Regionalizarea ar putea spori capacitatea Moldovei de a atrage fonduri europene, Inna Vrînceanu

Regionalizarea ar putea fi o opțiune potrivită pentru Republica Moldova, contribuind la o mai bună absorbție a fondurilor europene și la eficientizarea serviciilor publice. Într-un interviu pentru IPN, experta Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Inna Vrînceanu, a spus că reforma administrației publice locale ar trebui să reducă numărul structurilor și al administratorilor și să asigure servicii publice mai eficiente și mai performante.

„Pentru ca să fie capacitate și posibilitate de absorbție a fondurilor europene, pentru că noi pentru asta, de fapt, ne pregătim, cred că opțiunea pentru regiuni de dezvoltare este una tocmai bună”, a declarat Inna Vrînceanu.

Experta a menționat că Strategia de reformă prevede două opțiuni: constituirea a 10 raioane în baza oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat sau trecerea la regiuni de dezvoltare. Ea spune că urmează să fie stabilită opțiunea care va fi acceptată. Inna Vrînceanu consideră că avantajele regionalizării nu se limitează la accesarea fondurilor europene. Un alt beneficiu ar putea fi organizarea mai eficientă a serviciilor publice de gospodărie comunală, precum aprovizionarea cu apă, canalizarea și gestionarea deșeurilor.

Ea a dat exemplul tarifelor pentru apă și canalizare, menționând diferențele dintre localitățile cu un număr mare de consumatori și cele cu populație redusă. Potrivit expertei, creșterea numărului de beneficiari ai unui serviciu poate contribui la reducerea costurilor și la îmbunătățirea calității acestuia.

Disclaimer: Acest material a fost elaborat de Agenția de Presă IPN, în cadrul proiectului „Reforma APL în dialog”, finanțat de Ministerul Culturii din Fondul pentru subvenționarea mass-mediei.

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră organizează ceremonia oficială de deschidere a celei de-a IV-a ediții a evenimentului sportiv „Border marathon” /Municipiul Cahul /ora 08:45/.

Are loc repetiția generală pentru prima zi a celei de-a XXV-a ediții a Zilei Naționale a Vinului în cadrul căreia urmează să fie stabilit recordul mondial pentru „Cea mai mare viță-de-vie umană din lume” /PMAN /ora 10:00/.

Are loc deschiderea „Olympic ECOFest 2026” /Valea Morilor /ora 10:00/.

Este organizat hackathonul dedicat tehnologiilor avansate „Deeptech GigaHack 2026” (25-27 septembrie) /Tekwill /ora 14:30/.

Continuă expoziția internațională specializată „MoldMedizin & MoldDent 2026” (24-26 septembrie) /Moldexpo /ora 10:00/.

Continuă expoziția națională de agricultură, ecologie și gastronomie „Terra Moldova Expo” (25-27 septembrie) /Chișinău Arena /ora 10:00/.

Ministerul Educației și Cercetării organizează mai multe demonstrații și activități interactive în contextul Săptămânii Europene a Sportului /Parcul „Valea Trandafirilor” /ora 11:00/.

Seniorii din capitală sunt invitați la o nouă ediție a spectacolelor muzicale, desfășurate în cadrul Proiectului socio-cultural de weekend „Dialog între generații” (26-27 septembrie) /Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” /ora 15:00/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /26-27 septembrie/.

Premierul Vasile Tofan efectuează o vizită de lucru în SUA, unde participă la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU /23-26 septembrie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Regionalizarea ar putea spori capacitatea Moldovei de a atrage fonduri europene, Inna Vrînceanu

Regionalizarea ar putea fi o opțiune potrivită pentru Republica Moldova, contribuind la o mai bună absorbție a fondurilor europene și la eficientizarea serviciilor publice. Într-un interviu pentru IPN, experta Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Inna Vrînceanu, a spus că reforma administrației publice locale ar trebui să reducă numărul structurilor și al administratorilor și să asigure servicii publice mai eficiente și mai performante.

„Pentru ca să fie capacitate și posibilitate de absorbție a fondurilor europene, pentru că noi pentru asta, de fapt, ne pregătim, cred că opțiunea pentru regiuni de dezvoltare este una tocmai bună”, a declarat Inna Vrînceanu.

Experta a menționat că Strategia de reformă prevede două opțiuni: constituirea a 10 raioane în baza oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat sau trecerea la regiuni de dezvoltare. Ea spune că urmează să fie stabilită opțiunea care va fi acceptată. Inna Vrînceanu consideră că avantajele regionalizării nu se limitează la accesarea fondurilor europene. Un alt beneficiu ar putea fi organizarea mai eficientă a serviciilor publice de gospodărie comunală, precum aprovizionarea cu apă, canalizarea și gestionarea deșeurilor.

Ea a dat exemplul tarifelor pentru apă și canalizare, menționând diferențele dintre localitățile cu un număr mare de consumatori și cele cu populație redusă. Potrivit expertei, creșterea numărului de beneficiari ai unui serviciu poate contribui la reducerea costurilor și la îmbunătățirea calității acestuia.

Disclaimer: Acest material a fost elaborat de Agenția de Presă IPN, în cadrul proiectului „Reforma APL în dialog”, finanțat de Ministerul Culturii din Fondul pentru subvenționarea mass-mediei.

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să deblocheze 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina prin mecanismul European Peace Facility. Anunțul a fost făcut vineri de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, transmite IPN.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Kaja Kallas a precizat că din suma totală, 900 de milioane de euro vor fi direcționate către Misiunea de Asistență Militară a UE pentru Ucraina (EUMAM), iar un miliard de euro va finanța achiziții comune de echipament militar.

Restul 4,7 miliarde de euro vor fi folosite pentru rambursarea cheltuielilor statelor membre care au livrat deja armament Kievului, a menționat Kaja Kallas. Între timp, mai multe țări au anunțat că vor redirecționa sumele primite tot către Ucraina.

Alocarea resurselor financiare prin acest mecanism fusese blocată timp de peste doi ani din cauza opoziției Ungariei, care a renunțat la dreptul de veto după venirea la putere a noului premier, Peter Magyar.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025