Linia electrică Strășeni–Gutinaș va fi declarată de utilitate publică de interes național

Lucrările de construcție a liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș și de modernizare și extindere a stației electrice Strășeni 330 kV vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Guvernul a aprobat proiectul care prevede simplificarea procedurilor pentru realizarea investiției, transmite IPN.

Potrivit documentului, noile prevederi vor permite urgentarea unor proceduri necesare construcției liniei, inclusiv cele privind exproprierea terenurilor și autorizarea lucrărilor. Proprietarii terenurilor afectate vor beneficia de despăgubiri.

Linia va avea aproximativ 70 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova și va traversa 25 de localități din raioanele Strășeni, Călărași, Nisporeni și Hâncești. Astfel, va fi asigurată o conexiune directă între stația Strășeni și rețeaua de transport din România, prin stația Gutinaș. De asemenea, stația electrică Strășeni 330 kV va fi modernizată și extinsă pentru integrarea noii linii în rețeaua de transport.

Construcția liniei Strășeni–Gutinaș beneficiază de un sprijin financiar de 130 de milioane de dolari din partea Guvernului Statelor Unite. Recent, Ministerul Energiei, Moldelectrica, Black & Veatch și Ambasada SUA la Chișinău au lansat grupul de lucru pentru proiect, denumit „Trump Liberty Line”. Finalizarea lucrărilor este planificată pentru anul 2032.

Persoanele cu dizabilități severe din copilărie vor putea cumula pensia de dizabilitate cu pensia de urmaș. Guvernul a avizat pozitiv inițiativa unor deputați, cu condiția luării în considerare a mai multor propuneri formulate în aviz, transmite IPN.

În prezent, persoanele care întrunesc condițiile pentru mai multe categorii de pensii pot opta, de regulă, pentru o singură categorie.

Proiectul mai prevede extinderea dreptului la pensie de urmaș pentru persoanele cu dizabilități severe din copilărie care și-au pierdut întreținătorul înainte de intrarea în vigoare a modificărilor legislative din 2025. Astfel, dreptul ar urma să fie acordat indiferent de data la care a survenit decesul întreținătorului.

În acest scop, Guvernul propune ca, de la 1 ianuarie 2027, să fie abrogată prevederea din legea care limitează aplicarea noilor drepturi în funcție de data decesului întreținătorului. Executivul precizează că, în acest caz, toate persoanele cu dizabilități severe din copilărie care și-au pierdut întreținătorul ar urma să poată solicita stabilirea pensiei sau alocației de urmaș, indiferent de data decesului.

Implementarea măsurilor va genera cheltuieli suplimentare și permanente din bugetul asigurărilor sociale de stat. Guvernul a recomandat revizuirea estimărilor financiare și recalcularea necesarului de mijloace pentru anul 2027 și anii următori.

Noile prevederi sunt propuse să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027. Inițiativa legislativă urmează să fie examinată de Parlament.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Linia electrică Strășeni–Gutinaș va fi declarată de utilitate publică de interes național

Lucrările de construcție a liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș și de modernizare și extindere a stației electrice Strășeni 330 kV vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Guvernul a aprobat proiectul care prevede simplificarea procedurilor pentru realizarea investiției, transmite IPN.

Potrivit documentului, noile prevederi vor permite urgentarea unor proceduri necesare construcției liniei, inclusiv cele privind exproprierea terenurilor și autorizarea lucrărilor. Proprietarii terenurilor afectate vor beneficia de despăgubiri.

Linia va avea aproximativ 70 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova și va traversa 25 de localități din raioanele Strășeni, Călărași, Nisporeni și Hâncești. Astfel, va fi asigurată o conexiune directă între stația Strășeni și rețeaua de transport din România, prin stația Gutinaș. De asemenea, stația electrică Strășeni 330 kV va fi modernizată și extinsă pentru integrarea noii linii în rețeaua de transport.

Construcția liniei Strășeni–Gutinaș beneficiază de un sprijin financiar de 130 de milioane de dolari din partea Guvernului Statelor Unite. Recent, Ministerul Energiei, Moldelectrica, Black & Veatch și Ambasada SUA la Chișinău au lansat grupul de lucru pentru proiect, denumit „Trump Liberty Line”. Finalizarea lucrărilor este planificată pentru anul 2032.

Activiștii pentru protecția animalelor au protestat miercuri în fața Guvernului, cerând autorităților să ia măsuri pentru protejarea animalelor și să creeze o structură națională responsabilă de acest domeniu. Protestatarii susțin că, de la acțiunea organizată în urmă cu două luni, nu au fost întreprinse măsuri concrete, iar solicitările și promisiunile autorităților au rămas doar la nivel de declarații, transmite IPN.

Președintele asociației „Societatea Umană”, Karl Luganov, a declarat că autoritățile își pasează responsabilitatea de la o instituție la alta, în timp ce situația animalelor se agravează. Potrivit lui, în primul semestru al acestui an numărul cazurilor de cruzime față de animale s-a dublat, iar activiștii primesc în continuare doar promisiuni că problema va fi soluționată. „Și în august am auzit aceleași lucruri, dar totul a rămas la nivel de declarații”, susține activistul.

Activiștii au atras atenția și asupra mai multor cazuri de cruzime față de animale. Ei susțin că în unele localități continuă otrăvirea în masă a câinilor și pisicilor, în timp ce numeroase cazuri de cruzime rămân neelucidate. Activiștii cer crearea unei Secții naționale pentru protecția și gestionarea animalelor, care să elaboreze și să coordoneze politicile în domeniu.

Printre revendicări se numără și înăsprirea pedepselor pentru cruzime față de animale și braconaj, investigarea eficientă a cazurilor de către poliție și procuratură, precum și dezvoltarea unor programe naționale pentru protecția animalelor. De asemenea, aceștia solicită sterilizarea obligatorie a animalelor fără rasă și o colaborare reală între autorități, organizațiile pentru protecția animalelor și voluntari. Potrivit protestatarilor, niciuna dintre aceste măsuri nu a fost pusă în aplicare până în prezent.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025