Marta Kos: UE oferă 30 de milioane de euro pentru sprijinirea gospodăriilor vulnerabile din Moldova

Uniunea Europeană oferă un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro Republicii Moldova, destinat reducerii costurilor la energie pentru gospodăriile vulnerabile. Anunțul a fost făcut de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, în plenul Parlamentului, unde a vorbit despre susținerea europeană pentru Moldova și progresele în procesul de aderare la UE, transmite IPN.

Oficiala europeană a explicat că noile evoluții de pe piețele energetice, inclusiv închiderea strâmtorii Ormuz și scăderea nivelului apei în Dunăre și Prut, au contribuit la creșterea prețurilor la energie și au creat noi incertitudini. „Din acest motiv, am propus încă 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, pentru cetățenii dumneavoastră, ca să ușurăm povara costurilor ridicate la energie pentru moldovenii care au cea mai mare nevoie de sprijin”, a menționat comisara europeană.

Marta Kos a menționat că Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova în consolidarea independenței energetice și dezvoltarea economiei. Totodată, ea a anunțat că anul viitor va fi pregătit un nou pachet de sprijin financiar, care va începe în 2028 și va continua asistența oferită prin Planul de creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, aflat în derulare până la sfârșitul anului 2027.

Potrivit Martei Kos, dacă Republica Moldova va continua reformele în ritmul actual, ar putea închide până la 25 de capitole de negociere până la sfârșitul anului 2027, ceea ce ar permite încheierea negocierilor de aderare la începutul anului 2028. Ea a subliniat că acest obiectiv este ambițios, și a dat asigurări că Moldova poate conta pe sprijinul Comisiei Europene.

Unii candidați la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei fac în campania electorală promisiuni care nu țin de atribuțiile deputaților regionali și declară venituri suspect de mici. Verificarea profilurilor electorale a scos la iveală cazuri în care candidații declară venituri foarte mici sau chiar inexistente, deși dețin bunuri valoroase. Declarațiile au fost făcute de jurnalistul de la Comrat, Piotr Garciu, în cadrul dezbaterilor publice „Specificul alegerilor din anul 2026 în Adunarea Populară din UTAG”, organizate de Agenția de presă IPN.

Potrivit lui Piotr Garciu, unii candidați își construiesc campania în jurul proiectelor de infrastructură, deși implementarea acestora nu ține direct de atribuțiile deputaților APG, care votează programele și alocările bugetare propuse de Comitetul Executiv. Jurnalistul a menționat și cazul unui candidat care ar fi promis modificarea unor taxe, fără a ține cont de limitele competențelor fiscale ale regiunii.

În același timp, referindu-se la integritatea candidaților, jurnalistul a menționat verificarea profilurilor electorale ale candidaților. În urma unei analize, care a vizat inclusiv veniturile declarate, bunurile deținute și eventualele probleme cu legea au fost identificați candidați cu venituri oficiale foarte mici, dar și persoane care nu au declarat niciun venit în anul 2025, deși dețin automobile și alte bunuri.

Pe de altă parte, Piotr Garciu a atras atenția că persoanele cu pregătire profesională și experiență nu sunt întotdeauna dispuse să candideze, întrucât politica este asociată frecvent în regiune cu scandalurile și corupția. În opinia sa, sistemul electoral din regiune permite obținerea unui mandat cu un număr relativ mic de voturi, ceea ce nu favorizează întotdeauna o competiție bazată pe programe electorale și competențe.

De asemenea, Piotr Garciu a menționat că Partidul Socialiștilor are o organizare mai puternică în regiune, însă apariția altor formațiuni sporește concurența electorală, în care candidații independenți continuă să joace un rol important. Totodată, jurnalistul a menționat că nu toți candidații sunt deschiși față de presă, deși echipa care le-a verificat profilurile, din care a făcut parte și el, nu a întâmpinat obstacole majore.

Dezbaterea publică „Specificul alegerilor din anul 2026 în Adunarea Populară din UTAG” este ediția a 362-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Agenția IPN desfășoară acest ciclu de dezbateri cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

1 IANUARIE, 2025