Începând cu 1 august 2025, furnizarea și facturarea gazelor naturale pentru consumatorii casnici din Republica Moldova va fi preluată de compania de stat Energocom, informează premierul Dorin Recean. Decizia a fost luată de Comisia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, care a desemnat Energocom drept furnizor cu obligații de serviciu public pentru o perioadă de trei ani, transmite IPN.
Premierul a declarat că această măsură înseamnă trecerea infrastructurii de livrare a gazului sub controlul statului.
„Statul, și anume compania statului Energocom, preia controlul asupra infrastructurii de asigurare cu gaz a țării”, a precizat șeful executivului. El a subliniat că schimbarea se va face automat, iar cetățenii nu vor trebui să întreprindă niciun demers.
Potrivit lui Recean, transferul responsabilității către o companie națională are ca scop înlocuirea unui furnizor aflat sub control rusesc. În prezent, Moldovagaz este deținută majoritar de concernul rus Gazprom, care controlează 50% din acțiuni, în timp ce Guvernul Republicii Moldova deține 35,33%.
Totodată, premierul a precizat că procesul de separare urma să fie finalizat în 2026, dar termenul a fost devansat după ce Gazprom a întrerupt complet livrările de gaze către Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025. ANRE a reluat procedura și a desemnat Energocom drept furnizor cu obligații de serviciu public pentru o perioadă de trei ani.
Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, a declarat că decizia ANRE nu va afecta activitatea întreprinderii. „Vreau să vă asigur că decizia de astăzi a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nu va afecta funcționarea SA Moldovagaz și nici responsabilitatea socială pe care conducerea companiei o are față de colectiv”, a declarat Ceban.
El a adăugat că Moldovagaz continuă să aibă sarcina de a livra gazele către consumatori și de a identifica soluții pentru perioada următoare. Decizia ANRE a fost comunicată acționarilor companiei, iar informațiile privind pașii următori vor fi comunicate în momentul oportun.
Hotărârea ANRE vine în contextul în care, începând cu 31 iulie 2025, Moldovagaz risca să nu mai poată îndeplini obligațiile de serviciu public din cauza nerespectării cerinței legale privind separarea activităților de furnizare și transport. Este o etapă în procesul de implementare a Pachetului Energetic III, la care Republica Moldova s-a angajat.
În 2023, rețelele de transport deținute de Moldovagaz au fost deja transmise temporar către Vestmoldtransgaz. De săptămâna trecută, Energocom a început deja achiziția gazelor pentru sezonul rece 2025–2026, care va începe la 1 octombrie.