Flash-mob la Liceul „Orizont”: Ne vrem profesorii înapoi!

La mai multe filiale ale Liceului „Orizont”, în dimineața zilei de vineri, 7 septembrie, profesorii, alături de părinți, au organizat flash-mob-uri în susținerea celor șase profesori, cetățeni turci, care au fost expulzați din Republica Moldova, transmite IPN.

Aceștia au ieșit în fața instituțiilor de învățământ cu pancarte pe care au scris: „Ne vrem profesorii înapoi!”, „Întoarceți-ne profesorii în liceu!”, „Întoarceți-ne colegii!”, „Să ajutăm profesorii noștri!”, „Sprijinim profesorii noștri”, „Vrem să lucrăm în pace și siguranță” etc.

Pe pagina de Facebook a Liceului „Orizont” se anunță că astăzi, 7 septembrie, reprezentanții instituției de învățământ se vor aduna, începând cu ora 14.30, în fața Parlamentului.

Șapte cetățeni străini, printre care șase directori și profesori ai Liceului „Orizont”, au fost declarați joi, 6 septembrie, indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit SIS, cei șapte cetățeni străini sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.

Într-un comunicat de presă al Guvernului se menționează că prim-ministrul Pavel Filip a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să ia toate măsurile necesare pentru desfășurarea în continuare, în condiții bune, a procesului de studii în liceul privat în care activau cetățenii turci expulzați din Republica Moldova. În același timp, Guvernul a cerut Serviciului de Informații și Securitate să prezinte informații suplimentare în legătură cu acest caz, pentru a putea face o analiză obiectivă a situației. Informații a cerut și președintele Igor Dodon.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.