Zborurile din Dubai, oprite din cauza unui atac cu drone. Aeroportul și-a suspendat activitatea

Sursa foto: iStock

Operațiunile Aeroportului Internațional Dubai au fost suspendate temporar, după ce un atac cu drone a avut loc în apropierea terminalelor. Autoritățile aeroportuare au precizat că măsura a fost luată pentru a proteja siguranța pasagerilor, a personalului și a echipajelor companiilor aeriene. Operațiunile urmează să fie reluate imediat ce situația va fi evaluată și considerată sigură, transmite IPN.

Potrivit biroului de presă al Guvernului, toate procedurile au fost gestionate conform protocoalelor de siguranță stabilite. Incidentul a fost considerat minor, cauzat de căderea unor fragmente rezultate după interceptarea unui obiect aerian. Nu au fost raportate victime, iar situația a fost ținută rapid sub control.

În urma incidentului, mai multe zboruri au fost suspendate sau întârziate. Compania aeriană Emirates a anunțat reluarea treptată a operațiunilor. Pasagerii cu rezervări confirmate pentru zborurile din această după-amiază pot merge la aeroport, inclusiv cei aflați în tranzit, cu condiția ca zborul lor de conexiune să fie operat.

Conflictul din Orientul Mijlociu a intrat în a opta zi, intensificându-se după uciderea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, într-o operațiune americano-israeliană. Ca urmare, au fost declanșate atacuri reciproce între Iran, Israel și SUA, incluzând lovituri asupra infrastructurii strategice și valuri de rachete și drone în statele din regiune.

Meteorologii au emis cod galben de caniculă pentru acest weekend. În cea mai mare parte a țării, temperaturile maxime vor ajunge la +34 de grade Celsius, transmite IPN.

Avertizarea este valabilă pentru centrul, sudul și estul țării. Sub incidența codului galben intră și mai multe raioane din nord. Cele mai nordice raioane ale țării precum Briceni, Ocnița, Edineț, Drochia, Soroca, Glodeni, Râșcani și Dondușeni – nu sunt vizate de avertizare.

Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice.

În perioadele de caniculă, autoritățile recomandă oamenilor să evite expunerea îndelungată la soare în orele de vârf, să consume suficiente lichide și să acorde o atenție sporită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

0 FacebookTwitterPinterestEmail

Zborurile din Dubai, oprite din cauza unui atac cu drone. Aeroportul și-a suspendat activitatea

Sursa foto: iStock

Operațiunile Aeroportului Internațional Dubai au fost suspendate temporar, după ce un atac cu drone a avut loc în apropierea terminalelor. Autoritățile aeroportuare au precizat că măsura a fost luată pentru a proteja siguranța pasagerilor, a personalului și a echipajelor companiilor aeriene. Operațiunile urmează să fie reluate imediat ce situația va fi evaluată și considerată sigură, transmite IPN.

Potrivit biroului de presă al Guvernului, toate procedurile au fost gestionate conform protocoalelor de siguranță stabilite. Incidentul a fost considerat minor, cauzat de căderea unor fragmente rezultate după interceptarea unui obiect aerian. Nu au fost raportate victime, iar situația a fost ținută rapid sub control.

În urma incidentului, mai multe zboruri au fost suspendate sau întârziate. Compania aeriană Emirates a anunțat reluarea treptată a operațiunilor. Pasagerii cu rezervări confirmate pentru zborurile din această după-amiază pot merge la aeroport, inclusiv cei aflați în tranzit, cu condiția ca zborul lor de conexiune să fie operat.

Conflictul din Orientul Mijlociu a intrat în a opta zi, intensificându-se după uciderea liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, într-o operațiune americano-israeliană. Ca urmare, au fost declanșate atacuri reciproce între Iran, Israel și SUA, incluzând lovituri asupra infrastructurii strategice și valuri de rachete și drone în statele din regiune.

Zborurile din Dubai, oprite din cauza unui atac cu drone. Aeroportul și-a suspendat activitatea

Rapid Ghidighici a cucerit, în premieră, Cupa Moldovei la fotbal pe plajă, după ce a învins cu 5-3 formația Nistru...

Acest material este disponibil doar pe bază de abonament.
Abonează-te pentru a avea acces la mai multe materiale și funcționalități exclusive!

0 FacebookTwitterPinterestEmail
1 IANUARIE, 2025