Andrei Novac revine la Chișinău, un oraș în care a ajuns de multe ori în ultimii ani, atât în calitate de oficial român, cât și de scriitor și promotor al culturii. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe al României, director al Centrului Național al Cărții, iar astăzi este director general adjunct al Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. În paralel, a rămas foarte prezent în lumea literară, unde este cunoscut ca poet și autor. Prezența sa a noua ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău este un bun prilej pentru o discuție despre carte din mai multe perspective. Într-un interviu pentru IPN, Andrei Novac a vorbit despre scris și responsabilitatea scriitorului, despre felul în care circulă literatura română dincolo de granițe, despre drepturile de autor într-o epocă dominată de internet și inteligența artificială, dar și despre ce mai poate face cultura într-o relație atât de apropiată precum cea dintre România și Republica Moldova.

Domnule Andrei Novac, bine ați revenit la Chișinău! Aș începe, de această dată, nu cu diplomatul sau cu oficialul din România, ci cu scritorul din România, Andrei Novac.

Bine v-am regăsit.

Ați venit chiar acum de la Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău. O să discutăm mai mult despre acest episod. Mai întâi aș dori să începem cu cariera pe care ați avut-o până acum, pentru că ați ocupat funcții importante în diplomația română și în administrația din România, în administrația culturală. Dar cu toate acestea ați continuat să scrieți. Ce s-a schimbat în felul în care priviți literatura după ce ați intrat în zona aceasta instituțională și dacă există lucruri pe care scritorul din dumneavoastră le vede altfel astăzi?

Da, foarte interesantă întrebarea. Nu s-a schimbat nimic în realitate. Eu am perceput și percep aceste funcții publice, indiferent de cât de mare sau de mică e demnitatea funcției respective, ca pe o responsabilitate și cred că asta e. Și lucrând în domeniul acesta de foarte mulți ani, într-adevăr, responsabilitatea a venit și cu mai multă greutate asupra mea, pentru că până la urmă privea cumva modul în care erau promovați, erau sprijiniți colegii mei. Și lucrul acesta este cu atât mai important și te responsabilizează cu atât mai mult, pentru că până la urmă nu aș fi fost doar un simplu om care a trecut prin administrația centrală, a ocupat anumite funcții, după care și-a văzut de activitățile lui profesionale separate, care nu au nicio legătură cu funcția respectivă. Din foarte multe puncte de vedere, aceste atribuții pe care eu le-am avut și le am în domeniul cultural vin cumva în continuarea activității profesionale pe care o am.

Și atunci responsabilitatea față de colegii mei, sigur că a fost mult mai mare și mi-am dorit întotdeauna ca în momentul în care părăsesc o funcție, să pot să privesc cu fruntea sus pe oricine în ochi și să am capacitatea să mi-argumentez lucrurile pe care le-am făcut acolo. Și cred că la un anumită măsură am și reușit să fac foarte multe lucruri, pentru că în momentul când te afli într-o situație similară cu asta pe care eu o descriu, trebuie să ai capacitatea să te și bucuri și de ce fac ceilalți. Adică să ai capacitatea să poți să-i promovezi, bucurându-se de faptul că, într-adevăr, poți să faci un bine literaturii și societății în general.

Deci cred că așa m-aș raporta la această activitate instituțională pe care am avut-o și pe care o am în domeniu cultural. Ea a venit cumva normal pentru că n-aș și putut și nu pot să mă ocup de domenii pentru care nu am expertiză, pe care nu le cunosc și nu le înțeleg.

Veniți, cum spuneam, chiar de la Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău. Ați avut câteva prezentări și ați participat și la un dialog despre Constantin Brâncuș. Aș vrea să vă întreb ce înseamnă organizarea acestei noi ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest la Chișinău, pentru spațiul cultural comun România-Republica Moldova și cu ce impresii rămâneți după interacțiunile pe care le-ați avut la acest eveniment?

Mă bucur foarte mult că acest proiect, la care am avut și o contribuție semnificativă în anii trecuți, atunci când eram director al Centrului Național al Cărții de la ICR, de la Institutul Cultural Român. Noi am sprijinit împreună cu Centrul „Eudoxiu Hurmuzachi” care pornise acest proiect și mă bucur că el s-a dezvoltat foarte frumos, a căpătat, cum să spun, o dinamică racordată foarte bine la solicitările publicului de la Chișinău și nu numai, că sunt foarte mulți care vin și de pe celalalt mal al Prutului la acest eveniment și e foarte bine.

Și cumva, repet, bucuria mea a fost să văd și în anii trecuți când am venit la târg, că el a mers mai departe, că s-au găsit soluții ca el să funcționeze, faptul că el este sub patronajul celor două președinții, e un lucru cu atât mai îmbucurător să spun, faptul că s-a păstrat și această chestiune, pentru că îmi aduc aminte implicarea nu doar a instituției care finanța, implicarea tuturor factorilor, să spunem, publici și de la Chișinău și de la București și lucrul acesta e foarte, foarte important, pentru că până la urmă ne aflăm într-o situație ideală în care, după foarte mult timp, limba română a redevenit limba oficială în Republica Moldova și până la urmă acest târg de carte are, și ar trebui să aibă orice târg de carte, încărcătura necesară pentru a sărbători limba română, pentru că despre asta este vorba, târgul e tot timpul în marja zilei în care se sărbătorește limba română și cred că e un lucru foarte bun pentru mine, nu doar faptul că am venit și am avut evenimente la care am participat, a fost o bucurie să văd că din nou și anul acesta târgul a mers mai departe. Asta cred că ar trebui să fie satisfacția noastră a tuturor, cel puțin din acest domeniu, că avem posibilitatea, ca la Chișinău, cartea în limba română, și nu doar cartea în limba română, pentru că eu am susținut mereu și mi-aduc aminte și când eram secretar de stat, am vorbit și aici la Biblioteca Națională, interesul meu este pentru toate cărțile valoroase, ele trebuie să circule, indiferent în ce limbă sunt scrise. Noi suntem oameni care promovăm multiculturalitatea și multilingvismul.

Eu vin ca educație din Timișoara, am făcut facultatea la Timișoara și doctoratul și am înțeles foarte bine că un spațiu multicultural multilingvistic este un spațiu cu o încărcătură culturală extraordinară, mult peste un spațiu monocultural. Și atunci trebuie să profităm de toate lucrurile astea și din orice experiență, indiferent, cum să spun, de încărcătura emoțională, trebuie să facem un câștig pentru societatea contemporană. Asta așa cred eu că ar trebui să funcționeze lucrurile.

De altfel, și Uniunea Europeană funcționează pe principiul unității și diversității. O diversitate culturală este o diversitate care ne asigură că viitorul unei societăți este unul corect, bazat pe principii, pe egalitatea de șanse și pe libertatea spațiului și a comunității respective.

Aș vrea să mă refer puțin la un aspect pe care l-ați menționat în răspunsul anterior. Cartea trebuie să circule. În ziua de astăzi, cărțile circulă nu doar în format fizic, ci și online. Avem PDF-uri, avem formate Word, avem de asemenea cărți audio. Editurile chiar au și la vânzare astfel de variante de cărți. În condițiile acestea, credeți că trebuie să redefinim noțiunea de carte, ceea ce se înțelege în mod obișnuit printr-o carte?

Nu, eu cred că chestiunea asta s-a întâmplat natural. Așa cum spuneați dumneavoastră, există PDF-uri, există audiobook-uri, de altfel și eu am promovat mereu cărțile nu doar în format fizic. Asta este o carte pe care am coordonat-o, mă rog, am inventat-o, să spunem așa, crezând foarte mult, dar o să ajungem și la discuția asta. Rămând la ceea ce m-ați întrebat dumneavoastră, eu cred că discursul public, modul de prezentare a unei cărți, modul de prezentare a unui eveniment cultural, trebuie să se racordeze la necesitățile pieții culturale. Cred cu tărie în lucrul ăsta, cred cu tărie că nu trebuie să dăm vina pe societatea tânără și să spunem nu face, nu e cum eram noi, nici nu trebuie să fie cum am fost noi.

Ei trebuie să fie cu un pas înainte, sau cu doi sau cu trei și sunt sigur că sunt cu un pas înainte, cu doi sau cu trei. De aceea, și societățile se dezvoltă, nu rămân pe loc. Deci, cred că inclusiv, asta spuneam și de târg, inclusiv punctul ăsta a fost atins în sensul că s-a trecut la o altă dimensiune. Eu cred și mai mult că cartea trebuie să aibă un argument. De altfel, în foarte multe dintre cărțile mele, eu am colaborat cu artiști vizuali, tocmai pentru a dinamiza discursul, tocmai pentru a aduce poezia și literatura, la nivelul de interes al societății publice. Noi nu trebuie să avem pretenția că literatura să se desfășoare pe stadioane pentru că lucrul ăsta nu se mai poate.

Literatura este un segment de nișe și atunci el trebuie tratat ca tare, dar și nișa trebuie întreținută, în sensul în care e nevoie de educație pentru a avea public culturalizat și este nevoie de racordarea mesajului, așa cum spuneați dumneavoastră, audiobook-uri. Lumea este într-o continuă mișcare, nu are timp. Și atunci este foarte simplu să-ți pui căștile în urechi și să asculți un audiobook decât să stai, nu știu, poate poți să faci două lucruri, trei în același timp. Dar oricum este un mare căștig. Doi, dimensiunea asta de a circula. Sigur că e important.

Ne aducem aminte cât de greu circulau cărțile până acum. Era imposibil, trebuia să circule în format fizic, să ajungă la tine. Acum există această posibilitate de a transmite un document, de a transmite o carte, de a transmite un articol, că nu discutăm doar despre asta, de a transmite o revistă științifică foarte ușor prin intermediul mijloacelor de comunicare online – mail, whatsapp și așa mai departe, toate mijloacele de comunicare.

Din păcate și în cazul lor e nevoie de o educație punctată, pentru că lumea în societatea contemporană comunică foarte mult și transmite foarte puțin. Din păcate asta este una dintre, cred eu, dintre probleme. Adică ar trebui să mergem mai mult către profundime, către esență, către lucrurile pe care vrem să le definim, pe care vrem să le rezolvăm. Atât timp cât nu suntem pragmatici și nu găsim – e la fel ca și folosirea acestor mijloace cu inteligența artificială. Ele sunt foarte utile, dar ele au nevoie de o bază.

Un om care folosește inteligența artificială trebuie să știe că el în prealabil trebuie să fi mers pe la bibliotecă. Adică baza de informații și ceea ce tu îi soliciți acelei inteligențe artificiale te asigură, în funcție de ce tu îi soliciți, te asigură de un răspuns care să fie cuprinzător și care să fie folositor. Altfel, lucrurile sunt foarte complicate. Dacă mergem pe zona superficială, și sigur, acum putem să avem pretenția că toată lumea să fie axată pe profunzime. Lumea e axată, în general, pe lucruri simple și lucruri imediate. Dar discut aici de fundamentul educației, pentru că el este cel mai important.

El ne poate salva pe noi, el a dus lucrurile mai departe. De asta încă vorbim cu toții limba română și lucrul ăsta n-a putut fi șters de nimeni și de nimic. Pentru că educația a jucat un rol important. Și faptul că segmentele astea, cărțile, informația din cărți, sunt parte structurală a sistemelor de valori. Și atunci este foarte greu să distrugi un sistem de valori. Doar pentru că tu îți dorești să faci asta, doar pentru că tu ai un plan, doar pentru că tu ai o structură atât de bine pusă la punct, încât crezi că rezultatele vor putea să șteargă totul. E foarte complicat.

Sunteți acum directorul general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. Vorbeam despre inteligența artificială. Unde se mai găsește opera autorului în condițiile în care, în ziua de astăzi, orice operă scrisă poate fi copiată aproape instantaneu și transmisă sau rescrisă. Și suntem pregătiți, din punct de vedere legislativ, măcar pentru opere scrise cu ajutorul inteligenței artificiale?

Deocamdată nu suntem, dar se lucrează la aceste legislații. Legislația trebuie corelată cu legislația europeană. Deci, nici la nivel internațional, lucrurile nu sunt foarte clare în ceea ce privește legislația legată de inteligență artificială. Dar, totuși, țin să cred că între o operă originală și o operă scrisă cu inteligență artificială există foarte multe diferențe. Mă întorc încă o dată la fundamentul despre care discutam. O persoană care este bine fundamentată, are o bază – și cred că aici se va face diferența pentru generațiile viitoare. Cred că oamenii care vor reuși și vor fi pragmatici vor fi cei care au o cultură generală foarte bine fundamentată.

Te ajută, cum spuneam, să folosești corect aceste mijloace. Pentru că inteligența artificială poate să-ți joace feste în sensul că să-ți spună lucruri pe care tu vrei să le auzi, dar care nu au legătură cu realitatea. Aici suntem exact cum se folosea, vă aduceți aminte, se foloseau copiii de internet ca să facă referate și le făceau anapoata. Sigur că un profesor, în momentul în care avea în față referatul, putea să-și dea seama că e unul copiat de pe internet. Cam așa e și cu inteligența artificială, din perspectiva mea. Deci nu cred că inteligența artificială poate să scrie un text, și vă spun din experiență, care să fie cuprinzător, sau cu care un autor să fie mulțumit și să-l dea către tipar. Nu cred asta. Și cred că literatura și, în general, informația rămâne în carte. Rămâne în carte sub diverse reforme, de la audiobook la carte în sistem online pe care poți să o consumi, pe care, digitalizată, să-i spunem.

Deci eu cred că toate, trebuie utilizate toate, dar, cartea ca obiect rămâne un lucru foarte important. Nu cred că se va șterge chestiunea asta. Adică va rămâne, cum s-a întors lumea de la casete, la CD-uri, la viniluri, cred că cartea, ca obiect, rămâne un fundament foarte important pentru societăți, în general, nu doar pentru asta în care noi trăim. Și repet, trebuie să existe, într-adevăr, o fundamentare serioasă vis-a-vis, dar ca să poți să faci o legislație, trebuie să iei în calcul tot ceea ce se întâmplă ca ea să poată să fie cât mai cuprinzătoare. Dar da, e nevoie de o legislație foarte aplicată în ceea ce privește această inteligență artificială.

Și pentru că vorbim despre cărți, dacă este să ne referim la literatura din România și din Republica Moldova, ne confruntăm cu un fel de paradox. Vorbim aceeași limbă, avem un spațiu cultural comun, este foarte multă apropiere, iată și organizarea unui astfel de salon internațional la Chișinău. Totuși, cărțile și autorii între cele două țări nu circulă atât de liber. Unde apare acest obstacol? E vorba despre piață?

Vă referiți acum la carte propriu-zis?

La cartea propriu-zisă, da. Nu sunt foarte cunoscuți autorii din Republica Moldova în România și invers și nici nu ajung atât de des cărțile pe piață.

Nu cărțile, aici este o problemă, din câte știu eu, este o ordonanță care afectează și circulația cărții în limba română. O ordonanță despre care eu am vorbit mereu în mediul instituțional și aici intră cumva și în contrapondere cu cărțile în limba rusă. Și nu ne referim la cărțile în limba rusă de calitate, ne referim la cele propagandistice. Și cumva, asta e o problemă, ar putea fi rezolvat într-adevăr modul în care circulă cartea. Dar, din alte puncte de vedere, nu cred că e o problemă atât de mare. E această ordonanță care e de mult, de 20 și ceva de ani. Inclusiv când am fost director la Centrul Național al Cărții, instituisem clar o regulă prin care la fiecare târg de carte erau prezenți, între invitații pe care noi ei aveam, scriitori din Republica Moldova, scriitori basarabeni, cele două programe de traducere pe care le gestionează statul român, prin ICR – TPS și Publishing – se adresau și scriitorilor din Basarabia, nu doar scriitorilor care aveau cetățenie, foarte important, ci scriitorilor de limba română.

Regulamentul spunea: scriitor de limba română, scriitor care scrie în limba română. Și lucrul ăsta s-a păstrat. Adică, ei sunt prezenți la fiecare târg de carte, nu cred că a existat, poate, nu știu, nu s-au corelat lucrurile, au vrut să invite pe cineva și n-a putut să vină. Dar eu știu că, de altfel, sunt edituri din Chișinău care publică scritorii de pe celălalt mal al Prutului și invers. Adică, eu cred că aici lucrurile s-au reglat, adică lucrurile stau foarte bine din punctul de vedere. Îmi doresc foarte mult ca programul de diplomație publică și culturală din Republica Moldova și din România să fie unificat de-a dreptul, adică să avem același plan. Asta am discutat-o și toată lumea a fost foarte încântată.

S-au întâmplat foarte multe lucruri bune, în sensul în care în programele Institutul Cultural Român din străinătate mereu au fost conlucrări și colaborări cu diplomații veniți de la Chișinău, deci mereu au fost invitați, au încercat să facă și lucrurile împreună, ceea ce este extraordinar. Și în Franța, și în Suedia, țin minte că ne-am întâlnit, am văzut că participă activ, dar cred că un plan comun ar fi ceva extraordinar, adică ar fi o chestiune extraordinară, ca să ne înțelegem, acest plan de diplomație publică și culturală se referă la sărbătoarea lui Eminescu, sărbătoarea lui Constantin Brâncuși, anul acesta se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Deci toate astea să fie un plan comun și să promovăm împreună lucrurile pe care le dorim să devină instrumente în ceea ce înseamnă diplomația și politica publică, pentru că un eveniment cultural are o încărcătură mult mai importantă decât orice altceva. Adică, din punctul meu de vedere, ținând cont de situația geopolitică în care ne aflăm și de situația generală, care nu e una care să ne facă plăcere, având în vedere conflictele care există. În Europa nu ne gândeam vreodată că mai poate să izbucnească un conflict? Nu ne gândeam, și iată că din păcate a izbucnit.

Deci politicile acestea de soft power, din punctul meu de vedere, au încărcătura și e foarte mare nevoie de ele în societate. Cred că, la nivel, să plecăm de la prima dumneavoastră întrebare legată de circulația cărții și a autorilor, aici cred că Republica Moldova și România au rezolvat această problemă. Singura chestiune este strict punctată de donația de carte și de cum circulă cartea. Aici e o mică problemă. Probabil că se va putea să rezolva și asta, atâta timp cât avem acest filon comun, care este limba română, care pentru noi este cel mai important, ca scritori. Și faptul că există acest târg de carte, scritorii din Republica Moldova vin în permanență în București, si pot să vă spun că sunt prezenți la târguri și, v-am spus, în ceea ce privește politica de promovare editorială a scriitorilor de traduceri, ei sunt incluși ca fiind scritori de limba română, indiferent dacă au sau nu cetățenia română. Deci tot timpul au fost, nu a existat niciun fel de problemă din punctul meu de vedere. Eu vorbesc din momentul în care am preluat eu Centrul Național al Cărții, acum 8 ani – 9 ani de zile.

Dar chestiunea asta a fost o permanență și pentru mine, a fost și este o preocupare constantă în a avea aceste legături din ce în ce mai bine articulate, pentru că, până la urmă, promovăm același spațiu de valori, promovăm aceeași limbă și promovăm niște scritori care sunt foarte, foarte talentați. Scriitorii de la Chișinău sunt scriitori cu adevărat talentați și, repet, ei au fost mereu promovați. Îmi aduc aminte, nu vreau să dau nume să nu se supere cineva, am participat ultima dată când am mers la târg la Torino, îmi aduc aminte că era tot un scritor din, m-am și văzut cu el astăzi la târg, tot un scritor de aici, de la Chișinău, era prezent cu o carte care era finanțată prin aceste programe. Și am participat și eu la lansare, mă rog, fiindu-mi și amic, acum lăsăm la o parte relațiile colegiale, sunt și relațiile de prietenie care sunt normale.

Deci eu cred că, din perspectiva asta, lucrurile funcționează foarte bine, și legat de limbă, și legat de circulația scriitorilor. Adică mie mi se pare că sunt omniprezenți, îmi aduc aminte că de fiecare dată când erau evenimente și la Paris, la ambasadă și la ICR, și scriitorii basarabeni de la Paris erau prezenți la evenimente și în Cluj ne vedem doar prezenți. Adică au făcut parte, ei sunt parte activă a politicii de promovare a culturii române și a limbii române.

Prin natura funcțiilor pe care le-ați avut și le aveți în instituțiile statului român, ați fost de numeroase ori la Chișinău, ați avut întâlniri cu diferite ocazii și în diferite medii, ați acordat interviuri presei de la Chișinău. Ce ați observat că s-a schimbat în rândul publicului din Republica Moldova, în lumea literară din Republica Moldova, și felul în care este privită cartea, dacă este o altă abordare? De asemenea, aș vrea să știu dacă considerați că la Chișinău este o altfel de abordare în privința cărții decât cea de la București.

Nu, eu cred că, din punctul ăsta de vedere, dacă e să discutăm așa că tot este tema recurentă asta cu Unirea, aici problema este rezolvată. Eu cred că avem aceleași preocupări, nu văd niciun fel de diferențe, ele nici nu există, dar nici le văd, nu le resimt, nu doar din perspectiva funcțiilor. Pentru mine, din foarte multe puncte de vedere, Chișinău este acasă. Eu nu am simțit niciodată că vin într-un loc străin, vin într-un loc în care mă simt foarte bine, pentru care sunt recunoscător, îi sunt recunoscător pentru că e într-adevăr un spațiu cultural extraordinar. Și nu vorbim doar de literatură aici.

Școala din Chișinău, școala de Arte Vizuale, este o școală foarte bună. Și nu doar asta, sunt locuri, știți cum e, așa cum mă duc la Timișoara, eu sunt născut la Târgu Jiu, dar și la Timișoara mă simt ca acasă, pentru că acolo mi-am petrecut anii de studii și lucrul ăsta este foarte important. Sunt locuri unde, nu știu, cum mă simt, ca să iau un exemplu și din afara României, cum mă simt în Franța. În Franța nu m-am simțit niciodată ca fiind străin de spațiu respectiv. Deși nu e același, e o comparație forțată, dar am încercat să vă spun că există, nu au legătură lucrurile astea cu funcții. Eu vin la Chișinău de foarte multă vreme, pentru că, într-adevăr, este un spațiu în care valorile, pe care eu le consider ca fiind valorile mele, le-am regăsit întotdeauna aici.

Și atunci, pentru mine, repet, e o chestiune care înseamnă acasă din foarte multe puncte de vedere. Și nu cred că doar pentru mine, și pentru scritorii de aici, cred că Bucureștiul înseamnă acasă, iarăși din foarte multe puncte de vedere. Și, repet, din perspectiva asta, noi cred că suntem, cumva, segmentul din societate care, fără să îi spună cineva, fără să-i explice cineva ceva, având acest liant comun, care este limba română, noi am rezolvat problema asta de foarte multă vreme.

Domnule Novac, vreau să vă întreb și ca scritor. Cum vă raportați la ideea de responsabilitate publică a literaturii?

Cred că responsabilitatea publică nu e neapărat a literaturii, ci a scriitorului. Eu cred că un om de cultură nu este doar om de cultură, să spunem, în spațiul cărților lui, sau în spațiul limbii lui, cum spunea Nichita Stănescu, „patria mea e limba română”, dar nu cred că doar acolo. Cred că avem obligația, și eu cred că obligația asta, încerc să mă achit de ea, să spun așa, prin aceste funcții publice pe care le-am avut, de a schimba în bine lucruri în societate. Și lucrul ăsta nu poți să-l faci decât dacă ești activ, adică dacă participi activ la o schimbare în societate. Deci cred că responsabilitatea noastră ca intelectuali, nu trebuie să fim nici scritori, nici artisti vizuali, trebuie să fim doar oameni, cum să spun, nici măcar intelectuali. Să fim cetățeni ai acestei societăți, în care noi trăim cu toții, și care, din fericire, din foarte multe puncte de vedere, aici mă refer la Europa în ansamblul ei, în foarte multe lucruri, e o societate liberă, în care poți să-ți exprimi punctele de vedere liber, poți să lupti pentru ele. Aici revenim la ce spunea Ion Rațiu în campania din anii 90 la președinție la București, când a dat o definiție a democrației. Și a spus: „o să mă lupt până la ultima picătură de sânge, să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Ce poate fi mai frumos decât atât?

Deci, cred că libera dezbatere de idei e cumva obligația scriitorului, că tot l-am luat pe el ca exemplu. Dar literatura, o văd cumva, nu trebuie să fie neapărat literatura combativă. Sigur, este. Sunt scriitori care, prin literatura lor, au schimbat mentalități, au schimbat societăți în bine. Și, bun, s-a încercat și invers, pentru că în perioada socialistă știm foarte bine și pe un mal și pe altul al Prutului, nu doar literatura. În general, materiile astea care sunt în zona umanistă au devenit un instrument de a schimba mentalități, de a forma alte mentalități. Cum comuniștii aveau omul nou, schimbăm omul. Omul nu se schimbă atât de ușor. Nici în bine, nici în păcate. Adică aici este un echilibru, din nefericire. Nu sunt disproporții atât de mari. Deci, cred că, da, avem un rol, trebuie să-l exercităm, și că literatura e cumva, cum să spun, cea care ne sprijină.

Aici e puțin ciudat. Dacă înainte de 90, oamenii care erau în domeniu erau foarte cunoscuți, acum, ca să poți să fii cunoscut că activezi în literatură, trebuie să faci lucruri, să spunem, mai catchy în societate, politică, ceva mai glossy în viața publică a societății. Sunt oameni care epatează prin alte lucruri ca să aducă discuția la subiectul principal, să spunem. E mai greu. În literatură e mai greu. A devenit o chestiune de nișă. Un scriitor nu cred că poate să iasă doar pentru că e scriitor să încerce să schimbe mentalități sau să ceară oamenilor să facă lucruri. Nu cred, e complicat. Adică a trecut acest val.

Trebuie invers, adică trebuie lucrat exact invers. Dar asta nu e neapărat un lucru rău, repet. Literatura este o chestiune de nișe și e foarte bine că e așa. Te îmbogățește orice carte, nu discutăm doar despre literatură, cărțile – în general cărțile de calitate – te îmbogățesc. Și de asta zic că un târg de carte, apropo de ce vorbeam, este argumentul principal că lucrurile funcționează foarte, foarte bine.

Mergând în continuarea acestei idei, având în vedere că trăim într-o societate în care mediul online face legea și rețelele de socializare transmit orice informație mult mai rapid, inclusiv dacă este vorba de dezinformare sau manipulare, aș vrea să vă întreb dacă, în ziua de astăzi, cărțile mai iau capacitatea de a schimba modul în care oamenii văd lumea sau rolul cărților rămâne doar cel de păstrare a memoriei?

Cred că ambele roluri rămân. Adică ele au și capacitatea de a schimba, cu siguranță. Și cea de-a doua variantă pe care ați expus-o e una valabilă, din punctul meu de vedere, pentru că o carte este, cumva, o structură de valoare a celui care a scris-o. Și e, cumva, modul în care el vede lumea pe care a trăit-o. Și, cumva, dacă vrei să rememorezi, vrei să înțelegi anumite lucruri, trebuie să te raportezi foarte mult la cărți. De aceea, e foarte greu să înveți literatură sau să înțelegi lucruri fără să știi istorie. Asta nu înseamnă să învățăm date pe de rost. Lumea în România e terorizată când aude istorie, aoleu, trebuie să memorăm pe de rost. Nu, nu trebuie să memorăm pe de rost.

Trebuie să înțelegem concepte, să înțelegem că anumite lucruri s-au întâmplat și că au o justificare istorică. Altfel, e foarte complicat. Nu poți să înveți nici istoria muzicii, nici literatură, să înțelegi de ce printre textele pe care le-a scris Nichita Stănescu sunt și chestiuni proletcultiste, pentru că erau o obligație. Și n-aveai cum să publici o carte dacă nu făceai lucrurile astea. Ușor, ușor, scritorii importanți s-au detașat de acel discurs și au rămas, pur și simplu, la cărțile de debut, era obligativitate. Are și niște poezii, dar sunt scrise în stilul lui caracteristic, inconfundabil, încercând să acopere cumva marasmul ăsta pe care partidul voia să-l treacă către societate. Dar, repet, trebuie înțelese. Nu putem să judecăm, să-i dăm cu barda, gata, ia uite ce-a făcut ăla, nu.

Mai este o chestiune.Noi nu putem să judecăm lucruri cu creierul și cu inteligența de astăzi, care s-au petrecut acum 200 de ani. Nu e nici același context, nu sunt nici aceleași lucruri și nici gândirea umană nu e aceeași. Și atunci este complicat. Adică e bine să ne racordăm la spațiile respective, la timpul respectiv, racordându-ne la contexte politice și istorice. E foarte important. Asta e valabil și pentru ceea ce se întâmplă în contemporanitate. Contextul, contextualizarea este cea mai importantă. Dacă eu nu mă aplec către context, atunci sunt cumva între alb și negru. E bine, e rău. Nu e așa. Lucrurile sunt, cum să spun, sunt mult mai concentrate și mult mai profunde decât atât.

Domnule Novac, vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție extrem de interesantă.

Și eu vă mulțumesc pentru invitație.