Avocatul poporului, consternat de decizia autorităților moldovenești

Avocatul poporului, Mihail Cotorobai, este consternat de decizia autorităților moldovenești de expulzare a unui grup de persoane de origine turcă din administrația Liceului Teoretic moldo-turc „Orizont”, sub pretextul existenței unor amenințări la adresa securității naționale. Într-un comunicat de presă remis de Oficiul Avocatului Poporului se menționează că prin acțiunea respectivă, în opinia ombudsmanului creată din informațiile apărute în mass-media, au fost sfidate în mod flagrant angajamentele internaționale privind respectarea drepturilor omului asumate de către Republica Moldova, în principal, prin aderarea la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; Convenția ONU împotriva torturii și altor tratamente; Convenția privind statutul refugiaților, transmite IPN.

Avocatul poporului susține că informația apărută în spațiul public oferă temeiuri de a presupune că nu au fost respectate nici prevederile legale prevăzute în Constituție, în Legea privind azilul în Republica Moldova; în Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova.

În comunicat se mai spune că persoanele expulzate recent din țară sunt protejate de normele internaționale și naționale și cu privire la refugiați pentru că, în conformitate cu informațiile făcute publice, acestea au depus solicitări de azil la Biroul Migrație și Azil din Republica Moldova. Iar în acest caz, în mod vădit au fost încălcate prevederile legale și internaționale. Principiul nereturnării constituie elementul-cheie al protecției refugiaților prevăzut în Convenția privind statutul refugiaților, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951. Aceasta înseamnă că refugiații nu trebuie să fie returnați într-o țară în care aceștia au un motiv de a se teme de persecuție.

Potrivit ombudsmanului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a expus și în cazuri privind existența unui risc real ca o persoană suspectată sau condamnată pentru terorism să fie supusă unor rele tratamente în alt stat, statuând că interdicția returnării în țara respectivă este absolută, indiferent de infracțiunile săvârșite anterior sau de comportamentul acesteia. De asemenea, potrivit Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă se aduce acesteia la cunoștință de către autoritatea competentă pentru străini astfel încât aceasta să o poată contesta în instanță de judecată „în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării acesteia”. 

Pentru a clarifica detalii cu referire la această procedură Mihail Cotorobai a solicitat informații relevante de la Biroul Migrație și Azil, autoritatea competentă pentru străini. Avocatul poporului nu contestă faptul că statul, pe temeiul unui principiu de drept internațional public bine stabilit și fără prejudicierea angajamentelor asumate prin tratatele internaționale,  are dreptul de a controla intrarea, șederea și îndepărtarea străinilor de pe teritoriile lor. Însă, aceasta nu înseamnă că străinii aflați legal sau chiar ilegal pe teritoriul unui stat nu pot invoca cel puțin unele dintre drepturile și libertățile garantate de Convenție sau de protocoalele sale adiționale. 

În cazul în care grupul de persoane de la Liceul Teoretic moldo-turc nu a fost încă expulzat din țară, ombudsmanul cheamă autoritățile să renunțe la această intenție. Avocatul poporului îndeamnă organele competente să se abțină de la alte decizii de acest gen față de persoane de origine turcă, pentru care, eventual, se planifică extrădare la solicitarea autorităților turce.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.