Igor Dodon cere informații de la SIS privind expulzarea cetățenilor turci

Consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi anunță că șeful statului, Igor Dodon, a solicitat, în regim de urgență, informații concludente de la Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova cu privire la expulzarea cetățenilor turci care activează la liceul „Orizont” pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

„Totodată, pentru a evita orice speculații apărute în presă, precum că cetățenii respectivi au cerut azil politic în Republica Moldova, ținem să comunicăm, că până în prezent, în adresa instituției prezidențiale nu a parvenit nicio cerere de acest gen”, se spune în mesajul consilierului prezidențial.

Totodată, acesta amintește că, în decembrie 2016, prin decizia Parlamentului Republicii Moldova, Serviciul de Informații și Securitate a fost scos din subordinea președintelui și transferat în subordinea Parlamentului.

Șapte cetățeni străini, printre care șase directori și profesori ai Liceului „Orizont”, au fost declarați joi, 6 septembrie, indezirabili de către organele competente și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit SIS, cei șapte cetățeni străini sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.