Insurecția de la Tatar Bunar din 1924 a fost o acțiune organizată și susținută de Uniunea Sovietică, prin care se urmărea destabilizarea administrației românești din Basarabia și crearea unui pretext pentru intervenția trupelor sovietice. De această părere este Octavian Țîcu, doctor în istorie, cercetător științific coordonator la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii publice „Insurecția de la Tatar Bunar ca model de inspirație externă”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit istoricului, evenimentele de acum un secol au elemente comune cu metodele de destabilizare folosite de Rusia în prezent.
Octavian Țîcu menționează că pregătirea insurecției a inclus organizarea unor grupuri de activiști sovietici, formate din 20-30 de persoane, depozitarea armamentului în mai multe localități și trimiterea unor detașamente peste Nistru. Acțiunile făceau parte dintr-o strategie mai amplă a Uniunii Sovietice, care urmărea să conteste apartenența Basarabiei la România și să creeze condițiile pentru o intervenție militară.
„Detașamentele de sovietici și bandele teroriste trimise de sovietici produc teroare în populație în scopul de a compromite autoritățile române, a produce anarhie și a provoca un război civil”, a declarat istoricul.
Potrivit lui Octavian Țîcu, planul sovieticilor era ca trupele regulate să intre în Basarabia sub pretextul restabilirii ordinii, fiind prezentate drept forțe care vin în ajutorul unei populații locale dornice să se alăture Uniunii Sovietice. Istoricul a explicat că insurecția nu a beneficiat însă de susținerea așteptată din partea populației. O parte dintre oameni au colaborat cu administrația românească, iar comunitățile germană și bulgară au contribuit la înăbușirea rebeliunii.
După eșecul insurecției, proiectul sovietic a fost reconfigurat prin crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, proclamată pe 12 octombrie 1924, cu capitala la Balta, pe teritoriul Ucrainei de astăzi. Octavian Țîcu consideră că această structură a reprezentat o continuare a strategiei sovietice de a menține presiunea asupra României și de a crea o bază pentru acțiuni ulterioare.
Istoricul a atras atenția și asupra propagandei construite în jurul evenimentelor de la Tatar Bunar. Potrivit lui, interpretarea sovietică a insurecției ca răscoală țărănească împotriva administrației românești a fost preluată și promovată timp de decenii, inclusiv prin cărți și producții cinematografice. Ulterior, această interpretare a fost susținută și de o parte a istoriografiei ucrainene, însă perspectiva s-a schimbat după declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
„Lucrurile astea au o vechime de peste 100 de ani și este extrem de important să revenim la lectura acestor cărți, la lectura acestor documente”, a subliniat Octavian Țîcu, menționând că metodele de destabilizare folosite de Federația Rusă în perioada interbelică au elemente comune cu acțiunile pe care le observă în regiune în prezent.
Dezbaterea publică „Insurecția de la Tatar Bunar ca model de inspirație externă” este ediția a 67-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.