Sunt mai mult de 16 mii de angajați MAI în țară

Agenția de presă IPN prezintă un tablou al anului, pe diferite domenii, în viziunea autorităților guvernamentale și a experților independenți. „2018: cum a fost și cum n-a fost!?” Nr.8: Afacerile Interne

2018 – un an bun pentru Ministerul Afacerilor Interne

Ministrul Alexandru Jizdan spune că 2018 a fost un an bun pentru Ministerul Afacerilor Interne. „Zic bun, pentru că am reușit împreună cu echipa să realizăm obiective importante, atât pentru angajații sistemului, cât și pentru societate.” Au fost inițiate mai multe proiecte menite să îmbunătățească serviciile oferite oamenilor, dar și viața angajaților din toate structurile. Sunt mai mult de 16 mii de angajați MAI în țară. Probabil, schimbările care au avut loc în această perioadă nu au fost resimțite de fiecare dintre ei, de aceea se va continua în același ritm, pentru că mereu este loc de mai bine.

Alexandru Jizdan a menționat că, împreună cu echipa, au reușit să dezvolte colaborările pe care le au cu partenerii străini, fapt care a permis dezvoltarea unor proiecte comune mari. „Am să ofer doar câteva exemple. Anul acesta am inițiat Parteneriatul public privat care ne va ajuta să asigurăm funcționarii cu statut special cu locuințe de serviciu, am reușit să inițiem reforma Trupelor de Carabinieri, care acum, conform noii legi, au deja alte atribuții, am realizat proiecte în cadrul Clubului Dinamo, care au menirea de a promova sportul în rândurile angajaților”, menționează ministrul.

Potrivit lui Alexandru Jizdan, realizări sunt și în cadrul Poliției Naționale, care în acest an a dat dovadă de multă unitate și mobilizare la acțiuni sociale frumoase. „Bineînțeles că lista continuă, dar despre asta trebuie să ne spună oamenii, cei care urmăresc activitatea noastră, beneficiază de serviciile oferite de noi și pot să ne dea o notă. Nu putem spune că avem restanțe, dar în mare măsură am realizat tot ceea ce ne-am propus”, a notat ministrul de interne. Dorința echipei MAI este de a munci și în următoarea perioadă pentru securitatea și liniștea oamenilor din Republica Moldova. Potrivit ministrului, este foarte important să existe continuitate în toate începuturilor frumoase.

În serviciul cetățeanului

Președintele Asociației veteranilor de război „Credință Patriei”, ex-viceministru al afacerilor interne Ghenadie Cosovan, este de părere că întregul sistem al afacerilor interne s-a modernizat. Ministerul Afacerilor Interne a s-a transformat dintr-o instituție militară într-o instituției publică care prestează servicii. Acest proces nu este realizat complet, în opinia sa, însă realizări sunt. Reprezentanții structurilor MAI, ca urmare a politicilor, s-au transformat din cei care vegheau să nu fie încălcată legea în cei care sunt în serviciul public.

Un exemplu este legea cu privirea la Inspectoratul General al Trupelor de Carabinieri, recent adoptată. S-a promovat un proces de consolidare a nucleului profesionist. În premieră, numirea în multe funcții s-a făcut prin concurs, chiar dacă acesta încă nu este perfect, s-a ținut cont de principii de selectare, printre care meritocrația, fapt care în perspectivă va aduce plus valoare.

Liderul Asociației „Credință Patriei” apreciază deschiderea MAI. Potrivit lui, dacă până acum multe informații nu erau date publicității, acum structurile Ministerului informează cu regularitate despre infracțiunile care au loc, situațiile excepționale și societatea este informată. „Deschiderea poliției arată că polițistul a devenit omul-polițist. Poliția nu mai e perceput cu teamă, ca nu cumva să încalci, ci prezintă siguranță”, a declarat Ghenadie Cosovan.

Fluctuația de cadre afectează durabilitatea politicilor

Cât ține de restanțe, Ghenadie Cosovan susține că este vorba despre fluctuația mare a cadrelor, întrucât aceasta reprezintă și o risipire a surselor financiare. În jur de 15% pleacă din sistem chiar din primul an de angajare. Fluctuația afectează durabilitatea dezvoltării politicilor din domeniu. În opinia sa, acest fenomen este generat de nivelul salariilor, chiar dacă au fost unele majorări. Dar acestea nu sunt suficiente pentru ca un polițist să-și poată întreține familia.

Deși nucleul profesionist s-a stabilizat, acesta încă nu este format pe deplin. Or, media de vârstă a unui polițist e de 32 de ani, însă un profesionist de talie internațională devine între 40 și 45 de ani. Un accent, în opinia sa, trebuie pus pe asigurarea tehnico-materială, pentru că, deși s-au făcut pași, mai este de lucru. Și prin prisma acestui aspect, dar și al celor salarial, trebuie privit fenomenul corupției. În opinia sa, dacă vor fi asigurate condițiile necesare, fenomenul corupțional va fi redus.

Referindu-se la perspectivele pentru perioada viitoare, Ghenadie Cosovan și-a exprimat convingerea că, odată votat cadrul legal necesar, odată cu modernizarea politicilor, poliția va fi un organ nepolitizat. „Polițiștii nu vor mai fi nu ai guvernării, dar ai poporului. Și acest lucru e important, că mulți angajați ai MAI sunt de partea legii și a oamenilor, asigurându-le liniște și protecție”, a mai spus Cosovan.

Elena Nistor, IPN

Alte materiale din campania „2018: cum a fost și cum n-a fost!?”:

Agricultură, dezvoltare regională și mediu
Apărare
Educație, cultură și cercetare
Justiție
Reglementare transnistreană
Economie și Infrastructură
Sănătate, muncă și protecție socială
Afaceri externe și integrare europeană

Finanțe


 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.