Atac terorist în apropiere de Paris: un mort și cel puțin patru răniți

Sursa foto: Getty Images

Atentat terorist în apropiere de Paris: o persoană înarmată a tras în rafală dintr-un automobil asupra trecătorilor în orașul Trappes și în localitatea La Verrière. Autoritățile locale au anunțat că atacul s-a soldat cu un mort și cel puțin patru răniți. Potrivit presei franceze, suspectul, un bărbat de 39 de ani, a fost reținut, transmite IPN.

Persoana decedată este un bărbat de 26 de ani. Printre răniți se numără un tânăr de 21 de ani și un copil de 12 ani, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Alte două persoane au fost, de asemenea, spitalizate, iar una dintre ele este în stare critică.

Primarul din Trappes, Ali Rabeh, a anunțat că atacatorul a tras și asupra unui centru medical, a unei benzinării și a mai multor vehicule. Parchetul Național Antiterorist a declarat că a preluat ancheta în acest caz. La percheziția locuinței suspectului, oamenii legii au descoperit că apartamentul era minat cu butelii de gaz. Arma folosită în atac este de uz militar și nu poate fi achiziționată sau deținută în mod legal în Franța.

Prim-ministrul Sébastien Lecornu a calificat atacul drept extrem de grav și a dat asigurări că toate resursele forțelor de securitate și ale sistemului judiciar sunt mobilizate la capacitate maximă.

Ucraina și Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri de război, în cadrul căruia fiecare parte a eliberat câte 270 de persoane. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că printre ucrainenii repatriați se numără atât militari, cât și civili, majoritatea fiind în captivitate din 2022, transmite IPN.

Potrivit liderului de la Kiev, printre persoanele eliberate se află luptători din batalionul Azov, grăniceri și militari din mai multe subdiviziuni ale armatei ucrainene. De asemenea, printre cei repatriați se numără cinci supraviețuitori ai atacului rusesc asupra închisorii din Olenivka, din iulie 2022.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a anunțat că cei 270 de militari ruși eliberați se află în Belarus, unde beneficiază de asistență psihologică și medicală. Ulterior, aceștia urmează să fie transportați în Rusia pentru tratament și reabilitare.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

1 IANUARIE, 2025