Valentina Buliga: Realizarea condițiilor nu este pentru UE, ci pentru cetățeni

Cele 28 de condiții înainte de către Uniunea Europeană Republicii Moldova rămân în continuare angajamentele guvernării – a Guvernului și a majorității parlamentare – care urmează să îmbunătățească viața cetățenilor. Și aceasta pentru că guvernarea își dorește cu adevărat ca procesul de integrare europeană și procesul de asociere la valorile europene să fie ireversibile. În acest sens există determinare atât la nivel de guvernamental, cât și la nivel parlamentar. Declarațiile aparțin deputatei Partidului Democrat, Valentina Buliga, și au fost făcute la dezbaterile publice cu tema: „Șansele îndeplinirii celor 28 de condiții în contul a 100 de milioane oferite de UE sau Cât de real este obiectivul guvernării de a face calea europeană ireversibilă până la alegerile parlamentare?”, ediția a 85-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

„Toate aceste reforme și toate aceste acțiuni, pe care trebuie să le facem în continuare, nu sunt pentru Uniunea Europeană, ci pentru cetățenii Republicii Moldova, care trebuie să trăiască într-o țară în care funcționează legea, unde un loc de muncă este plătit, unde nu există corupție, unde nu există birocrație”, a opinat Valentina Buliga.

Parlamentara susține că semnarea documentelor pentru asistența macrofinanciară europeană este un semnal pozitiv pentru Republica Moldova. Ca rezultat al memorandumului semnat și al deciziei Parlamentului European, Republica Moldova va primi o asistență în valoare de o sută de milioane de euro, dintre care 40 de milioane sunt sub formă de grant, iar restul sub formă de împrumut. Republica Moldova și Uniunea Europeană au convenit că în cadrul acestui memorandum să fie făcută o serie de reforme și modernizări instituționale, procese care deja au fost lansate. Potrivit ei, în contextul îndeplinirii condițiilor înaintate de UE, a fost micșorat numărul de acte permisive pentru a facilita activitatea antreprenorilor, a fost instituit ghișeul unic etc. și guvernarea este determinată ca toate acțiunile asumate să fie realizate în termene.

Pentru primirea primei tranșe în valoare de 30 de milioane de euro, dintre care 10 milioane sub formă de grant, guvernarea urmează să realizeze zece acțiuni, iar acest proces este monitorizat de către partenerii europeni. Valentina Buliga a menționat că printre acestea se numără reforma Guvernului, care potrivit deputatei, a fost realizată deja, iar impactul și eficiența acestei reforme urmează să fie resimțite și mai mult pe parcurs. Un alt pas îl reprezintă votarea în lectură finală a unui proiect de lege care prevede combaterea spălării banilor, care trebuie să corespundă directivelor și practicilor europene, lucru care urmează să se întâmple în timpul apropiat.

În altă ordine de idei, deputata s-a referit și la modificarea sistemului electoral: „Am și eu o întrebare – de ce unele partide au câștigat alegerile doar pe promisiuni că vor schimba sistemul electoral în Republica Moldova?”. Potrivit ei, PDM nu a promis în programul său electoral acest lucru, dar reieșind din dorința populației, confirmată și de sondaje și de întâlnirile cu cetățenii, PDM a propus modificarea sistemului electoral, astfel încât oamenii să-și poată alege direct deputatul, iar într-un final legea care prevede introducerea noului sistem a fost votată.

Dezbaterile publice „Șansele îndeplinirii celor 28 de condiții în contul a 100 de milioane oferite de UE sau Cât de real este obiectivul guvernării de a face calea europeană ireversibilă până la alegerile parlamentare?”, constituie ediția a 85-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.