Ploaia a provocat accidente în Chișinău. Troleibuzele de pe câteva rute circulă cu întârzieri

Aversele din această dimineață au provocat mai multe accidente rutiere în Chișinău. Totodată, circulația unor rute de troleibuz a fost afectată, acestea înregistrând întârzieri de până la 20 de minute.

Purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu, a precizat că transportul public circulă în regim obișnuit, cu excepția troleibuzelor de pe rutele 1, 5, 8 și 22 care înregistrează întârzieri de aproximativ 20 de minute din cauza unui accident rutier produs în această dimineață, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Sfatul Țării.

Ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, a menționat că dimineața s-au produs 13 accidente rutiere, fără persoane traumatizate.

Șeful Direcției relații publice și buget civil a Primăriei, Vasile Chirilescu, a menționat că serviciile municipale sunt mobilizate în teren, la solicitarea cetățenilor.

Meteorologii au prognozat pentru marți la Chișinău precipitații abundente, temperaturi cuprinse între 7 și 9 grade Celsius și o umiditate de până la 90%. 

Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT propune cinci scenarii prin care satele mici ar putea obține reprezentare în consiliile locale ale primăriilor amalgamate, inclusiv prin garantarea unui mandat pentru fiecare fostă primărie sau prin majorarea temporară a numărului de consilieri. Propunerile au fost prezentate într-o notă analitică transmisă Parlamentului și Cancelariei de Stat, în contextul reformei administrației publice locale, transmite IPN.

Mecanismele sunt propuse în condițiile în care actualul sistem electoral nu garantează că fiecare localitate va avea un reprezentant în noul consiliu local. Astfel, după amalgamare, toate satele vor alege un consiliu comun, iar comunitățile cu populație mai mică riscă să nu obțină niciun mandat.

Primul scenariu propus de ADEPT presupune păstrarea sistemului actual, în care toate localitățile amalgamate aleg un singur consiliu, fără garantarea unor mandate pentru fiecare comunitate. A doua opțiune prevede constituirea unor subdiviziuni electorale din fostele primării, cu repartizarea mandatelor proporțional cu populația și garantarea unui număr minim de locuri pentru fiecare localitate.

Un alt scenariu extinde mecanismul subdiviziunilor electorale și asupra satelor care făceau deja parte din comune înainte de reformă. Iar o altă opțiune presupune majorarea temporară a numărului de consilieri locali la alegerile din 2027, pentru a asigura o reprezentare teritorială mai diversă în primul mandat de după amalgamare, fără a garanta însă mandate pentru fiecare localitate.

O altă propunere vizează crearea unor mecanisme de participare și a unor structuri consultative prin care comunitățile componente să-și poată exprima interesele în procesul decizional, fără modificarea modului de alegere a consiliilor locale.

ADEPT precizează că fiecare dintre cele cinci scenarii are avantaje și limite. Unele ar asigura o reprezentare teritorială mai directă, dar ar necesita modificări legislative și proceduri electorale mai complexe, în timp ce altele ar fi mai ușor de aplicat, fără a garanta însă reprezentarea tuturor comunităților.

Organizația nu susține în mod explicit niciun scenariu, ci doar propune o analiză comparativă care să ajute autoritățile să identifice o soluție ce ar echilibra eficiența administrativă, reprezentarea democratică și costurile reformei.

Potrivit ADEPT, deciziile privind mecanismul de reprezentare trebuie luate înaintea alegerilor locale generale din 2027, care urmează să fie organizate în noua configurație administrativ-teritorială. Eventualele modificări ale regulilor electorale necesită timp pentru pregătire legislativă, tehnică și administrativă.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Ploaia a provocat accidente în Chișinău. Troleibuzele de pe câteva rute circulă cu întârzieri

Aversele din această dimineață au provocat mai multe accidente rutiere în Chișinău. Totodată, circulația unor rute de troleibuz a fost afectată, acestea înregistrând întârzieri de până la 20 de minute.

Purtătorul de cuvânt al Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu, a precizat că transportul public circulă în regim obișnuit, cu excepția troleibuzelor de pe rutele 1, 5, 8 și 22 care înregistrează întârzieri de aproximativ 20 de minute din cauza unui accident rutier produs în această dimineață, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Sfatul Țării.

Ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Cristina Talpă, a menționat că dimineața s-au produs 13 accidente rutiere, fără persoane traumatizate.

Șeful Direcției relații publice și buget civil a Primăriei, Vasile Chirilescu, a menționat că serviciile municipale sunt mobilizate în teren, la solicitarea cetățenilor.

Meteorologii au prognozat pentru marți la Chișinău precipitații abundente, temperaturi cuprinse între 7 și 9 grade Celsius și o umiditate de până la 90%. 

Ploaia a provocat accidente în Chișinău. Troleibuzele de pe câteva rute circulă cu întârzieri

Judocana moldoveană, Alexandra Chiron, a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, Senegal, în categoria...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025