Angajații din asistența socială vor fi atestați la fiecare trei ani și vor primi sporuri în funcție de calificare

Sursa foto: MMPS

Angajații din sistemul de asistență socială vor fi atestați profesional la fiecare trei ani și vor putea beneficia de sporuri salariale lunare între 750 și 2 000 de lei, în funcție de gradul de calificare obținut. Prevederile se regăsesc într-o lege votată în două lecturi în Parlament, care aduce schimbări în modul de organizare a serviciilor sociale, dar și în evaluarea și dezvoltarea profesională a personalului din domeniu, transmite IPN.

Legea prevede instituirea unui sistem de cinci grade de calificare profesională, gradul I fiind cel mai înalt. Potrivit notei informative a proiectului, sporul estimat pentru gradul V este de 750 de lei, pentru gradul IV – 1 000 de lei, pentru gradul III – 1 250 de lei, pentru gradul II – 1 500 de lei, iar pentru gradul I – 2 000 de lei. Legea prevede acordarea sporului lunar în condițiile sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Noul sistem va fi introdus treptat. Prima etapă de atestare, pentru obținerea gradului V, este planificată pentru anul 2028. Legea prevede și un sistem de dezvoltare profesională, care va include integrarea noilor angajați, formarea continuă, evaluarea competențelor și supervizarea activității. Potrivit proiectului, scopul este de a le oferi celor care lucrează în domeniul asistenței sociale un parcurs profesional mai clar și posibilitatea de a avansa în carieră.

Absolvenții cu diplomă de licență ai facultăților de asistență socială vor putea participa la prima atestare după un an de activitate, la fel ca și absolvenții de masterat.

Noile prevederi vizează și modul de acordare a ajutorului social. Legea introduce noțiunile de „management de caz” și „risc de vulnerabilitate” și clarifică cine poate depune o cerere de ajutor social în numele unei familii. Astfel, solicitarea va putea fi făcută inclusiv de un ocrotitor sau de o altă persoană împuternicită. În plus, evidența serviciilor sociale și a beneficiarilor va fi realizată prin sistemul informațional „eSocial”.

Peste 33 de kilometri de drumuri regionale din raioanele Ungheni și Călărași vor fi reabilitați în cadrul unui proiect finanțat de Banca Mondială. Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, lucrările vor include asfaltarea, reabilitarea a două poduri, construcția de trotuare și amenajarea stațiilor de autobuz, transmite IPN.

Potrivit MIDR, contractele pentru executarea lucrărilor au fost semnate joi de reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor și ai companiilor desemnate să realizeze proiectul. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 31,4 milioane de euro.

Instituția precizează că vor fi reabilitate drumurile G88 Cornești-Boghenii Noi-Năpădeni-M5, pe loturile I și II, și G86 G88-Dereneu-G85, pe secțiunea a doua, cu o lungime totală de 33,5 kilometri. Traseele traversează localitățile Cornești, Poiana, Mircești, Boghenii Noi, Boghenii Vechi, Drujba, Năpădeni, Cornova, Rădeni, Dereneu și Duma.

Lucrările vor include refacerea fundației drumurilor, construcția a peste 880 de metri de podețe și amenajarea a peste 18 kilometri de șanțuri pentru scurgerea apelor. De asemenea, vor fi amenajate opt stații de autobuz și se vor instala parapete de protecție și indicatoare rutiere. Proiectul mai prevede modernizarea iluminatului stradal și reamenajarea rețelelor de comunicații și a conductelor de apă.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Angajații din asistența socială vor fi atestați la fiecare trei ani și vor primi sporuri în funcție de calificare

Sursa foto: MMPS

Angajații din sistemul de asistență socială vor fi atestați profesional la fiecare trei ani și vor putea beneficia de sporuri salariale lunare între 750 și 2 000 de lei, în funcție de gradul de calificare obținut. Prevederile se regăsesc într-o lege votată în două lecturi în Parlament, care aduce schimbări în modul de organizare a serviciilor sociale, dar și în evaluarea și dezvoltarea profesională a personalului din domeniu, transmite IPN.

Legea prevede instituirea unui sistem de cinci grade de calificare profesională, gradul I fiind cel mai înalt. Potrivit notei informative a proiectului, sporul estimat pentru gradul V este de 750 de lei, pentru gradul IV – 1 000 de lei, pentru gradul III – 1 250 de lei, pentru gradul II – 1 500 de lei, iar pentru gradul I – 2 000 de lei. Legea prevede acordarea sporului lunar în condițiile sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Noul sistem va fi introdus treptat. Prima etapă de atestare, pentru obținerea gradului V, este planificată pentru anul 2028. Legea prevede și un sistem de dezvoltare profesională, care va include integrarea noilor angajați, formarea continuă, evaluarea competențelor și supervizarea activității. Potrivit proiectului, scopul este de a le oferi celor care lucrează în domeniul asistenței sociale un parcurs profesional mai clar și posibilitatea de a avansa în carieră.

Absolvenții cu diplomă de licență ai facultăților de asistență socială vor putea participa la prima atestare după un an de activitate, la fel ca și absolvenții de masterat.

Noile prevederi vizează și modul de acordare a ajutorului social. Legea introduce noțiunile de „management de caz” și „risc de vulnerabilitate” și clarifică cine poate depune o cerere de ajutor social în numele unei familii. Astfel, solicitarea va putea fi făcută inclusiv de un ocrotitor sau de o altă persoană împuternicită. În plus, evidența serviciilor sociale și a beneficiarilor va fi realizată prin sistemul informațional „eSocial”.

Premierul Vasile Tofan susține că principala restanță a Guvernului, după primele 100 de zile de activitate, este că reformele și deciziile adoptate nu se resimt încă suficient în viața de zi cu zi a oamenilor. Întrebat dacă este mulțumit de activitatea executivului, acesta a spus că nu poate fi niciodată pe deplin satisfăcut, menționând că o altă provocare majoră este identificarea resurselor financiare pentru a ajuta populația să facă față cheltuielilor și facturilor, transmite IPN.

„Cea mai mare restanță e cum traducem tot ce facem aici în schimbări reale în viața oamenilor”, a spus Vasile Tofan în cadrul unei conferințe de presă. Premierul a recunoscut că Guvernul trebuie să găsească mai multe resurse pentru sprijinirea cetățenilor, chiar dacă bugetul este supus unor presiuni mari.

În raport, executivul anunță 181 de rezultate, decizii și acțiuni realizate sau inițiate în 15 domenii. Printre acestea se numără reformele economice și administrative, investițiile în infrastructură, măsurile pentru securitatea energetică și avansarea parcursului european.

În economie, Guvernul raportează creșteri ale producției agricole cu 11,5%, a celei industriale cu 6,7% și a exporturilor cu 12,8%. Totuși, PIB-ul a crescut cu doar 0,6% în primul semestru, iar inflația anuală a ajuns la 8,6% în septembrie.

În administrația publică este propusă reorganizarea celor 32 de raioane în trei regiuni – Nord, Centru și Sud, iar în energetică au fost constituite stocuri de securitate de 56,3 milioane de metri cubi de gaze naturale. Linia electrică Vulcănești–Chișinău a fost pusă sub tensiune, iar contractul pentru construcția liniei Bălți–Suceava a fost semnat. La capitolul infrastructură, au fost recepționați 88 de kilometri de drumuri naționale și construiți 285 de kilometri de apeduct prin programul „Satul European II”. Din cele 425 de proiecte de infrastructură raportate, 177 au fost finalizate.

În sănătate au fost semnate 113 contracte, în valoare de peste 340 de milioane de lei, pentru modernizarea instituțiilor medicale. În educație sunt în derulare investiții de peste 130 de milioane de euro în instituții de învățământ profesional și școli model, iar bursele studenților au fost majorate cu cel puțin 40%.

Pe dimensiunea europeană, Republica Moldova are deschise patru dintre cele șase clustere de negociere. Guvernul își propune să închidă provizoriu negocierile de aderare până la începutul anului 2028.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025