Op-Ed
	Accentul major al unei noi viziuni asupra mecanismului de condiționalitate îmbunătățit trebuie să cuprindă consolidarea altor actori locali. Având autoritățile publice locale, societatea civilă sau mass-media mai robuste, orice guvernare va învăță să împartă puterea de a influența mecanismul de adoptare a deciziilor în stat...
Dionis Cenuşa

Legislativul moldovenesc și-a finalizat mandatul la finele lunii noiembrie 2018, cu peste două luni înainte de noile alegeri parlamentare, stabilite pentru februarie 2019. Aproximativ doi ani din mandatul ultimului legislativ au fost dominați totalmente de către Partidul Democrat (PDM). Pe intern, puterea politică a PDM s-a datorat capacității sale de dezasamblare și slăbire a ex-partenerilor (PLDM, PL) și adversarilor politici (PCRM), în primul rând, prin acțiuni de corupere. Astfel, se afirmă că între 200-500 mii EUR per deputat, ar fi fost alocați pentru a forma majoritatea parlamentară din 57 deputați cu care Democrații au guvernat timp de doi ani. Pe lângă revizuirea drastică a compoziției legislativului, PDM și-a extins la fel prezența în instituțiile statului, administrația publică locală și sectorul public. Pe extern, Democrații și-au asumat integral rolul de implementator al angajamentelor față de Uniunea Europeană (UE) și au îndeplinit o serie de condiții ce au deblocat accesul la asistența europeană. Paradoxal, dar PDM este primul partid în istoria Moldovei care la preluarea puterii a restabilit finanțarea UE (în 2016) ca peste circa doi ani să condiționeze suspendarea acesteia în iulie 2018 (IPN, 2 iulie 2018).

Chiar dacă Democrații ar fi putut să beneficieze de pe urma intrării depline în vigoare a Acordului de Asociere cu UE în iulie 2016, preferințele lor strategice s-au concentrat pe redefinirea normelor electorale. Astfel, cu scopul de a primi avantaje electorale la viitorul scrutin parlamentar, PDM a schimbat sistemul de vot proporțional cu cel mixt în iunie 2017. După care a urmat anularea rezultatelor alegerilor din Chișinău, la aproape un an distanță, în iulie 2018, care a demonstrat că instituțiile și puterea juridică sunt sincronizate mai degrabă cu logica PDM decât cu prevederile legislației electorale (IPN, 9 Iulie 2018).

Totodată, de guvernarea PDM este legat eșecul condiționalității aplicate de UE față de una din țările vecine cu care are dialoguri aprofundate. Mai exact, Democrații s-au eschivat de două ori de la solicitările insistente ale instituțiilor europene vizavi de regresul în guvernarea moldovenească. Pentru prima dată, UE s-a ciocnit cu rezistența PDM pe marginea votului mixt, introdus fără participarea opoziției extra-parlamentare și a societății civile și văzut ca „fereastră de oportunitate” pentru cercurile oligarhice (IPN, 19 Iunie 2017). Al doilea moment care a scos în evidență un tip de criză a mecanismului de condiționalitate al UE în raport cu Moldova a fost declararea nulității alegerilor din Chișinău. Parțial încurajat de cedarea europenilor manifestată anterior în privința votului mixt, PDM a desconsiderat critica UE și a menținut alegerile în stare invalidată. Mai mult ca atât, guvernarea a exploatat precedentul dat pentru a liberaliza agitația electorală în ziua scrutinului, contrar poziției societății civile (Promolex, 8 Noiembrie 2018), și a-și maximiza șansele electorale. În acest fel, partidul controlat de către Vladimir Plahotniuc a dezvăluit slăbiciunile instituțiilor europene de a influența comportamentul politic al guvernelor proeuropene din vecinătate și a răspândit o practică negativă în regiune ce constă în subminarea autorității UE (IPN, 16 Iulie 2018).

Funcționează sau nu condiționalitatea UE față de Moldova?

Reformele desfășurate în Moldova din 2005 încoace mereu au presupus o anumită doză de condiționalitate. Dar niciodată acest mecanism nu a fost atât de des și puternic invocat ca în perioada post-semnare a Acordului de Asociere, în 2014.  De atunci, pe de o parte, relațiile bilaterale au căpătat substanță și angajament juridic și politic reciproc, care cheamă la mai multă responsabilitate. Pe de altă parte, clasa politică moldovenească de după 2009 a creat o percepție favorabilă față de sine vizavi de transpunerea recomandărilor europene, chiar și în domenii sensibile și într-un mod anevoios (legislația anti-discriminare în 2010-2012). Din aceste considerente, nedorința Partidului Democrat de a urma sfaturile europenilor, dictate de intenția UE de a apăra instituțiile democratice, a generat la Bruxelles, pe rând, reacții de confuzie, nemulțumire și, în final, de condamnare.

Condiționalitatea UE este esențială pentru promovarea reformelor în Estul Europei. De aceea, lipsa progresului sau, și mai rău, degradarea situației, trebuie să se reflecte neapărat asupra fluxului de asistență financiară acordată și alte recompense oferite de UE. Orice guvernare absorbită de interesul de grup, de partid va fi de acord să adopte reforme costisitoare din punct de vedere politico-electoral, dacă este supusă stimulării. Astfel, cu cât mai legitimă și integră este guvernarea, cu atât UE va folosi mai des „turta” (stimulente pozitive) decât „biciul” (stimulente negative). În cazul Moldovei, apelarea la stimulente negative și anume la blocarea asistenței macro-financiare a fost inevitabilă, deși dificilă, ceea ce a oferit PDM un teren amplu de manevră și reajustare a tacticilor politice (IPN, 9 Octombrie 2017).

În termeni practici, UE a pierdut timpul atunci când doar a avertizat cu activarea pre-condițiilor politice, deși era justificat să o facă deja după introducerea votului mixt, încă în iunie 2017. Prezenteă anterior printre criteriile asistenței bugetare a UE, pre-condițiile politice au devenit realitate pentru asistența macro-financiară începând cu 2017 (IPN, 24 Septembrie 2018), cu câțiva ani mai târziu decât pentru Georgia (2013) și Ucraina (2014). În cazul moldovenesc, legarea asistenței macro-financiare de condițiile politice (sistemul multipartinic) s-a datorat presiunii grupului Partidului Popular European în negocierile cu Comisia și Consiliul UE. Această decizie a fost sprijinită de către opoziția extra-parlamentară de la Chișinău, în frunte cu Maia Sandu și Andrei Năstase, precum și de societatea civilă critică față de guvernare. Aceștia au fost împinși de guvernare să externalizeze agenda politică locală din cauza imposibilității de a face presiuni din interior (IPN, 17 Iulie 2017), inclusiv de a mobiliza proteste masive care să pună în dificultate partidul puterii (IPN, 11 Iunie 2018).

Așadar, condiționalitatea europeană poate porni motorul unor reforme majore, inclusiv în sectoare sensibile, precum sistemul bancar, dar aceasta își diminuează considerabil efectele, dacă deciziile țin de schimbarea status-quo-ului politic. Din aceste considerente, UE nu a putut preveni nici votul mixt și nici invalidarea alegerilor, iar partidul de la guvernare a rămas totalmente intact în fața suspendării iminente a asistenței și atragerea titlului de „elev problematic” printre țările cu Acorduri de Asociere.

Recalibrarea condiționalitatății UE

Mecanismul de condiționalitate al UE este un instrument util pentru a promova reforme dificile și nedorite de către guvernare. După eșecul condiționalității aplicate în cazul Moldovei, soldat cu votul mixt în 2017 și invalidarea alegerilor în 2018, Parlamentul European a sugerat necesitatea unei schimbări de tactică din partea UE (Rezoluția din 14 Noiembrie 2018).

În primul rând, atenția condiționalității UE a fost transferată pe conformitatea alegerilor din februarie 2019 cu principiile democratice (IPN, 18 Septembrie 2018). Acest lucru creează un cadru politic și temporal nou pentru ca UE să redeschidă subiectul asistenței financiare, în eventualitate, deși puțin probabil, cu o guvernare în întregime reînnoită. Totodată, partea europeană practic se angajează să restabilească dialogul cu orice guvernare ce va veni la putere, chiar dacă va fi compusă din PDM și aliații săi. Altfel spus, UE vrea să obțină condiții politice noi pentru a reintroduce condiționalitatea în joc. În paralel, PDM vrea ca prin alegeri să capete legitimitatea de care nu a dispus în 2016-2018, spre deosebire de regimurile oligarhice similare în Ucraina (Piotr Poroșenko și alții) sau Georgia (Bidzina Ivanișvili) (IPN, 30 Iulie 2018). 

În al doilea rând, există o tendință în retorica ce cere realocarea asistenței financiare europene către alte entități din Moldova decât autoritățile centrale. Europarlamentarii au indicat faptul că de banii europeni ar putea să beneficieze societatea civilă, mass-media, mediul privat și autoritățile publice locale. Deci, în loc ca Moldova să piardă accesul la sursele europene deficitar, care pot fi reorientate către alte țări și pentru alte probleme (de exemplu, gestionarea migrației în Nordul Africii sau în Turcia), asistența financiară (atât bugetară directă cât și macro-financiară) poate fi transformată în fonduri pentru dezvoltarea actorilor (non)guvernamentali, la nivel central și local, care vor și pot să se conformeze cu condițiile solicitate de UE. Acest lucru implică sporirea capacităților Delegației UE de la Chișinău și o descentralizare și flexibilizare maximă a administrării banilor realocați. Un asemenea exercițiu depinde de Comisia Europeană (Directoratul General pentru Vecinătate și Negocierile de Extindere) și, la nivel operațional, de către Serviciul European pentru Acțiune Externă. Aceste instituții au reiterat condiționalitatea strictă și recalibrarea asistenței financiare în beneficiul cetățenilor, în cadrul vizitei recente în Moldova (Delegația UE la Chișinău, 27 Noiembrie 2018).

Nu în ultimul rând, reforma justiției, lupta cu corupția înaltă (adică cea politică) și înviorarea guvernanței devin domenii cheie la care UE face referință, indiferent de faptul că asistența financiară este stopată. În fond, instituțiile europene au la dispoziție doar inversarea condiționalității, adică restabilirea asistenței macro-financiare și a celei bugetare directe în mod plenar, dacă guvernarea de la Chișinău îndeplinesc câteva precondiții – alegeri corecte, investigarea fraudei bancare, reforma justiției și contracararea corupției mari. Aceste așteptări pot fi transpuse în realitate doar după alegeri și în funcție de conjunctura viitoarelor alianțe de guvernare, în care forța Democraților este redusă substanțial, Socialiștii nu dețin pârghiile puterii, iar opoziția extra-parlamentară abundă legislativul (IPN, 18 Martie 2018).

În loc de concluzii...

Pe perioada guvernării Partidului Democrat, clasa politică din Moldova a scos în evidență capacitatea de a supraviețui condiționalitatea europeană, însă cu prețul regresului democrației moldovenești și creării unui anti-model primejdios pentru alte state care aplică Acorduri de Asociere.

Condiționalitatea UE este în proces de recalibrare, iar instituțiile europene realizează cât de importat este specificul politicii locale, în care puterea este distribuită neuniform. În asemenea condiții, autoritățile locale și instituțiile statului sunt politizate, iar societatea civilă și opoziția critică sunt marginalizate și impuse să caute soluții în exteriorul țării.

Înțelegerea deficiențelor condiționalității europene văzute în Moldova creează oportunități pentru a revizui agenda reformelor moldovenești și a preveni răspândirea precedentului moldovenesc spre alte țări în viitor. Accentul major al unei noi viziuni asupra mecanismului de condiționalitate îmbunătățit trebuie să cuprindă consolidarea altor actori locali. Având autoritățile publice locale, societatea civilă sau mass-media mai robuste, orice guvernare va învăță să împartă puterea de a influența mecanismul de adoptare a deciziilor în stat.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.