Igor Dodon: La sfârșit de aprilie – început de mai, vor fi scoase anumite restricții

O decizie privind prelungirea stării de urgență nu s-a luat, precizează președintele Igor Dodon într-un nou episod al emisiunii „Președintele răspunde”. Dacă situația privind răspândirea COVID-19 va fi dificilă, Parlamentului i se va propune să prelungească starea de urgență. „Indiferent dacă va lua sau nu Parlamentul această decizie, noi considerăm că la sfărșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, urmează să fie scoase anumite restricții pentru activitatea economică, comerțul, HoReCa”, a declarat șeful statului, citat de IPN.

În altă ordine de idei, președintele a relatat că a fost informat că șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, s-a îmbolnăvit de COVID-19. Persoanele care au fost în contact cu acesta au făcut și ele testul. Șeful statului a mai spus că personal respectă recomandările medicilor privind măsurile de protecție.

Președintele a comunicat că instituțiile medicale dispun de 500 de ventilatoare pentru respirație asistată. Până acum, din cele peste 1100 de persoane confirmate cu COVID-19, în jur de zece persoane au avut nevoie de respirație asistată. „Avem ultilaj, dar totodată au fost lansate discuțiile, inclusiv cu partenerii care sunt gata să vină cu donații, pentru a mări numărul acestor ventilatoare”, a spus Igor Dodon. Săptămâna viitoare, va mai ajunge un lot din China. Este vorba de 100 de mii de teste comandate de stat, dar și ajutoare oferite de partea chineză.

Starea de urgență este declarată până pe 15 mai.

Primăria municipiului Chișinău organizează festivalul „Te salut, Chișinău!”, cu ocazia celor 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului (17-19 iulie) /Strada pietonală „Eugen Doga” /ora 18:00/.

În sectoarele capitalei se desfășoară campionatul municipal la șah și joc de dame pentru seniori /18-19 iulie/.

Primăria municipiului Chișinău desfășoară în sectoarele capitalei iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone /18-19 iulie/.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Igor Dodon: La sfârșit de aprilie – început de mai, vor fi scoase anumite restricții

O decizie privind prelungirea stării de urgență nu s-a luat, precizează președintele Igor Dodon într-un nou episod al emisiunii „Președintele răspunde”. Dacă situația privind răspândirea COVID-19 va fi dificilă, Parlamentului i se va propune să prelungească starea de urgență. „Indiferent dacă va lua sau nu Parlamentul această decizie, noi considerăm că la sfărșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, urmează să fie scoase anumite restricții pentru activitatea economică, comerțul, HoReCa”, a declarat șeful statului, citat de IPN.

În altă ordine de idei, președintele a relatat că a fost informat că șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza, s-a îmbolnăvit de COVID-19. Persoanele care au fost în contact cu acesta au făcut și ele testul. Șeful statului a mai spus că personal respectă recomandările medicilor privind măsurile de protecție.

Președintele a comunicat că instituțiile medicale dispun de 500 de ventilatoare pentru respirație asistată. Până acum, din cele peste 1100 de persoane confirmate cu COVID-19, în jur de zece persoane au avut nevoie de respirație asistată. „Avem ultilaj, dar totodată au fost lansate discuțiile, inclusiv cu partenerii care sunt gata să vină cu donații, pentru a mări numărul acestor ventilatoare”, a spus Igor Dodon. Săptămâna viitoare, va mai ajunge un lot din China. Este vorba de 100 de mii de teste comandate de stat, dar și ajutoare oferite de partea chineză.

Starea de urgență este declarată până pe 15 mai.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a declarat că modificările privind competențele autonomiei găgăuze în organizarea alegerilor nu reprezintă o atingere adusă statutului acesteia. „Găgăuzia nu are dușmani în Moldova”, a declarat Tănase în emisiunea „Teritoria Svobodî” cu Lilia Burakovski, transmite IPN.

Alexandru Tănase a mai afirmat că Comratul este „manipulat cu obrăznicie”. „Îmi pare foarte rău că, după 30 de ani, acolo nu sunt reprezentate normal alte partide politice, iar politicienii cu orientare pro-moscovită controlează situația din autonomie”, a precizat fostul președinte al Curții Constituționale.

În opinia sa, aceasta este o restanță a Chișinăului, pentru care țara va plăti un preț mare din cauza ignorării situației din regiune.

El a menționat că, cel mai probabil, vor fi operate modificări legislative, potrivit cărora Chișinăul va desemna el însuși organele electorale care vor organiza alegerile în Găgăuzia – la data stabilită de Adunarea Populară.

„Găgăuzia nu are niciun dușman în Republica Moldova. Nu există niciun politician – nici măcar cel mai marginal – care să spună că autonomia trebuie lichidată sau că anumite competențe trebuie reduse”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025