APP va relansa licitațiile pentru privatizarea a patru întreprinderi de stat, inclusiv Hotelul Zarea

Agenția Proprietății Publice va relansa procedurile de privatizare pentru patru întreprinderi de stat, inclusiv Hotelul Zarea, după ce la licitațiile anunțate anterior nu au fost depuse cereri de participare, transmite IPN.

Celelalte întreprinderi vizate sunt întreprinderea experimentală chimică „Izomer”, întreprinderea editorial-poligrafică „Știința” și editura didactică de stat „Lumina”.

Potrivit APP, la pregătirea noilor licitații vor fi luate în considerare aspectele de interes pentru potențialii investitori, identificate în cadrul discuțiilor din etapa precedentă. Agenția precizează că va continua să promoveze oportunitățile de privatizare pentru a atrage capital privat și a susține dezvoltarea întreprinderilor.

Termenul-limită extins pentru depunerea cererilor de participare a expirat pe 19 octombrie, iar licitațiile pentru cele patru bunuri ale statului erau programate pentru 20 octombrie.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Premierul Vasile Tofan îndeamnă locuitorii Găgăuziei să participe la alegerile din 15 noiembrie și să-și aleagă reprezentanții liber și onest, fără a se lăsa influențați de bani murdari, manipulare și minciuni. Șeful executivului spune că autoritățile centrale au nevoie de parteneri competenți și onești în administrația regiunii, pentru a găsi soluții la problemele concrete, transmite IPN.

Adresându-se locuitorilor Găgăuziei în trei limbi, premierul a subliniat că decizia privind viitoarea conducere a regiunii le aparține cetățenilor. „Puterea de a decide cine va administra autonomia găgăuză este în votul vostru. Nu banii murdari, nu manipularea și minciunile, ci votul vostru, cinstit și liber. Doar alegerile corecte reprezintă în mod autentic voința cetățenilor”, a declarat Vasile Tofan.

Potrivit lui, în ultimii zece ani, Găgăuzia a beneficiat de investiții de peste 140 de milioane de lei prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. De asemenea, în perioada 2022-2025, au fost aprobate 115 proiecte investiționale pentru companiile din regiune, cu granturi de peste 40 de milioane de lei.

Totodată, premierul a evidențiat necesitatea îmbunătățirii drumurilor regionale, extinderii accesului la apă și canalizare și susținerii inițiativelor economice locale. Potrivit lui, Guvernul va continua să investească în dezvoltarea localităților din întreaga țară, indiferent de regiune.

Alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie. Pentru funcția de bașcan s-au înscris opt candidați, iar pentru cele 35 de mandate din Adunarea Populară candidează 135 de persoane.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025