IPN a publicat pe 11 decembrie OP-ED-ul cu titlul: „Lupta cu propaganda rusă în Moldova, sensibilizarea SUA și contextul european”, semnat de politologul Dionis Cenușa. Amendarea-fulger a Codului are loc în toiul evaluării UE privind îndeplinirea pre-condițiilor politice pentru obținerea primei tranșe a asistenței macro-financiare, observă Dionis Cenușa. Potrivit politologului, chiar dacă constituie un risc vădit, guvernarea totuși adoptă restricțiile față de materialul media care amenință securitatea informațională a țării. Citeşte mai mult…
xxx
Curtea Constituțională a avizat pozitiv proiectul de lege, înaintat de 36 de deputați, pentru modificarea și completarea Constituției, prin introducerea vectorului european. Curtea Constituțională a stabilit în ședința de luni, 11 decembrie, că aspirațiile Republicii Moldova de a stabili relații politice, economice, culturale și în alte domenii de interes comun cu țările europene și orientarea spre spațiul valoric democratic european au fost consfințite în actul de constituire a statului – Declarația de Independență. Citeşte mai mult…
xxx
În OP-ED-ul cu titlul: „UTA Găgăuzia manifestă interes pentru experiența Tirolului de Sud. Este admisibilă extinderea competențelor autonomiei în condițiile Moldovei?”, semnat de politologul Veaceslav Craciun se spune că Autonomia Găgăuză intenționează să stabilească relații de colaborare cu Tirolul de Sud. Potrivit autorului articolului, aceasta este concluzia ca rezultat al vizitei de lucru a bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah și speakerului Adunării Populare Vladimir Câssa, întreprinsă recent în capitala provinciei autonome italiene orașul Bolzano. Citeşte mai mult…
xxx
Republica Moldova se află într-un amplu proces de modernizare a sistemului de asigurare a securității alimentelor, iar România, în calitatea sa de membru al UE, este o poartă prin care producătorii moldoveni ajung mai ușor pe piața europeană. Declarația a fost făcută de Gheorghe Gaberi, directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor la o conferință de presă de încheiere a două proiecte dintre România și Republica Moldova, în domeniul siguranței alimentare. Proiectele au avut un buget de aproape 600 de mii de euro. Citeşte mai mult…
xxx
Introducerea vectorului european în Constituție ar influența politica din Moldova, având în vedere că lupta interpartinică se bazează pe factorul geopolitic. Declarația a fost făcută de Alexandru Solcan, decanul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative de la USM, în cadrul unei emisiuni tv. Potrivit lui, clivajul care face diferența în campaniile electorale este cel geopolitic. Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, susține că introducerea în Constituție a vectorului european înseamnă racordarea la bunele practici ale UE. Citeşte mai mult…
xxx
Înainte de a promova modificări în Constituție ar trebui ca inițiativa să fie susținută de majoritatea cetățenilor, în cadrul unui referendum. O spune președintele Igor Dodon, care declară că va face totul ca inițiativa de schimbare a sintagmei „limba moldovenească” din Constituție cu cea de „limba română” să nu fie promovată. Potrivit lui Igor Dodon, și inițiativa de introducere a vectorului european în Constituție trebuie supusă referendumului. Declarația a fost făcută la evenimentul de bilanț al activității sale de un an în funcția de președinte.. Citeşte mai mult…
xxx
Dacă conducerea Republicii Moldova nu va putea asigura, după următoarele alegeri parlamentare, o politică externă echilibrată, țara își poate pierde statalitatea în următorii 5-10 ani. Declarația a fost făcută de președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, la un an de când este în funcție. Igor Dodon a spus că nu este antieuropean, chiar dacă militează pentru relații bune cu Federația Rusă. În realitățile geopolitice din lume și din regiune, Moldova trebuie să aibă o relație bună și cu vestul, și cu estul, a spus Igor Dodon. Citeşte mai mult…
xxx
Republica Moldova poate merge pe calea reformării și modernizării doar cu suport financiar, economic și logistic pe care, la această etapă, îl oferă doar partenerii europeni de dezvoltare. Pentru aceasta statul trebuie să îndeplinească 28 de condiții, ale Memorandumul privind acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro. Lucrul acesta urmează să fie făcut foarte repede, pentru că peste un an urmează alegeri parlamentare, rezultatele cărora pot confirma și accelera cursul european al țării, dar îl pot încetini sau chiar deturna. Despre aceasta au discutat participanții la participanții la dezbaterile publice cu tema: „Șansele îndeplinirii celor 28 de condiții în contul a 100 de milioane oferite de UE sau Cât de real este obiectivul guvernării de a face calea europeană ireversibilă până la alegerile parlamentare?”, ediția a 85-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova. Citeşte mai mult…
xxx
Prima tranșă de bani din partea UE, din cele 100 de milioane de euro, ar putea ajunge în Moldova în februarie sau martie, anul viitor, iar potrivit Memorandumului de înțelegere dintre Moldova și UE, la trei luni de la debursarea tranșei, va fi efectuată o evaluare și stabilite condițiile următoarelor debursări. Implementarea condițiilor impuse depinde de guvernarea de la Chișinău, deoarece implementarea este cuvântul cheie la verificarea îndeplinirii condițiilor impuse de UE în schimbul debursării banilor pentru Republica Moldova. De această părere este Igor Boțan, directorul executiv al ADEPT, participant la dezbaterile IPN. Citeşte mai mult…
xxx
Cele 28 de condiții înaintate de UE Moldovei nu înseamnă un lucru negativ, ci dimpotrivă unul bun, întrucât ireversibilitatea parcursului european depinde de reformele care se realizează și se implementează cu suport european. Mai mult ca atât, guvernarea insistă foarte mult pe intensificarea dialogului cu UE, în condițiile în care o comunicare continuă înseamnă o apropiere a Moldovei de idealul pe care îl reprezintă comunitatea europeană. Opiniile au fost exprimate de către Ion Ranga, membru al Biroului permanent al PPEM, la dezbaterile IPN. Citeşte mai mult…
xxx
Cele 28 de condiții înainte de către UE Moldovei rămân angajamentele guvernării care trebuie să îmbunătățească viața cetățenilor. Guvernarea își dorește ca procesul de integrare europeană și asociere la valorile europene să fie ireversibile. În acest sens există determinare la nivel de guvernamental și parlamentar. Declarațiile aparțin deputatei Partidului Democrat, Valentina Buliga, și au fost făcute în cadrul dezbaterilor de la IPN. „Toate aceste reforme și acțiuni nu sunt pentru UE, ci pentru cetățenii Republicii Moldova”, a opinat Valentina Buliga. Citeşte mai mult…
xxx
„Facem o greșeală substanțială când spunem că UE susține sau nu susține Republica Moldova, pentru că toate instituțiile europene susțin integrarea europeană a Moldovei. Însă, au o atitudine foarte obiectivă și critică față de acțiunile guvernării, de unde rezultă și tărăgănarea acordării asistenței macrofinanciare pentru Moldova, deja pe parcursul a doi ani”, a declarat președintele PLDM, Viorel Cibotaru în cadrul dezbaterilor de la IPN. Potrivit lui, derapajele democratice, corupția în cadrul clasei politice, incapacitatea de a implementa reformele sunt printre constatările frecvente ale organizațiilor internaționale de monitorizare. Citeşte mai mult…
xxx
UE nu acordă bani pentru ca Moldova să ofere ceva în schimb. Condițiile înaintate, chiar dacă sunt îndreptate împotriva a ceva sau a cuiva, atunci este vorba despre sistemul birocratic sau clasele politice mai puțin bune, însă ele sunt în beneficiul cetățeanului. Opinia aparține expertului IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, și a fost exprimată la dezbaterile de la IPN. „Toate condițiile UE sunt niște cadouri pe care vrea să le ofere cetățenilor noștri. Și aici ei demonstrează că noi putem, prin anumite eforturi și dacă vom fi inteligenți și le vom îndeplini, să avem beneficii”, a declarat Ioniță. Citeşte mai mult…
Prin condițiile impuse Moldovei, UE îi vrea binele acestei țări, susține expertul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță, care s-a referit, în particular, la două din cele 28 de condiții stabilite în Memorandumul de înțelegere dintre Moldova și UE pentru acordarea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro. Astfel, una din condiții prevede reforma Guvernului central, iar cea de a doua la reducerea numărului actelor permisive. Opinia a fost exprimată la dezbaterile IPN. Citeşte mai mult…
xxx
Vectorul european a înregistrat un procentaj record de susținere a populației în cel mai recent sondaj IMAS. Acesta a acumulat 60% din susținerea populației, ceea ce nu s-a mai înregistrat în Moldova de cinci ani. Declarația a fost făcută de Doru Petruți, directorul executiv IMAS, în cadrul unei emisiuni tv. „E un procent record, dar din care trebuie trase învățăminte. În momentul în care guvernarea nu produce evenimente apreciate de UE, lucrurile o iau în sens invers. Din moment ce conlucrarea se îmbunătățește, lucrurile se văd şi în sondaje”, afirmă directorul executiv IMAS. Citeşte mai mult…
xxx
De patru ani, UE lucrează pentru a îmbunătăți capacitățile actorilor din învățământ și a determina dacă cursurile care se predau sunt sau nu relevante pentru piața muncii. O conferință de presă privind rezultatele parțiale ale proiectului „Asistență tehnică pentru domeniul învățământ și formare profesională în Moldova”, a fost organizată la Chişinău. În cadrul proiectului, lansat în 2014, au fost create centre de excelență, care au fost dotate cu table digitale și echipamente moderne. În perspectivă se urmărește dotarea bazei tehnico-materiale a instituțiilor de învățământ profesional-tehnic, adaptarea materialelor didactice la cererea pieței muncii etc. Citeşte mai mult…
xxx
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Moldovei la UE, 47,2% dintre respondenții Barometrului de Opinie Publică, efectuat în perioada 18 noiembrie-5 decembrie, ar vota pro, iar 25,8% ar vota contra. Totodată, dacă s-ar cere votul cu privire la aderarea Moldovei la Uniunea Eurasiatică (Rusia-Belarus-Kazahstan), 42,4% din intervievați ar vota pro, iar 30,4% ar vota contra. Dacă în cadrul unui referendum va trebui de ales între aderarea la UE și la Uniunea Eurasiatică, prima a fost aleasă de către 38,1% din respondenți, iar a doua de către 32,6%. Alți 23% nu au oferit niciun răspuns. Citeşte mai mult…
xxx
Activitatea Partidului Democrat se va concentra în continuare pe principii ca atitudine faţă de oameni, grijă faţă de ei, dreptate, dezvoltare, demnitate şi valori. Aceste obiective se conțin în rezoluția adoptată de Consiliul Naţional Politic al PDM, care s-a întrunit joi seara, 14 decembrie. Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat într-un briefing de presă, susținut după ședința Consiliului, că PDM crede în valorile europene şi le promovează prin reformele pe care le fac reprezentanţii săi în Guvern şi Parlament. În opinia sa, integrarea europeană trebuie scoasă din zona populismului politic, unde a fost utilizată atâția ani, şi mutată în zona strategiei naționale de dezvoltare a ţării. Citește mai mult...
xxx
Republica Moldova intră în perioada în care are și mai multe posibilități pentru dezvoltare. Declarația a fost făcută de ambasadorul UE în Moldova, Peter Michalko, în cadrul unei emisiuni tv. Oficialul speră că în timpul mandatului pe care îl deține va vedea cum sunt folosite aceste posibilități în mod masiv pentru binele cetățenilor. Referindu-se la condițiile înaintate de UE pentru acordarea ajutorului macrofinanciar și, în special, la schimbarea sistemului electoral, șeful Delegației UE spune că toate transformările sunt în mâinile autorităților moldovenești. Citește mai mult...
xxx
Înaintea Summitului Parteneriatului Estic din 24 noiembrie la Bruxelles, scrie EaP Think Bridge, fiecare dintre participanți a avut opinii, așteptări și intenții proprii. În aceste condiții, rezultatele Summit-ului au demonstrat că UE rămâne în continuare capabilă să aducă la un numitor comun o entitate destul mare de aspirații și să mențină inițiativa pe linia de plutire, chiar dacă cerințele unor participanți nu sunt satisfăcute pe deplin. Citește mai mult...
xxx
Monitorul Oficial de vineri, 15 decembrie, debutează cu Legea privind activitatea băncilor, adoptată la inițiativa Guvernului, și care transpune câteva directive și regulamente ale Parlamentului European și ale Consiliului European cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene încă în iunie 2013. Actul adoptat urmărește dezvoltarea funcției de control a Băncii Naționale, clarificarea atribuțiilor și competențelor acesteia și racordarea legislației interne la standardele și practicile internaționale. Citește mai mult...
xxx
De cinci ani, UE, împreună cu partenerii de dezvoltare, promovează „creșterea verde” în Republica Moldova, printr-un proiect de ecologizare a economiilor în țările Parteneriatului Estic. În Republica Moldova, mai multe companii au fost asistate la implementarea mecanismelor de utilizare eficientă a resurselor. Acum ele au posibilitatea să economisească consumul de apă și de energie, a spus Aneil Singh, șeful Secției operațiuni a Delegației UE în Republica Moldova, în cadrul unei conferințe desfășurate la 15 decembrie. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și a fost implementat în perioada 2013-2017. Citește mai mult...
xxx
Un grup de persoane, printre care deputați ai primului Parlament, care au votat Declarația de independență, și personalități care au militat pentru renașterea și eliberarea națională, lansează Mișcarea Civică Europeană din Republica Moldova. Scopul anunțat al Mișcării este implicarea activă în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2018, prin facilitarea organizării un front electoral comun al forțelor politice în susținerea vectorului european al Republicii Moldova. Până acum, 77 de persoane au semnat pentru crearea Mișcării Civice Europene. Citește mai mult...
xxx
Subiectul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale este unul complicat în mai multe state. În speță, este vorba despre donațiile private în campaniile electorale, care sunt legate de promovarea unor interese. Subiectul merită o atenție deosebită, întrucât este pusă în joc integritatea întregului sistem și integritatea procesului electoral. În Moldova, deși cadrul legal referitor la finanțarea partidelor a fost îmbunătățit, mai sunt necesare acțiuni pentru a asigura transparența finanțării partidelor și a campaniilor. Opiniile a fost expuse în cadrul unei conferințe naționale. Ambasadorul UE în Moldova, Peter Michalko, a declarat că unul dintre obiectivele UE, prevăzut și în Acordul de Asociere cu Moldova, este dezvoltarea democratică, bazată pe pluralism, supremația legii și responsabilitate. Citește mai mult...
xxx
Parlamentul a ratificat acordul de împrumut și cel de grant cu UE privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova de 100 de milioane de euro. 60 de milioane este partea de împrumut, iar 40 de milioane ‑ grantul. Banii vor ajunge în Moldova în trei tranşe în 2018. Debursarea va avea loc în funcţie de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului cu FMI şi a celor 28 de condiții convenite de Uniunea Europeană cu Republica Moldova. Maturitatea împrumutului este de 15 ani. Rata de împrumut se va decide pentru fiecare tranșă în parte și va depinde de fluctuațiile pe piața bancară europeană. Citește mai mult...
xxx
În Republica Moldova, plafoanele donațiilor din partea persoanelor fizice și juridice pentru partidele politice, inclusiv pentru finanțarea campaniilor electorale, sunt exagerate, raportate la contextul din țară și la veniturile populației. Opiniile au fost expuse în cadrul unei conferințe naționale. Christoph Speckbacher, șef de direcție, Secretariatul GRECO, Consiliul Europei, a declarat că Republica Moldova are un cadru juridic care să asigure transparența finanțării partidelor politice și a campaniilor politice. Este necesar să fie asigurată independența instituțiilor publice cu funcții de supraveghere, care să-și demonstreze eficiența. Citește mai mult...
Retrospectiva știrilor din Fluxul IPN „Integrare Europeană” este realizată cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel și este liberă pentru preluare cu condiția indicării surse.