Cu bâtele în mâini și plini de ură față de evrei, într-o zi de Paște, cete de oameni au umplut străzile, i-au bătut, i-au ucis, le-au distrus casele. Antisemitismul era în floare. Nu, nu vorbesc despre nemți, cum probabil v-ați fi gândit, ci despre Basarabia din timpurile Imperiului Rus. Primăvara anului 1903 a adus în uzul internațional cuvântul „pogrom”. A fost primul masacru al evreilor pe criteriu etnic, care a făcut titlurile presei din lume, și el a avut loc la Chișinău. Dar haideți să vedem cum am ajuns aici și care a fost rolul Imperiului Rus în această situație.

În 1903 Basarabia era de aproape 100 de ani în cadrul Imperiului Rus. Chișinăul era în mare parte locuit de evrei și ruși. Făcea parte din politica imperiului să le permită evreilor să trăiască doar în zone de periferie. Astfel, jumătate din locuitorii Chișinăului erau evrei. În perioada țaristă nu s-a pus accent pe educarea populației locale, adică a moldovenilor, or școlile erau doar în rusă, majoritatea nu știau limba și, deci, nu aveau acces la educație. Evreii în schimb, aveau școli proprii, și respectiv un spirit antreprenorial mult mai bine dezvoltat. Da, atunci evreii erau cei care dețineau bănci, prăvălii, magazine, prestau tot felul de servicii de reparație, cum ar fi a încălțămintei, dețineau fabrici, erau juriști, etc. Discrepanțele între oportunitățile pe care le aveau populația locală și evreii au alimentat mult nemulțumirea celor mai sărace și necărturare pături. Asta pe de o parte. Pe de alta, spiritul antisemit general creat era tolerat și chiar sprijinit tacit în Imperiul Rus, precum și de Biserica ortodoxă rusă. Antisemitismul pătrunsese în toate păturile sociale, inclusiv la conducerea Imperiului, în frunte cu împăratul Nicolai al II-lea.

Nemulțumirea generală a fost amplificată și de ceea ce am numi astăzi fake news. Pe atunci, nu presa ,ci zvonurile erau principala sursă de informații. Iar gura lumii le atribuia evreilor în mod fals tot felul de grozăvii. Unele dintre aceste aberații au supraviețuit până astăzi, de exemplu că sângele copiilor creștini ar fi folosit pentru turte pascale evreiești. Repet – o aberație, dar cu un impact puternic. Nu e de mirare că și azi regimurile propagandistice folosesc astfel de trucuri, unul dintre cele mai răsunătoare exemple fiind lansat de ruși, pentru a justifica războiul împotriva Ucrainei. Știți, povestea inventată despre crucificarea unui băiețel? Fals, da. A avut un impact imens? Da. Dar acum 120 de ani, pentru o populație fără acces la studii și școală, la informații veridice, anume zvonurile reprezentau sursa de bază din care se informau. Și iată atunci, în 1903, pe un câmp din Dubăsari a fost găsit cadavrul unui băiat de 14 ani. Ancheta a stabilit că el a fost ucis de niște membri ai familiei. Iar cauza era simplă – banii, o moștenire pe care urmau să o împartă. Dar în jurul acestei morți zvonurile nu conteneau, iar un ziar de la Chișinău, aflat la marginea prăpastiei financiare, a inventat o întreagă poveste de groază, apărută în numeroase ediții, care sugera că la mijloc ar fi fost un pretins ritual evreiesc de paști. Motivația ziarului au fost, desigur, banii. Însă, trebuie să remarcăm că patronul publicației, un moldovean, pe nume Păvălache Crușevan, era un și velicorus, adică un militant aprig pentru Imperiul Rus și al lumii ruse, unde sentimentul antisemit era pe larg răspândit. Era o valoare de bază, cum am spune acum.

Și iată, tocmai de Paște, pe 6 aprilie1903, pe stilul vechi conform calendarului Iulian, au început masacrele. Între orele 13:00 și 16:00 străzile și piețele Chișinăului erau pline de oameni agitați. Cei mai mulți s-au adunat lângă mănăstirea Ciuflea. Forțele de ordine au risipit mulțimea. Dar protagoniștii dezordinilor s-au regrupat pe străzile alăturate, formând mici cete de 10-20 de persoane conduse de lideri neformali. Unii dintre aceștia erau foști sau actuali militari, ce au dus la o organizare „metodică” a pogromului. În avangarda cetelor erau copii, urmați de maturi. Violențele au continuat pe parcursul următoarelor două zile, iar intervențiile forțelor de ordine erau ineficiente. În perioada 6-8 aprilie, 51 de persoane au fost ucise și 456 – rănite. O treime din totalul caselor existente în Chișinău au fost distruse, avariate sau incendiate.

Violențele au fost oprite de armată. Crimele, însă, au fost mușamalizate. Nici arestări, nici condamnări de răsunet nu au urmat. Respectiv, nu s-a produs asumarea vinei colective pentru aceste masacre pe criteriu etnic, ceea ce arată clar că nu era niciun fel de politică de stat privind protejarea evreilor sau a luptei împotriva antisemitismului în Rusia de atunci. Așa că doi ani mai târziu pogromul s-a repetat cu amploare mult mai mare.

Pogromurile din 1905 s-au răspândit pe teritoriul întregii Basarabii. 175 de persoane au fost ucise sau rănite. Cunoaștem scânteia care a declanșat urgia. Din nou un zvon. În timpul unor mitinguri politice, un băiețel-clopotar de pe clopotnița Catedralei a început să strige că evreii jefuiesc magazinele, unde se vindeau, printre altele, arme de foc. Nu avea de unde să știe nici etnia tâlharilor, nici să vadă foarte bine din punctul în care se afla ce se întâmpla la acele magazine, aflate la distanță considerabilă. Totuși, mulțimea agitată a declanșat pogromul, care s-a extins în toate cartierele orașului. În octombrie 1905 pogromiștii au fost înăbușiti repede de armată, în Chișinău. Însă, spiritul antisemit, care nu a fost curmat de autoritățile Imperiului Rus în general în tot acest răstimp, a generat noi pogromuri. Au început să fiarbă alte regiuni ale Guberniei. Nord, Sud, Cetatea Albă, Izmail, Călărași. Antisemitismul era răspândit pe larg în întregul Imperiu Rus. Așa că pogromuri au urmat pe întregul teritoriu. Peste 100 de localități au fost inundate de acest val al urii – Rostov pe Don, Gomel, Minsk, Odessa, Simferopol. Mii de oameni au fost uciși. Nici acele crime nu au fost condamnate și pedepsite de regimul țarist. Țin să amintesc că asta a fost cu mai puțin de 40 de ani înainte de al Doilea Război Mondial. Și rușii au fost antisemiți, chiar dacă azi se erijează în salvatorii evreilor și își atribuie exclusiv lupta cu fascismul și încetarea Holocaustului.

În istoria Chișinăului pogromurile antisemite rămân cea mai neagră pagină. Este important să vorbim despre aceasta, să cunoaștem și să nu admitem niciodată repetarea unor astfel de atrocități.

În general lipsa de respect față de alte culturi, etnii sau religii este o problemă. Și ea poate fi depășită doar prin recunoașterea inclusiv a momentelor întunecate din trecut. Iar societățile care nu recunosc greșelile istorice sunt sortite să le repete, înconjurate de stafiile victimelor strămoșilor. Și dacă înainte puteam găsi scuze pentru ignoranța noastră în lipsa de informație, atunci astăzi, dacă cădem în plasele propagandistice, vina este doar a noastră. Doar noi vom fi de vină, dacă nu ne informăm când surse sunt atât de multe și atât de ușor de accesat.

Evoluția evenimentelor:

6 aprilie 1903 – izbucnirea pogromului la Chișinău

7 aprilie 1903 – suplinirea forțelor de ordine cu militarii garnizoanei Chișinău (fără dreptul de a deschide focul)

8 aprilie 1903 – ultimele acțiuni ale pogromiștilor în suburbiile Chișinăului

6 noiembrie 1903 – începutul procesului asupra pogromiștilor

7 decembrie 1903 – pronunțarea primelor sentințe

17 octombrie 1905 – sosirea la Chișinău a știrii despre emiterea de către Nicolai al II-lea a Proclamației despre îmbunătățirea ordinii statului. Miting politic.

18 octombrie 1905 – mitingul opozanților adunării din 17 octombrie. Declanșarea pogromului

20 octombrie 1905 – înăbușirea pogromului din Chișinău, cu ajutorul armatei

22 octombrie 1905 – izbucnirea pogromului la Strășeni

22 octombrie 1905 – izbucnirea pogromului la Cetatea Albă (Akkerman)

22 octombrie 1905 – izbucnirea pogromului la Izmail

23 octombrie 1905 – izbucnirea pogromului la Călărași

23-25 octombrie 1905 – un număr de pogromuri în localitățile din nordul Basarabiei

26 octombrie 1905 – înăbușirea pogromiștilor din suburbiile Cetății Albe