Cel de-al doilea reactor al centralei nucleare de la Cernavodă, România, urmează să fie repornit marți, după inițierea procedurilor tehnice. Anunțul a fost făcut de Ministerul Energiei de la București, transmite IPN.
Directorul general al companiei Nuclearelectrica, Mihai Gioară, a menționat că, din 11 noiembrie, ambele reactoare ale centralei nucleare vor fi în funcțiune. Potrivit acestuia, la capacitate maximă, producția centralei asigură aproximativ 20% din necesarul de energie electrică al României.
Vineri a fost repornit primul reactor, iar producția acestuia a ajuns luni la 479 MW, ceea ce reprezintă peste 8% din producția totală de energie a României.
Cele două reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă au fost oprite controlat în iulie, respectiv în august, din cauza debitului redus al Dunării, provocat de seceta din această vară. Fiecare dintre cele două unități are o capacitate nominală de 700 MW.