De la începutul anului, peste 800 de persoane au ajuns la Urgență după ce au fost mușcate de animale

Peste 800 de persoane s-au adresat, de la începutul anului, la Institutul de Medicină Urgentă după ce au fost mușcate de animale. Potrivit instituție, toți pacienții au fost imunizați în funcție de indicațiile medicale și de necesitatea profilaxiei postexpunere, transmite IPN.

Dintre aceștia, 19 au fost mușcați de rozătoare, iar patru persoane au avut nevoie de spitalizare. Pacienții au fost internați în secțiile de chirurgie oro-maxilo-facială și microchirurgie, pentru tratament și supraveghere medicală.

Medicii avertizează că mușcăturile de animale pot provoca infecții și alte complicații, chiar dacă rănile par superficiale. În funcție de situație, este necesară evaluarea riscului de rabie și administrarea profilaxiei antirabice.

În cazul unei mușcături, rana trebuie spălată imediat și abundent cu apă și săpun, iar persoana afectată trebuie să se adreseze cât mai curând unui medic. Specialiștii recomandă evitarea remediilor improvizate și respectarea indicațiilor medicale privind vaccinarea și profilaxia.

Candidatul independent Alexandr Stoianoglo se situează pe primul loc în intențiile de vot pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, fiind urmat de candidatul Partidului Socialiștilor, Fiodor Gagauz. Potrivit unui sondaj IMAS, 26,5% dintre respondenți ar vota pentru Stoianoglo dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare, în timp ce Gagauz ar acumula 17,5% din voturi. Diferența dintre cei doi s-a redus de la 17,6 puncte procentuale în al doilea val al sondajului la nouă puncte procentuale în cel mai recent.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, directorul IMAS, Doru Petruți, a declarat că evoluțiile reflectă dinamica din campania electorală. Potrivit acestuia, Fiodor Gagauz este perceput drept cel mai activ candidat în campanie, fiind menționat de 29,5% dintre respondenți. Totodată, intenția de vot în favoarea sa a crescut după ce și-a anunțat candidatura din partea PSRM și a început o campanie activă. „Se văd efectele de campanie. În patru săptămâni sunt schimbări semnificative”, a menționat Doru Petruți.

În cazul lui Alexandr Stoianoglo, intenția de vot este în scădere: de la 32,4% în primul val al sondajului și 29,2% în al doilea, la 26,5% în cel mai recent. În schimb, susținerea pentru Fiodor Gagauz a crescut constant, de la 3,2% în primul val la 11,6% în al doilea și 17,5% în prezent.

Pe locul trei se situează candidata independentă Ivanna Koksal, cu 9,6%. Independenții Serghei Anastasov și Cornel Dudnic sunt creditați cu 4,8% și, respectiv, 4,5%. Peste 27% dintre respondenți nu au însă o opțiune clară de vot.

Doru Petruți a evidențiat și evoluția intenției de vot pentru Cornel Dudnic, care a crescut de la 1,1% în primul val la 5,1% în al doilea, iar în cel mai recent sondaj se situează la 4,5%. „Este, practic, o dinamică foarte accelerată și asta pe un timp foarte scurt”, a remarcat directorul IMAS.

În opinia sa, s-ar putea contura o competiție pentru locul trei, în funcție de modul în care se vor orienta alegătorii indeciși. În ceea ce privește percepția asupra posibilului câștigător al alegerilor, 25,2% dintre respondenți îl indică pe Stoianoglo, iar 13,7% pe Gagauz. Totuși, 45,1% nu au putut indica un posibil învingător.

Sondajul a inclus și un exercițiu privind intențiile de vot pentru alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, în ipoteza desfășurării acestora pe liste de partid. În acest scenariu, PSRM ar acumula 36,5% din voturi. Pe următoarele poziții s-ar situa Partidul „Inima Moldovei”, cu 8,3%, și Partidul Comuniștilor, cu 7,2%. Partidul Moldova Mare ar obține 2,9%, iar Partidul Acțiune și Solidaritate – 2,6%. Aproape 30% dintre respondenți nu au indicat o opțiune, în timp ce 5,6% au declarat că nu ar participa la vot.

Sondajul IMAS a fost realizat în trei etape: în septembrie, pe un eșantion de 818 persoane, în octombrie, 825 de persoane, și în noiembrie, 627 de respondenți din UTA Găgăuzia. Marja maximă de eroare este de ±3,4% pentru primele două etape și de ±3,9% pentru cea din noiembrie. Cercetarea a fost realizată la comanda Public Media.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

De la începutul anului, peste 800 de persoane au ajuns la Urgență după ce au fost mușcate de animale

Peste 800 de persoane s-au adresat, de la începutul anului, la Institutul de Medicină Urgentă după ce au fost mușcate de animale. Potrivit instituție, toți pacienții au fost imunizați în funcție de indicațiile medicale și de necesitatea profilaxiei postexpunere, transmite IPN.

Dintre aceștia, 19 au fost mușcați de rozătoare, iar patru persoane au avut nevoie de spitalizare. Pacienții au fost internați în secțiile de chirurgie oro-maxilo-facială și microchirurgie, pentru tratament și supraveghere medicală.

Medicii avertizează că mușcăturile de animale pot provoca infecții și alte complicații, chiar dacă rănile par superficiale. În funcție de situație, este necesară evaluarea riscului de rabie și administrarea profilaxiei antirabice.

În cazul unei mușcături, rana trebuie spălată imediat și abundent cu apă și săpun, iar persoana afectată trebuie să se adreseze cât mai curând unui medic. Specialiștii recomandă evitarea remediilor improvizate și respectarea indicațiilor medicale privind vaccinarea și profilaxia.

De la începutul anului, peste 800 de persoane au ajuns la Urgență după ce au fost mușcate de animale

Producătorii de vin vor putea ține evidența activității într-un singur registru sau în mai multe, în locul celor cinci obligatorii...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025