Actualizare: Guvernul anunță că, după finalizarea procedurilor de control, Vadim Krasnoselski va suporta consecințele incidentului recent de la Moscova. Acesta va avea interdicție de a ieși din Republica Moldova prin punctele de trecere a frontierei de stat timp de cinci ani, se mai arată în anunțul făcut de executiv.
Știrea inițială: Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a revenit în Republica Moldova. Acesta a aterizat duminică după-amiază pe Aeroportul Internațional Chișinău, cu o cursă aeriană pe ruta Istanbul–Chișinău, transmit IPN.
Orașul Istanbul este adesea folosit ca punct de tranzit pentru zborurile către Moscova, în condițiile în care nu există curse aeriene directe din Republica Moldova către Rusia. Vadim Krasnoselski nu a părăsit încă aeroportul, deși au trecut mai bine de două ore de la aterizare. El se află în sala de așteptare.
Biroul Politici de Reintegrare a anunțat pe 5 noiembrie că va examina instituirea unei interdicții de a părăsi Republica Moldova pentru o perioadă de cinci ani în cazul lui Vadim Krasnoselski, după deplasarea acestuia la Moscova.
Anunțul a venit după ce liderul de la Tiraspol a fost decorat pe 4 noiembrie de președintele rus Vladimir Putin cu Ordinul de Onoare al Federației Ruse.
În luna decembrie, lui Vadim Krasnoselski îi expiră cel de-al doilea și ultimul mandat ca lider al regiunii transnistrene. Pe 13 decembrie, în regiune vor avea loc așa-numitele „alegeri prezidențiale”.