relațiilor dintre Chișinău și Comrat.

Dezbaterea publică „Specificul alegerilor din anul 2026 pentru guvernatorul Găgăuziei” este ediția a 363-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

Un aparat de zbor a fost depistat într-o plantație de viță-de-vie de la marginea satului Antonești, raionul Ștefan Vodă. Poliția a fost sesizată de un cetățean, iar la fața locului au fost trimiși specialiști pentru a stabili natura și proveniența obiectului, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, aparatul este examinat de specialiștii Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare.

Totodată, oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu se apropie de obiect, să nu atingă eventualele fragmente sau alte obiecte suspecte și să evite zona până la finalizarea verificărilor.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025