logo

Principalul, scurt pe doi – SINTEZA IPN 7 septembrie 2018


https://www.ipn.md/ro/principalul-scurt-pe-doi-sinteza-ipn-7-septembrie-2018-7978_1044006.html

Cum era și de așteptat în cazul cetățenilor turci expulzați, avocatul poporului Mihail Cotorobai și-a exprimat consternarea în legătură cu decizia autorităților moldovenești, care a fost luată sub pretextul existenței unor amenințări la adresa securității naționale. Într-un comunicat de presă remis de Oficiul Avocatului Poporului se menționează că au fost sfidate în mod flagrant angajamentele internaționale privind respectarea drepturilor omului asumate de către Republica Moldova  prin aderarea la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; Convenția ONU împotriva torturii și altor tratamente; Convenția privind statutul refugiaților.

Șapte europarlamentari, printre care și Monica Macovei, își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu expulzarea din Republica Moldova a celor șase cetățeni turci, profesori ai Liceului „Orizont”. Eurodeputații au adresat o scrisoare președintelui Igor Dodon și premierului Pavel Filip în care critică cu tărie aceste acțiuni.

Într-o postare pe Facebook, Monica Macovei spune că, potrivit Convenției Consiliului Europei și Convenției ONU, este interzisă expulzarea sau deportarea oamenilor în țări în care riscă să fie torturați și supuși la tratamente inumane sau degradante sau să fie pedepsiți pentru opiniile lor politice, inclusiv în dictaturi, ceea ce se întâmplă în Turcia de când Erdogan a preluat puterea printr-o lovitură de stat”, susține eurodeputata.

Și comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere Johannes Hahn, menționează într-un mesaj postat pe Twiter că așteaptă ca guvernul moldovean, dar și toate autoritățile să respecte statul de drept și toate procedurile judiciare.

Totodată, la mai multe filiale ale Liceului „Orizont”, în dimineața zilei de vineri, 7 septembrie, profesorii, alături de părinți, au organizat flash-mob-uri în susținerea cetățenilor turci expulzați.

În aceste împrejurări, prim-ministrul Pavel Filip a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să ia măsurile necesare pentru desfășurarea în continuare a procesului de studii în liceul „Orizont”. De asemenea, Guvernul a cerut Serviciului de Informații și Securitate să prezinte informații suplimentare în legătură cu expulzarea cetățenilor turci, iar președintele Parlamentului Andrian Candu a solicitat organizarea unor audieri parlamentare în subiectul dat.

Informații a cerut și președintele Igor Dodon, iar Ambasada Republicii Moldova la Berlin și-a sistat temporar activitatea ca urmare a unor semnale de amenințare și posibile agresiuni.

Experții IPN, concentrându-se pe recenta întâlnire a șefului statului, Igor Dodon, cu liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselsk, desprind din comunicatul oficial că s-a realizat „o apropiere între pozițiile celor două părți în scopul elaborării unor abordări și realizării ulterioare a acestora. Wow, de ce atât de întortocheat dacă, în primele o sută de zile ale mandatului prezidențial, adică până la 1 aprilie 2017, în dialog cu liderii de la Tiraspol, urma să se ajungă „la un compromis referitor la proiectul de reglementare politică” a problemei transnistrene? De atâta că domnul președinte le-a promis cetățenilor ceea ce nu poate realiza, conchid experții și aduc argumente în acest sens.

A treia a ediție a Festivalului Must Fest revine în Piața Marii Adunări Naționale, unde organizatorii promit pe 8 și 9 septembrie un festival grandios și concerte de muzică pe măsură. Biletul de o zi va costa 200 de lei, iar de două zile – 300 de lei. Dacă vă pare scump, închipuiți-vă, că aceasta este investiția dumneavoastră în economia națională!

Cu toate că le-am ținut pumnii, perechea Radu Albot/Malek Jaziri a ratat calificarea în finala turneului de Mare Șlem de la US Open. Oricum, bravo! Calificarea lui Radu Albot în semifinale la US Open este cea mai mare performanţă din cariera sa, dar și a tenisului moldovenesc.

Amănunte pe IPN!