Reacția Arinei Spătaru după trimiterea în judecată a lui Ilan Șor: Am fost agent sub acoperire

Președinta Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Arina Spătaru, afirmă că în 2023 a colaborat cu organele de urmărire penală, în calitate de agent sub acoperire, pentru documentarea activităților grupării conduse de Ilan Șor. Precizările vin după ce procurorii au anunțat miercuri trimiterea în judecată a lui Șor, în dosarul privind organizarea finanțării ilegale a ALDE, transmite IPN.

Arina Spătaru spune că numele său și al partidului au apărut în numeroase relatări, însă prezentarea exclusivă a informațiilor din comunicatul Procuraturii Anticorupție nu oferă publicului întregul context al dosarului. Ea subliniază că a colaborat cu anchetatorii, sub acoperire, pentru documentarea activităților grupării Șor.

Lidera ALDE nu contestă dreptul presei de a relata acuzațiile procurorilor, dar consideră importantă delimitarea clară între persoanele trimise în judecată și cele care au colaborat cu autoritățile pentru documentarea faptelor.

Ilan Șor a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a finanțat ilegal ALDE cu peste 450 de mii de dolari. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acesta l-ar fi determinat pe fostul deputat Alexandr Nesterovschi să o convingă pe Arina Spătaru să preia conducerea formațiunii, care urma să fie finanțată de gruparea criminală condusă de Șor și să acționeze în interesul acesteia.

Procesul se va desfășura în lipsa inculpatului, care se eschivează de la urmărirea penală. Pentru faptele imputate, acesta riscă până la zece ani de închisoare.

Consiliul Superior al Procurorilor se întrunește în ședință /Procuratura Generală /ora 08:00/.

Comisia parlamentară pentru politică externă se întrunește în ședință /Parlament, biroul 718b /ora 09:00/.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență lansează activitățile de prevenire a riscurilor asociate exploatării necorespunzătoare a sobelor și instalațiilor de încălzit, intoxicațiilor cu monoxid de carbon, precum și exploziilor și scurgerilor de gaze naturale în locuințe /Primăria orașului Sângera /ora 09:30/.

Direcția generală educație tineret și sport organizează sesiunea oficială de încheiere a Forumului municipal al învățământului extrașcolar, cu genericul: „Educația extrașcolară: competențe și valori pentru prezent și viitor” /Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” /ora 09:30/.

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, susține o conferință de presă cu privire la stimulentul II, acordat primăriilor amalgamate voluntar în cadrul reformei administrației publice locale /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 09:40/.

COMPANIA DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ „IMAS – CERCETARE ȘI STRATEGII” SRL organizează o conferință de presă cu genericul: „Prezentarea rezultatelor studiului „Sondaj pre-electoral – Găgăuzia 2026” /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe FB.com/ipn.md și YouTube al Agenției și accesată ulterior în arhivă /ora 10:00/.

Cabinetul de miniștri se întrunește în ședință /Casa Guvernului, intrarea din strada Pușkin /ora 10:00/.

Curtea Constituțională examinează dosarul nr. 205g/2025 privind excepțiile de neconstituționalitate a unor prevederi Legea nr. 252 din 17 august 2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative /CC /ora 10:00/.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare deschide Laboratorul de reparație și mentenanță mașini agricole din cadrul Colegiului Agroindustrial Ungheni /Strada Decebal, 38, orașul Ungheni /ora 10:00/.

AGENȚIA DE PRESĂ IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică cu tema: „Specificul alegerilor din anul 2026 pentru guvernatorul Găgăuziei”, ediția a 363-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Participanți: Sergiu Palihovici, doctor în științe politice, director al Școlii de Administrație Publică, USM; Petru Macovei, director executiv al Asociației Presei Independente, Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte și Igor Boţan, expert permanent al proiectului /Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrului, 2/2, etajul 3, online pe FB.com/ipn.md și YouTube al Agenției și accesată ulterior în arhivă, pe Realitatea TV, în direct sau în reluare, precum și pe www.Rlive.md /ora 11:00/.

Consiliul Audiovizual se convoacă în ședință /CA /ora 11:00/.

Partidul Alianța „Moldovenii” organizează o conferință de presă cu tema: „Poziția partidului asupra noului proiect de lege privind starea de asediu și de război” /Infotag /ora 11:00/.

Asociația Promo-LEX prezintă Raportul nr. 2 al Misiunii de observare a alegerilor regionale din UTA Găgăuzia, care cuprinde perioada campaniei electorale /Tekwill, Comrat /ora 11:00/.

Comisia Electorală Centrală se întrunește în ședință /CEC /ora 15:00/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Reacția Arinei Spătaru după trimiterea în judecată a lui Ilan Șor: Am fost agent sub acoperire

Președinta Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, Arina Spătaru, afirmă că în 2023 a colaborat cu organele de urmărire penală, în calitate de agent sub acoperire, pentru documentarea activităților grupării conduse de Ilan Șor. Precizările vin după ce procurorii au anunțat miercuri trimiterea în judecată a lui Șor, în dosarul privind organizarea finanțării ilegale a ALDE, transmite IPN.

Arina Spătaru spune că numele său și al partidului au apărut în numeroase relatări, însă prezentarea exclusivă a informațiilor din comunicatul Procuraturii Anticorupție nu oferă publicului întregul context al dosarului. Ea subliniază că a colaborat cu anchetatorii, sub acoperire, pentru documentarea activităților grupării Șor.

Lidera ALDE nu contestă dreptul presei de a relata acuzațiile procurorilor, dar consideră importantă delimitarea clară între persoanele trimise în judecată și cele care au colaborat cu autoritățile pentru documentarea faptelor.

Ilan Șor a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a finanțat ilegal ALDE cu peste 450 de mii de dolari. Potrivit Procuraturii Anticorupție, acesta l-ar fi determinat pe fostul deputat Alexandr Nesterovschi să o convingă pe Arina Spătaru să preia conducerea formațiunii, care urma să fie finanțată de gruparea criminală condusă de Șor și să acționeze în interesul acesteia.

Procesul se va desfășura în lipsa inculpatului, care se eschivează de la urmărirea penală. Pentru faptele imputate, acesta riscă până la zece ani de închisoare.

Bărbatul care ar fi accidentat doi pietoni pe o trecere de pe bulevardul Grigore Vieru din capitală figurează într-un dosar penal pentru circulația ilegală a drogurilor în proporții deosebit de mari și atragerea minorilor în activitate infracțională. Precizările au fost făcute de Inspectoratul General al Poliției, care a anunțat anterior că șoferul se afla sub influența substanțelor stupefiante în momentul producerii accidentului, transmite IPN.

Potrivit IGP, bărbatul a fost reținut în august 2023 și documentat de ofițerii Direcției antidrog a Inspectoratului Național de Investigații. Acesta era cercetat pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari sau de către un grup criminal organizat, precum și pentru atragerea minorilor în activitate infracțională ori determinarea acestora să comită fapte imorale.

Pentru aceste infracțiuni, Codul Penal prevede pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 ani. Dosarul a fost trimis în judecată în 2024 și se află în continuare pe rol.

Accidentul de pe bulevardul Grigore Vieru s-a produs marți seara, când doi pietoni care traversau regulamentar strada au fost loviți de un automobil. O femeie de aproximativ 30 de ani a murit ulterior la spital, iar un tânăr de 21 de ani a fost internat în stare extrem de gravă. Șoferul, care nu deține permis de conducere, a părăsit locul accidentului, însă a fost reținut ulterior de poliție.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025